Au slăbit peste 120 de kg! Cum arată acum Ambasadorii #NuExistăNuSePoate2020

De Unica.ro pe
12 femei și, în premieră, un bărbat, selectați drept ambasadori ai campaniei #NuExistăNuSePoate, ediția a patra, sunt acum aproape de nerecunoscut după ce, timp de două luni și jumătate, au urmat un program de transformare, incluzând tratamente faciale și corporale neinvazive de ultime generație, în clinicile și saloanele partenere Top Line din localitățile în care trăiesc. Intră în galeria foto de mai jos pentru a vedea ambasadorii campaniei!

Cele 13 persoane au fost selectate, în primăvara acestui an, din mii de doritori care au aplicat pentru a fi parte a proiectului inițiat de Andreea Marin și Top Line România. Având povești de viață impresionante și dorind să ajungă la o siluetă armonioasă ori să își trateze imperfecțiunile tenului, dar și să își regăsească echilibrul minte, trup și suflet, depășind bariere care ii impiedica sa trăiască frumos și demn, ambasadorii au fost ajutați de specialiștii saloanelor și clinicilor din orașele lor să obțină rezultate impresionante printr-un plan personalizat de proceduri corporale și faciale neinvazive.După două luni și jumătate, au dat jos, cumulat, 120 de kilograme și sute de centimetri din talie, de pe coapse sau fese, au un ten vizibil întinerit, luminos, mai ferm și sănătos, riduri estompate, precum și o stare generală de bine oferită de mulțumirea de a se privi acum în oglindă. Și-au recăpătat pofta de viață, au schimbat obiceiurile greșite cu cele sănătoase, au regăsit încrederea în propriile forțe.

Cum s-au transformat

În ultimele două luni și jumătate, cei 13 ambasadori au beneficiat de transformarea minte – trup – suflet mult dorită, au scăpat de kilogramele în plus și de problemele tenului pentru ca, la final, să se poată privi în oglindă cu mulțumire și încredere.
În aceste două luni și jumătate au avut parte de sprijinul specialiștilor, urmând tratamente corporale și faciale în saloanele partenere Top Line din orașele lor, dar au învățat și cum să ajungă la echilibru interior prin sport, yoga și nutriție corectă, având și psihologul alături la nevoie, pentru a înlătura blocajele mentale sau emoționale ce impiedicau schimbarea. Ambasadorii au urmat tratamentele de câteva ori pe săptămână, în restul timpului derulându-și viața în mod obișnuit, alături de familie, acasă și la serviciu. Procesul de transformare a fost cu atât mai dificil, cu cât s-a suprapus peste restricțiile și provocările cauzate de pandemia de coronavirus. În toată această perioadă, saloanele și clinicile partenere Top Line au respectat un protocol de protecție extrem de strict.

Au slăbit peste 120 de kg! Cum arată acum Ambasadorii #NuExistăNuSePoate2020

Ședința foto de final de campanie s-a derulat după noi reguli. Pentru fotografia de grup, fiecare ambasador a fost fotografiat separat, pentru a respecta distanțarea socială, iar la final fotografiile au fost alăturate într-un colaj.

Au slăbit peste 120 de kg! Cum arată acum Ambasadorii #NuExistăNuSePoate2020

În premieră, în ediția din acest an a mișcării naționale, se regăsește și un bărbat. Este vorba de Cătălin Marcu, din Timișoara, care este jandarm și a fost la datorie în linia 1 în ultimele luni în lupta contra COVID-19.
Ambasadorii Nu Există Nu Se Poate au urmat tratamente corporale și faciale de ultimă generație în saloanele partenere Top Line din orașele în care locuiesc: București (Silhouette Unirii, Silhouette Dorobanți, Institute Guinot, Sungate Studio și BeauTeaFull), Cluj (Fistiq), Iași (Gioconda Medical SPA), Bacău (Beauty Palace by Floarea de Colț), Focșani (Salon Mary Cohr Lămâița și Andreea), Brașov (Biootika), Timișoara (Elysees Beauty Studio), Deva (Attitude by Cosmetic Style).
Pentru a ajunge la rezultatele estetice dorite, finaliștii au urmat tratamente corporale și faciale eficiente, tehnologii de ultimă generație, distribuite în România de Top Line:

  • criolipoliză CLATUU Alpha, pentru eliminarea definitivă a depozitelor adipoase
  • LPG Alliance pentru remodelare corporală, Guinot TechniSpa pentru fermitate și eliminarea celulitei
  • Cool 4D, biostimulare Ultratone, împachetări Anesi Parafango și Thalasalgo sau tratamente faciale antiaging, hidratare, fermitate ori tratarea imperfecțiunilor precum Aquapure, Guinot Hydradermie, Dermafrac, Dermia, Cronosderm precum și produse cosmetice Guinot, Mary Cohr și Babor.

În paralel, acasă au folosit produsele profesionale din kiturile speciale #NuExistăNuSePoate, care completează rezultatele tratamentelor din saloane, ele reprezinta selecții ale produselor ce au dovedit deja în campaniile anterioare ca sunt cele mai eficiente pentru ten și corp. Aceste kituri pot fi comandate online de către oricine își dorește de pe www.toplineshop.ro.

Sunt fericită când simt renașterea acestor oameni, așa cum mi s-a întâmplat și mie în trecut. Am avut un moment greu când am avut 20 de kilograme în plus și un dezechilibru hormonal, nu reușeam doar cu sport și dietă să îmi revin. Printr-un program Top Line am întinerit, pur și simplu, și astfel mi-a venit ideea să scriu conceptul acestei campanii, pentru a arăta că, având oamenii potriviți alături, nu există nu se poate!“, declară Andreea Marin.

Au slăbit peste 120 de kg! Cum arată acum Ambasadorii #NuExistăNuSePoate2020

Ediția din acest an a campaniei #NuExistăNuSePoate a fost cea mai dificilă de până acum din cauza contextului actual creat de pandemia de coronavirus, și, totuși, ediția cu cele mai spectaculoase transformări. Am fost extrem de atenți la tot ce înseamnă măsuri de siguranță și distanțare. Am folosit suportul psihologului mai mult decât oricând. Rezultatele uimitoare s-au datorat și noilor tehnologii distribuite de Top Line în saloanele și clinicile din țară, precum criolipoliza Clatuu Alpha și Cool 4 D, micronchenneling Cronosderm si mezoterapie Dermafrac, hydropeeling Aquapure.“

Au slăbit peste 120 de kg! Cum arată acum Ambasadorii #NuExistăNuSePoate2020

„Ambasadorii noștri au fost asistați pe toata durata campaniei de nutritionist și psiholog, au avut acces la clase de yoga și sport pe Zoom, și am comunicat cu toții pe un grup de Whatsapp, sprijinindu-ne reciproc. Pe lângă rezultatele spectaculoase ca și kilograme sau centimetri pierduți, fiecare a întinerit metabolic, chiar și cu 20 de ani, ceea ce nu se întâmplă în cazul curelor de slăbire. Atunci cand iti place ce vezi în oglindă și te simți bine în corpul tău, ești gata să faci față oricărei provocari. Oricine își dorește schimbări similare cu ale ambasadorilor noștri poate apela la specialiștii din clinicile și saloanele partenere Top Line. În plus, acasă pot folosi aceleași produse de îngrijire, din seturile #NuExistăNuSePoate, disponibile pe www.toplineshop.ro“, spune Diana Baicu, Director General Top Line.

 

Cele două invitate speciale, cu povești impresionante

Alături de cei 13 ambasadori, anul acesta în campanie au intrat și două invitate speciale, cu povești impresionante. Este vorba de Magda Coman, inițiatoarea Atipic Beauty, care se află în scaun cu rotile de foarte mulți ani, timp în care a adus pe lume doi copii și Natalia Ciobanu, logoped român, stabilită în Paris, care a făcut înconjurul lumii, vizitând 50 de țări în 14 luni. Ea s-a întors acasă în campanie pentru tratamente personalizate.
Mișcarea națională #NuExistăNuSePoate este lansată de Andreea Marin și Top Line România, compania oferind suportul logistic și tehnologic pentru ca ambasadorii să beneficieze de tratamentele de ultimă generație în saloanele și clinicile partenere Top Line din orașul acestora.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro