S-a dus să asiste la nașterea copilului său, iar asistentele l-au pregătit pentru o operație de care nu avea nevoie

Ultimul update Marți, 05 octombrie 2021, 17:58

Un bărbat din Brașov era cât pe ce să ajungă pe masa de operație, deși nu avea nicio problemă medicală și se dusese la spital să asiste la venirea pe lume a celui de-al doilea său gopil. Brașoveanul vrea acum să dea în judecată unitatea medicală pentru nerespectarea protocolului medical.

Bărbatul a povestit întreaga pățanie pentru presa locală. După ce el și soția au ajuns la spital și au semnat actele de internare, femeia a fost preluată de aistente pentru a fi pregătită să nască, iar bărbatul a fost rugat să aștepte.

„O doamnă asistentă a venit și m-a apelat după nume, apoi m-a dus într-o cameră, la et.2. Acolo mi-a solicitat să fac dus și să mă spal cu șamponul din spital și sa îmbrac un halat de intervenție. Am informat-o pe doamnă că făcusem duș în acea dimineață, însă a insistat că nu pot intra în sala de operații fără să fiu dezinfectat. După ce am făcut duș și m-am îmbrăcat în halatul de interventie, a venit o altă asistentă în cameră cu un dulap pe roți în care avea instrumente sterile.

Dânsa m-a întrebat dacă am emoții și i-am spus ca da, având în vedere ca la primul copil născut în 10 iunie 2020, tot în același spital, nu am putut asista la naștere din cauza restricțiilor și ca acum ma bucur ca o pot încuraja pe sotie și sa împărtășim impreuna aceasta experiență”, a spus brașoveanul, potrivit bizbrașov.ro.

Bărbatul a precizat că asistentele i-au luat sânge și voiau să-i pună o perfuzie cu antivomitiv și un calmant pe motiv că acela era “protocolul pentru acces în sala de operații”.

Citeşte şi: Spitalul Pantelimon din capitală, copleșit de COVID-19 – 50 de pacienți așteaptă

Apoi a urmat surpiza – pregătirea propriu-zisă pentru a efectua o intervenție chirurgicală bărbatului:

„Înainte de a-mi administra prin branula antivomitiv și calmant m-au întrebat dacă sunt epilat pe abdomen și le-am spus ca nu, apoi dânsele au spus că trebuie și au solicitat ajutorul unui coleg de-al lor, care a adus un aparat de bărbierit pe care aveau de gând să il folosească după ce îmi administrau antivomitiv și calmant.

Asistenta m-a întrebat ce operație urmează să mi se facă și i-am spus, uimit, că nu mi se va face mie nici o intervenție și ca voi asista soția la nașterea prin cezariană. Dânsele au râs.”

De fapt, asistentele nu luaseră în calcul motivul venirii bărbatului în spital, iar totul s-a dovedit a fi o neînțelegere care ar fi putut avea urmări ireversibile.

“Atunci am realizat că ele de fapt ma pregăteau pe mine sa fiu dus în sala de operații pe secția de chirurgie și că nu se uitaseră pe fișele pe care le înmanasem și nici nu au dat atenție detaliilor legate de nașterea sotiei și asistarea mea. Când au realizat ca este vorba despre o neînțelegere gravă, mi-au cerut sa ma schimb și am fost dus în alt salon, pentru a aștepta, de unde am fost condus mai departe în sala de operații unde soția mă aștepta îngrijorată”, a adăugat brașoveanul.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!