Care este prima echipă eliminată de la Asia Express – Drumul Împăraților, sezonul 4

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 30 septembrie 2021, 13:06

Ediția din 29 septembrie de la Asia Express – Drumul Împăraților, sezonul 4, a fost una plină de provocări pentru concurenți. La finalul cursei pentru ultima șansă, Irina Fodor a anunțat prima echipă eliminată din competiție.

Trei echipe au pornit în cursa pentru ultima șansă, la finalul căreia a avut loc și prima eliminare de la Asia Express, sezonul 4. Eliza și Cosmin Natanticu, Anca și Alexandra Ungureanu, Elwira și Mihai Petre s-au luptat pentru a ajunge primii în fața Irinei Fodor și pentru a rămâne în competiție.

Care este prima echipă eliminată de la Asia Express – Drumul Împăraților, sezonul 4

Deși au reușit să-și îndeplinească misiunile, echipa formată din Anca și Alexandra Ungureanu s-a clasat pe ultimul loc. Cele două și-au pus toate speranțele în cufărul oferit de Connect-R și Shift, însă, din păcate, diamantul din interior a fost roșu, iar ele au devenit prima echipă eliminată de la Asia Express, sezonul 4.

Am ales să fac echipă cu omul către care alerg întotdeauna prima dată să-i povestesc tot ce trăiesc, pe plan artistic sau personal – mama. De data asta, nu va fi nevoie să-i povestesc, pentru că va fi alături de mine, cu iubire şi încredere, în mijlocul aventurii, şi sper să fie cea mai tare experiență a noastră împreună! a mărturisit Alexandra Ungureanu cu câteva zile înainte de a pleca pe Drumul Împăraților.

Citește și: Mihai Petre visează misiunile Asia Express: „Elwira nu știa ce e cu mine”

Ce delicatesă locală au fost nevoiți să mănânce concurenții Asia Express în Turcia

Cosmin Natanticu, concurent Asia Express: „Am crezut că plec acasă după patru ore, îmi tremurau genunchii”

Adriana Trandafir, în lacrimi la Asia Express. Actrița a vorbit despre unul dintre cele mai grele momente din viața ei

În cursa pentru amuleta de 30.000 de euro au rămas Elwira și Mihai Petre, Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Cuza și Emy, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța, Lorelei și Zarug.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!