Strălucitoare şi opulentă, gala Globurilor de Aur este un real spectacol pentru privitori. Iar faptul că nu este în totalitate regizată, face ca festivitatea să fie şi mai savurată…
 …căci, de-a lungul celor 67 de ceremonii, Globurile de Aur nu au fost lipsite de discursuri stupide şi momente jenante din partea actorilor.
 
Anul acesta decernarea Globurilor de Aur are loc pe 16 ianuarie, iar cei care vor obţine statuetele au mari şanse să continue seria momentelor amuzante.

Iată-le pe cele mai memorabile dintre ele.

Trac sau beţie

Este firesc ca şi actorii să aibă trac. De aceea, unii aleg să îşi noteze discursul pe foi. Alţii, însă, îşi fac curaj cu ceva alcool înainte. Anul trecut şi Mariah Carey a pus în aplicare metoda, dar a greşit gramajul.

După ce a scăpat de inhibiţii cu câteva pahare de şampanie, diva a urcat pe scenă să îşi ridice premiul, unde a ţinut mai întâi discursul.

Idei multe, tentative nereuşite, cuvinte nedesluşite şi hohote de râs, discursul său a avut totuşi un mesaj: artista a mărturisit că este beată.

S-a dezbrăcat de secrete

După ce a reuşit să impresioneze critcii şi cinefilii cu rolul său din „Precious”, la fel şi cu discursul său lacrimogen de emoţionant, Mo’Nique a ţinut morţis să ne şocheze cu acest prilej.

Într-o ţinută scumpă şi elegantă, Mo’Nique a radiat pe covorul roşu cu toată naturaleţea ei. Apariţia sa strălucitoare a fost însă periclitată de un mic gest necugetat, când actriţa şi-a ridicat rochia, lăsând la vedere picioarele neepilate.

Mulţumiri simbolice

Un actor incredibil, Mickey Rourke este întotdeauna o apariţie care face furori de cât ori ţine discursuri, primele, întotdeauna, necenzurate.

Numai că de data asta, regizorul Darren Aronofsky i-a luat-o înainte.

Aflat pe scenă pentru a-şi ridica premiul, actorul a mulţumit cineastului pentru rolul din „The Wrestler”. La rândul său, Darren Aronofsky i-a răspuns, folosind degetul mijlociu.

Vezi şi alte momente şi discursuri interesante la Globurile de Aur.

Urgenţe înainte de premiu

James Cameron era atât de convins că va lua un trofeu cu Avatar în 2010, încât, înainte de anunţarea categoriei, s-a grăbit să meargă la baie, pentru ca regizorul să ţină un discurs mai lung. Evident toată sala a râs, dar unii şi-au dat seama de narcisismul lui. 

Dar aceeaşi glumă s-a auzit şi în 1998, când actriţa Christine Lahti a câştigat Globul de Aur pentru rolul din din „Chicago Hope”.

Strigată de câteva ori, aceasta a apărut în fugă, mărturisind că era la toaletă: „Tocmai trăgeam apa, cand am auzit pe cineva spunând că am câştigat. Am crezut ca este o glumă”.

În schimb, discursul ei n-a fost o glumă.

Gay-ii nu sunt… chiar gay

Scarlett Johansson este o apariţie extrem de atrăgătoare, care poate suci şi minţile reporterilor… gay. În 2006, în timp ce oferea un interviu, actriţa a fost pipăită în direct de către jurnalistul Isaac Mizrahi, care i-a atins în câteva rânduri sânii.

Deşi, iniţia Scarlett a râs jenată de situaţie, mai târziu a declarat că jurnalistul a făcut un gest de prost gust.

Discursuri inventate

Tot în 2006 şi actriţa Geena Davis s-a dat în spectacol… gratuit.

Laureată cu un Glob de Aur pentru rolul de preşedinte al SUA în serialul „Commander in Chief”, Geena Davis a urcat pe scenă şi aproape că a emoţionat până la lacrimi cu discursul său.

„Îndreptându-mă spre ceremonie, am întâlnit o fetiţă de vreo 8 ani, care mi-a zis că datorită mie vrea sa devină preşedinte într-o zi”. Fraza a fost urmată imediat de un ropot de aplauze, dar Geena a continuat: „De fapt, asta nu s-a întâmplat, da ar fi putut să se întâmple…”

Foto: Hepta.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton