LIVE UPDATE: Război în Ucraina

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 18 mai 2022, 12:56

Rusia continuă atacul asupra Ucrainei, în cea de-a 84 zi de război. Finlanda și Suedia și-au depus cererile de aderare la NATO, pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina. În Mikolaiv, armata rusă a lansat un atac cu rachete asupra unui cartier de locuințe.

Miercuri, 18 mai

UPDATE 10:00

Rusia susține că aproape 700 de soldați ucraineni din Azovstal s-au predat în ultimele 24 de ore și aproape 1000 de la debutul operațiunii de evacuare. Se pare că în oțelărie sunt încă mulți oameni. Soldații ucraineni sunt duși în zonele ocupate de Rusia și ar putea fi judecați pentru crime de război. Interogatoriul va fi parte din ancheta pentru ceea ce Moscova numește „cazuri penale privind crimele regimului ucrainean”. De asemenea, Kremlinul a mai anunțat că aceștia vor fi tratați „conform normelor internaţionale”.

UPDATE 09:00

Finlanda și Suedia și-au depus cererile de aderare la NATO, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina.

UPDATE 08:00

Trupele ruse continuă atacurile în mai multe regiuni ale Ucrainei. În regiunea Luhansk apărarea ucraineană face eforturi să reziste bombardamentelor. Un atac cu rachete a fost și în Mikolaiv, provocând distrugeri și un incendiu într-un cartier de locuințe.

Marți, 17 mai

UPDATE 11:00

Armata ucraineană ar fi bombardat satul Kursk, din vestul Rusiei. Trei case și o școală ar fi fost distruse, fără să fie răniți.

UPDATE 10:30

O imagine impresionată din uzina Azvostal a fost distribuită pe rețelele de socializare. În fotografia surprinsă într-o încăpere din combinatul siderurgic, un soldat ucrainean stă cu brațele întinse și cu fața spre lumina care provine de la o rază de soare ce pătrunde printr-o spărtură din tavan.

UPDATE 10:00

Mai mulți civili, printre care și un copil, au fost uciși în atacurile armatei ruse asupra regiunilor Donețk și Luhansk.

UPDATE 08:00

Peste 260 de soldați ucraineni au fost evacuați din uzina Azvostal, iar 53 dintre aceștia sunt grav răniți. În oțelărie au mai rămas blocați alți apărători ai Mariupolului, unii dintre ei răniți. Armata ucraineană i-a numit pe luptătorii care au apărat orașul de la Marea Azov „eroi ai timpului nostru” care vor rămâne „veșnic în istorie”. Totodată a declarat „misiune de luptă” încheiată la Mariupol.

Luni, 16 mai

UPDATE 12:00

Serviciul de Securitate al Ucrainei ar fi interceptat un mesaj al unui soldat rus, care spune că unitatea sa a fost lăsată să folosească arme interzise de convențiile internaționale.

Toată lumea așteaptă ca Volodia să retragă trupele și să arunce un Topol aici. Oricum, tot ce era interzis de convențiile internaționale ni s-a permis aici, dispersie, fosfor. Ni s-a permis totul. Am aruncat totul acolo, ar fi spus acesta.

UPDATE 11:30

Ucrainenii au făcut publică o înregistrare audio de pe crucișătorul Moskva, înainte ca nava Rusiei să se scufunde.

Două lovituri, o gaură sub linia de plutire. Salvați echipajul! Nu există nicio modalitate de a ne apropia de remorchere. Salvăm cât mai mulți membri ai echipajului, ar fi transmis acesta în mesajul S.O.S.

UPDATE 11:00

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei susține că Rusia „a suferit pierderi semnificative de forță de muncă și echipamente” în timp ce încearcă să avanseze spre vest. Președintele Volodimir Zelenski a spus într-un mesaj că că trupele de ocupație din Ucraina se află într-un impas și că „operațiunea lor specială” a eșuat.

UPDATE 10:00

Rusia a lansat mai multe atacuri cu rachete asupra unor zone rezidențiale din Mikolaiv, din sudul Ucrainei. Bombardamente au fost duminică, 15 mai, și în regiunea ucraineană Donețk, în urma cărora au murit mai mulți civili.

UPDATE 09:00

NATO începe exerciții militare în Estonia. Acestea vor dura două săptămâni și implică 15.000 de soldați din 10 țări, printre care se numără SUA, Marea Britanie, Finlanda și Suedia. Se pare că această acțiune a fost planificată înainte ca Rusia să invadeze Ucraina.

UPDATE 08:00

Soldații ruși au intensificat bombardamentele asupra Azvostal. Încearcă să intre în uzină sau să blocheze ieșirea ucrainenilor care s-au adăpostit acolo.

Oficialii ucraineni acuză Rusia că a lansat în Mariupol bombe cu fosfor, interzise în zonele unde trăiesc civili.

UPDATE 07:00

Armata ucraineană care apără orașul Harkov susține că a ajuns la frontiera de stat cu Rusia și a „restabilit indicatorul de frontieră la granița de stat”. De asemenea, ucrainenii spun că au reușit să respingă 17 atacuri în regiunile Donețk și Luhansk și au distrus echipament militar rusesc.

Vineri, 13 mai

UPDATE 09:00

Soldații ucraineni susțin că în echipamentele militare ruse găsesc cipuri de la mașini de spălat vase și frigidere. Cel mai probabil acest este efectul sancțiunilor occidentale și tăierea accesului la tehnologie.

UPDATE 08:00

Armata ucraineană a lansat peste 100 de atacuri împotriva rușilor în ultimele 24 de ore pentru a apăra sudul țării. Armata rusă continuă bombardamentele în Nikolaev și Odessa, în încercarea de a crea un coridor terestru din Crimeea.

UPDATE 07:00

Flota rusă în Marea Baltică a început joi manevrele navale pentru a studia capacităţile NATO în această regiune, după ce Finlanda şi-a anunţat decizia de a adera la Alianţa Nord-Atlantică.

Joi, 12 mai

UPDATE 10:20

Președintele și premierul Finlandei au anunțat că sprijină inițiativa de aderare a țării lor la NATO, în ciuda avertismentelor Rusiei. Se așteaptă ca cererea Finlandei să fie urmată de cea a Suediei.

UPDATE 10:00

Un soldat ucrainean de la uzina Azovstal i-a cerut ajutor lui Elon Musk pentru a fi evacuați în siguranță.

„Oamenii spun că vii de pe altă planetă pentru a-i învăța să creadă în imposibil. Plantele noastre sunt una lângă cealaltă, deoarece eu trăiesc acolo unde este aproape imposibil să supraviețuiești. Ajută-ne să plecăm din Azovstal într-o altă țară. Dacă nu tu, atunci cine? Dă-mi un semn”, a scris acesta pe rețelele de socializare.

UPDATE 09:00

Rusia a cerut organizaţiilor internaţionale de asistenţă umanitară „evacuarea rapidă şi în siguranţă a civililor” din orașele aflate în estul Ucrainei, „sub controlul iniţiat de forţele armate ucrainene”.

UPDATE 08:00

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este de părere că Rusia este „cea mai directă ameninţare la adresa ordinii mondiale”.

UPDATE 07:00

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lăudat Camera Reprezentanţilor a SUA pentru aprobarea unui pachet de asistenţă de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina, afirmând că ajutorul va contribui rapid la apărarea Ucrainei.

În primul rând, este vorba de arme şi muniţii pentru noi, echipamente. Dar nu numai atât. Este, de asemenea, un sprijin pentru investigarea crimelor de război ale Federaţiei Ruse, ale ocupanţilor, sprijin pentru activitatea diplomatică şi multe altele. (…)

Negociem cu cele mai importante naţiuni ale lumii pentru a oferi Ucrainei încredere în securitate pentru decenii de acum încolo. Este pentru prima dată în istoria statului nostru când este posibil să se stabilească astfel de garanţii, a afirmat preşedintele ucrainean.   

Miercuri, 11 mai

UPDATE 23:20

Siemens a anunțat că se retrage de pe piața din Rusia „cu o reducere ordonată a activităților”.

UPDATE 22:00

Ucraina a propus Rusiei eliberarea unor prizonieri de război ruși în schimbul evacuării soldaților ucraineni răniți care sunt blocați în combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol.

UPDATE 10:20

Regimentul Azov a publicat în mediul online mai multe imagini cu militarii răniți care se ascund în uzină, însoțite de o cerere de ajutor către comunitățile internaționale pentru a evacua soldații care oricum nu mai pot lupta.

Aceștia trăiesc „în condiții complet insalubre, cu răni deschise bandajate cu resturi nesterile de pânză, fără medicamentele necesare și chiar fără alimente”.

Președintele Volodimir Zelenski a susținut însă că Rusia nu vrea să elibereze soldații ucraineni din uzina Azovstal.

UPDATE 10:00

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține că forţele armate ucrainene au „veşti bune din regiunea Harkov” și că soldații ruși sunt împinşi treptat departe de această zonă. De asemenea, acesta a afirmat că Ucraina luptă să-și elibereze toate teritoriile și oamenii captivi în anumite zone.

UPDATE 09:00

Belarus și-a trimis forțele armate speciale la granița cu Ucraina, întrucât „Statele Unite şi aliaţii săi continuă să îşi sporească prezenţa militară la graniţele ţării”.

UPDATE 08:00

Armata rusă a atacat zone rezidențiale din Luhansk și a lovit un internat din localitatea Gorny, unde au studiat copii cu nevoi speciale. Principala conductă de gaz din Severodonețk a fost avariată în urma atacurilor.

Marți, 10 mai

UPDATE 21:30

Vladimir Putin ar fi cerut presei din Rusia să prezinte războiul din Ucraina ca pe o luptă împotriva NATO și a aliaților săi. Motivul ar fi că în felul acesta ar putea justifica un eventual eșec în fața unui adversar mai puternic și mai numeros, după cum susțin serviciile secrete ucrainene.

UPDATE 10:30

În Melitopol, rușii confiscă apartamente abandonate și fură mașini, potrivit autorităților locale. De asemenea, aceștia ar bloca evacuarea civililor.

UPDATE 09:30

Un atac cu rachete a lovit un centru comercial din Odessa. Se pare că luni seara au fost atacate și două hoteluri. Ieri, în oraș s-a aflat președintele Consiliului European, Charles Michel. Acesta s-a adăpostit într-un buncăr, împreună cu premierul ucrainean Denîs Şmîhal.

UPDATE 09:00

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat în cadrul unui eveniment caritabil că este îngrijorat pentru faptul că Vladimir Putin nu are o cale de ieșire din războiul purtat în Ucraina. Acesta a afirmat că omologul său de la Kremlin s-a înșelat când a crezut că invazia Ucrainei va destrăma Uniunea Europeană și NATO.

Biden a reactivat o lege din Cel De-al Doilea Război Mondial, care permite accelerarea expedierii de echipamente militare către Ucraina.

„Ukraine Democracy Defense Lend-Lease Act of 2022 se bazează pe un program din cel de-Al Doilea Război Mondial destinat pentru a ajuta Europa să îi reziste lui Hitler”, a transmis Casa Albă.

UPDATE 08:00

Armata rusă continuă să atace uzina Azovstal din Mariupol. Soldații ucraineni rezistă deși condițiile sunt foarte aprige.

Luni, 9 mai

UPDATE 22:00

Ministrul finlandez pentru Afaceri Europene, Tytti Tuppurainen, a declarat luni, 9 mai, la CNN, că ”foarte probabil” țara sa va solicita să adere la NATO, însă decizia nu a fost încă luată.

UPDATE 12:30

Principalele declarații ale lui Vladimir Putin de Ziua Victoriei, potrivit hotnews.ro.

  • Voi luptați în Donbas pentru siguranța țării noastre, a Rusiei
  • Ziua Victoriei este sacră pentru noi, luptăm pentru copiii noștri, pentru poporul nostru
  • Au încercat să ne amenințe într-un mod inacceptabil
  • S-a iscat un sentiment de rusofobie în lume
  • Nu vom uita niciodată lecțiile din cel de-al doilea Război Mondial și ne vom aminti mereu de cei care s-au sacrificat (moment de reculegere)
  • Dragi camarazi, viața fiecărui soldat și ofițer este o tragedie și o pierdere irecuperabilă pentru familiile lor, organizațiile publice vor face tot pentru ajutorarea familiilor răniților din operațiunea militară. Am semnat un decret în acest sens
  • Gărzi de mercenari (n.r – soldații care luptă pentru apărarea Ucrainei) se luptă împotriva noastră
  • Azi luptați pentru securitatea și siguranța țării noastre, valorile țării noastre, o Rusie puternică și independentă este ceea ce ne dorim

UPDATE 12:00

Și în centrul Chișinăului, capitala Republicii Moldova, a avut loc luni dimineață o manifestație de Ziua Victoriei asupra nazismului, organizată de socialiștii pro-ruși.

UPDATE 11:00

Mesajul transmis de Volodimir Zelenski de Ziua Victoriei: ”Luptăm pentru libertatea copiilor noștri și, prin urmare, vom câștiga. Nu vom uita niciodată ce au făcut strămoșii noștri în al Doilea Război Mondial, care a ucis peste opt milioane de ucraineni. Foarte curând vor fi două zile de victorie în Ucraina. Și cineva nu va avea niciuna. Am câștigat atunci. Vom câștiga și acum. Și Khreschatyk (n.r. strada principală din capitala Kiev) va vedea parada victoriei – Victoria Ucrainei! Victorie fericită în ziua nazismului! Glorie Ucrainei!, a transmis președintele ucrainean.

UPDATE 10:00

În data de 9 mai, Rusia sărbătorește Ziua Victoriei, zi care semnifică victoria asupra nazismului german.

Oficialii ucraineni au transmis că nu a avut loc nicio paradă a rușilor în Mariupol de Ziua Victoriei. Totuși, pentru a sărbători această zi, ocupanții au aprins o flacără de la o torță de la focul veșnic de la Moscova la memorialul de război din regiunea Donețk, Savur Mohyla. În schimb, în regiunea Herson un grup de persoane a sărbătorit această zi. Oamenii au fluturat steaguri roșii și au ținut flori în mâini.

În discursul său de la parada de Ziua Victoriei, Vladimir Putin a anunțat că a semnat un decret care va oferi ”sprijin special” familiilor soldaţilor ruşi căzuţi în Ucraina.

Victoria țării mame este sacră. Strămoșii noștri au luptat împotriva dușmanilor în Stalingand, în Kursk. Este la fel și acum. Luptați pentru oamenii noștri din Donbas, pentru securitatea patriei noastre. Ziua Victoriei este aproape de fiecare dintre inimile noastre. Nu există familie în Rusia care să nu fi fost pârjolită de marele război patriotic. Suntem mândri de generația de învingători, a mai transmis președintele rus.

Cu ocazia Zilei Victoriei, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut apel către Vladimir Putin să pună capăt imediat războiului din Ucraina.

UPDATE 08:00

Armata rusă continuă să bombardeze Odessa, oraș din sudul Ucrainei. Patru rachete de croazieră ar fi fost trase din Crimeea, regiunea anexată de Rusia în 2014. Rușii ar pregăti o ofensivă în direcțiile Slobozhansky și Donețk.

60 de persoane ar fi murit după ce o școala Bilohorivka din regiunea Luhansk a fost bombardată. 27 de persoane au fost găsite în viață, iar alte 7 au fost rănite.

Și în urma bombardamentelor din Harkov care au avut loc ieri și-au pierdut viața cel puțin cinci oameni.

Joi, 5 mai

UPDATE 09:00

Rusia a anunțat că a simulat tiruri de rachete cu capacitate nucleară în enclava rusă Kaliningrad de la Marea Baltică, aflată între Polonia și Lituania. Rusia a practicat „lansări electronice” simulate ale sistemelor mobile de rachete balistice Iskander cu capacitate nucleară, după cum a dezvăluit Ministerul Apărării de la Moscova.

Forțele ruse au practicat lovituri unice și multiple asupra țintelor care imit lansatoare de sisteme de rachete, aerodromuri, infrastructură protejată, echipamente militare și posturi de comandă ale unui inamic simulat, se arată în comunicat.

UPDATE 08:00

Miliatrii ucraineni ar fi recâștigat controlul asupra unor localități din regiunile Nikolaev și Herson, în sudul Ucrainei.

UPDATE 07:00

Atacuri intense asupra uzinei Azovstal din Mariupol, unde sunt blocați ultimii apărători ucraineni ai orașului, precum și civili, printre care se află și copii. Forțele ruse au reușit să pătrundă în interiorul fabricii.

Președintele Volodimir Zelenski face apel la un armistițiu pentru a scoate civilii din adăposturile subterane de la Azovstal.

Luptătorii ucraineni din Azovstal duc „bătălii dificile, sângeroase” împotriva trupelor ruse, a declarat miercuri seara Denis Prokopenko, comandantul regimentului Azov din Ucraina.

„Forţele armate ruse vor deschide un coridor umanitar între orele 08.00 şi 18:00, ora Moscovei (aceeași cu ora României), în zilele de 5, 6 şi 7 mai de la combinatul metalurgic Azovstal pentru a evacua civili”, a anunțat ministerul rus al Apărării.

Miercuri, 4 mai

UPDATE 09:00

Forțele armate ucrainene ar fi reușit să împingă forțele ruse la 40 de km de Harkov, a transmis Institutul pentru Studiul Războiului. De asemenea, Ucraina ar fi lovit cu dronele cel puțin două poziții militare rusești pe Insula Șerpilor.

Rusia susține că forțele ucrainene ar fi provocat un incendiu la un depozit de petrol din regiunea Donețk, în urma bombardamentelor.

UPDATE 08:00

Rusia a anunțat că începând de azi, zilnic între orele 08:00 și 20:00, ora Moscovei, va fi deschis zilnic un coridor umanitar la Mariupol, fără nicio restricție, iar civilii pot alege să se refugieze în Rusia, în republicile separatiste Donețk și Luhansk, sau în regiunile controlate de Ucraina.

156 de persoane au sosit deja în Zaporojie de la uzina Azovstal și din zonele învecinate din Mariupol prin coridoarele de evacuare.

UPDATE 07:00

Mai multe explozii au fost auzite în regiunea Liov, în vestul Ucrainei, în urma atacurilor cu rachete ale forțelor armate ruse. Trei centrale electrice ar fi fost avariate. Și Transcarpatia, cea mai vestică regiune din Ucraina, ar fi fost atacată de armata rusă, pentru prima oară de la începutul invaziei.

Marți, 3 mai

UPDATE 11:00

Un român, rezident în Marea Britanie, ar fi implicat în atacurile cibernetice KillNet asupra site-urilor anumitor instituții din România. Acesta ar fi ajutat cu traducerea din limba rusă în limba română a materialelor promovate de gruparea infracțională și ar fi ajutat la identificarea unor site-uri. Autoritățile din Marea Britanie ar fi făcut o percheziție la domiciliul bărbatului.

UPDATE 10:00

SUA a transmis că are informații potrivit cărora Rusia ar vrea să anexeze regiunile ucrainene Donețk și Luhansk, din estul țării, până la jumătatea lunii mai. Hersonul ar urma să fie și el anexat.

UPDATE 09:00

Astăzi este programată o nouă operațiune de evacuare a civililor din Mariupol, cu sprijinul ONU și al Crucii Roșii. Aproape 200 de civili ar fi rămas blocați în buncărele din combinatul siderurgic Azovstal.

Regimentul Azov a transmis că după evacuarea civililor de zilele trecute, armata rusă a continuat atacul asupra fabricii Azovstal.

După evacuarea parțială a civililor de pe teritoriul Azovstal din Mariupol, inamicul continuă să tragă pe teritoriul uzinei, inclusiv clădirile în care civilii se ascund de pericol, pentru a efectua lovituri aeriene, trage cu artilerie navală și tancuri, au transmis militarii ucraineni, care au susținut că au omorât cinci soldați ruși luni seara.

UPDATE 08:00

Vladimir Putin ar putea declara oficial război contra Ucrainei pe 9 mai, de „Ziua Victoriei”, sărbătoare care marchează înfrâgerea naziștilor în cel de-al Doilea Război Mondial, potrivit unor oficiali occidentali. Acest lucru ar permite Rusiei mobilizarea rezerviștilor și noi recrutări.

UPDATE 07:30

Marea Britanie susține că armata rusă are de suferit din cauza sancțiunilor impuse Rusiei.

Armata Rusiei este acum semnificativ mai slabă, atât din punct de vedere material, cât și conceptual, ca urmare a invaziei sale în Ucraina. Recuperarea va fi îngreunată de sancțiuni. Acest lucru va avea un impact de durată asupra capacității Rusiei de a desfășura forțe militare convenționale, a transmis Ministerul Apărării de la Londra.

UE pregătește un al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.

UPDATE 07:00

Regiunea Donețk din estul Ucrainei se află sub bombardamente. Autoritățile ucrainene încearcă să evacueze civilii din localitățile aflate în prima linie. Ieri, 2 mai, la Vuhledar au murit cel puțin 3 oameni în urma atacurilor armatei ruse.

Și orașul Odessa a fost atacat cu rachete luni seara. Atât infrastructura, cât și una dintre clădirile religioase au suferit avarii. Șeful administrației militare regionale susține că sunt morți și răniți în urma atacurilor.

Luni, 2 mai

UPDATE 09:00

Într-un gest de sprijin pentru Ucraina și țările învecinate care au primit refugiați, Jill Biden, prima doamnă a SUA, va vizita săptămâna aceasta România și Slovacia. Soția lui Joe Biden se va întâlni cu militari americani și personalul ambasadelor SUA, precum și cu părinți și copii ucraineni care au fugit din calea războiului din țara lor. În România, aceasta va merge mai întâi la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu din Constanța, apoi la București, pentru a se întâlni cu oficiali guvernamentali.

UPDATE 08:00

Un spion rus s-ar fi infiltrat în Statul Major al armatei ucrainene. Spionul ar fi fost arestat de Serviciul de Securitate al Ucrainei.

UPDATE 07:30

Rusia susține că nu a încetat eforturile pentru evitarea unui război nuclear, după cum a declarat ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov.

„Rusia nu a încetat niciodată eforturile de a ajunge la acorduri care să asigure că un război nuclear nu va începe niciodată”, a spus șeful diplomației de la Moscova.

UPDATE 07:00

100 de persoane au fost evacuate din combinatul siderurgic Azovstal de la Mariupol. Însă aproximativ 200 de persoane, inclusiv 20 de copii, au rămas în adăposturile uzinei, iar armata rusă a atac noaptea trecută „cu tot felul de arme”, potrivit unui comandant.

Totodată, un convoi de evacuare susținut de ONU va încerca să plece astăzi din Mariupol.

Vineri, 29 aprilie

UPDATE 09:00

Cinci rachete ale armatei ruse au lovit Kievul în timpul vizitei șefului ONU, Antonio Guterres. Una dintre rachete a aterizat lângă hotelul unde era cazat secretarul general al ONU.

Acest lucru spune multe despre adevărata atitudine a Rusiei față de instituțiile globale, despre eforturile conducerii ruse de a umili ONU și tot ceea ce reprezintă organizația. Și, prin urmare, necesită un răspuns adecvat și puternic, a afirmat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

În urma atacului o clădire rezidențială cu 25 de etaje a fost afectată. Mai multe persoane ar fi fost rănite.

UPDATE 08:00

Rusia a refuzat crearea unui coridor umanitar pentru evacuarea persoanelor blocate în uzina Azovstal din Mariupol.

Preşedintele (n.r. Vladimir Putin) a spus-o foarte clar: civilii pot pleca şi o pot face în orice direcţie, militarii trebuie să iasă şi să depună armele, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Ucraina a planificat totuși pentru astăzi evacuarea civililor din combinatul metalurgic Azovstal. Sunt aproximativ 100.000 de persoane în pericol de moarte din cauza bombardamentelor. Trupele ruse au atacat spitalul de campanie din interiorul fabricii, după cum a dezvăluit Batalionul Azov. Sala de operații a fost distrusă și răniții nu mai pot primi ajutor medical.

„Toată noaptea (n.r – 27 spre 28 aprilie), asupra spitalului militar de campanie, situat pe teritoriul uzinei și unde sunt tratați soldați și civili răniți, rușii au expediat masiv bombe. Au distrus buncărul de beton, dar au continuat să bombardeze fără milă ruinele, cu artileria navală. Militari care erau deja răniți au murit”, au transmit reprezentanții batalionului Azov.

UPDATE 07:30

Armata ucraineană întărește securitatea la granița cu Transnistria, după atacurile care au avut loc în regiunea separatistă aflată în estul Republicii Moldova.

„Forțele de apărare continuă să îndeplinească sarcinile de luptă stabilite pentru protejarea și apărarea Odessei și a regiunii Odessa. De asemenea, în special, am consolidat protecția frontierei de stat cu așa-numita Transnistria, unde provocările rusești continuă pentru a crea anumiți generatori de tensiune pentru Odessa”, a declarat Serghei Bratciuk, purtătorul de cuvânt al administrației militare regionale Odessa.

UPDATE 07:00

Estul Ucrainei este bombardat puternic de forțele armate ruse, care încearcă să pună stăpânire pe regiunile Donețk și Lughansk. Pentru a împiedica transportul de echipamente militare ale rușilor, ucrainenii au aruncat în aer un pod care făcea legătura între Peninsula Crimeea, regiune anexată de Rusia în 2014, și orașul controlat de armata rusă Melitopol.

Primarul din localitate susține că rușii au început să răpească bărbați care au vârsta potrivită pentru armată.

În regiunea Donețk, controlată de forțele pro-ruse, armata ucraineană ar fi atacat un depozit de combustibil.

Joi, 28 aprilie

UPDATE 11:00

La o zi după ce premierul Nicolae Ciucă, președintele PSD Marcel Ciolacu și ministrul de Externe Bogdan Aurescu, au fost în vizită la Kiev, și președintele Senatului României, Florin Cîțu, s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Acesta a fost însoțit de preşedintele Consiliului Naţional al Adunării Naţionale Federale a Confederaţiei Elveţiene, Irene Kalin, şi preşedintele Adunării Republicii Macedonia de Nord.

Vizita, planificată încă de la începutul lunii aprilie, a avut ca subiecte principale atrocitățile comise de forțele armate ruse în Ucraina și planul de reconstrucție a țării după război.

Am susținut un discurs în cadrul Congresului autorităților locale și regionale, prezidat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, unde a fost prezent și prim-ministrul Ucrainei, Denys Shmyhal, a transmis Florin Cîțu.

UPDATE 10:00

Vladimir Putin amenință statele care vor să ajute Ucraina.

„Dacă cineva dorește să intervină din exterior în situația din Ucraina și creează o amenințare strategică inacceptabilă pentru Rusia, răspunsul va fi fulgerător, deciziile în acest sens au fost luate.

Răspunsul Rusiei va fi imediat și va aduce consecințe pe care nu le-ai experimentat niciodată în istoria ta. Suntem pregătiți pentru orice evoluție a evenimentelor”, a spus liderul de la Kremlin.

UPDATE 09:30

Rusia trimite delfini de luptă antrenați la baza sa navală din Marea Neagră pentru a-și proteja flota de un atac subacvatic. Delfinii sunt capabili să detecteze vapoarele inamice, să livreze echipament scafandrilor, să detecteze minele subacvatice.

UPDATE 09:00

Peste 600 de militari și civili răniți ar fi în uzina Azovstal, după cum a dezvăluit un comandant ucrainean din orașul asediat Mariupol. Acesta a făcut o solicitare de ajutor urgent, pentru că nu mai au nici medicamente, nici condiții pentru a trata bolnavii. Acesta a mai menționat că sute de civili, printre care și copii, trăiesc în condiții insalubre și rămân fără hrană și apă.

UPDATE 08:00

Un monument din epoca sovietică ce trebuia să simbolizeze prietenia dintre Rusia și Ucraina, a fost demontat la Kiev. De asemenea, Ucraina vrea să schimbe numele străzilor care au legătura cu Rusia. Sunt 467 de străzi și piețe care ar putea fi redenumite, potrivit digi24.ro.

UPDATE 07:00

În orașul Herson din sudul Ucrainei se va trece la folosirea rublei de la 1 mai. Ambele monede, rubla rusească și grivna ucraineană vor fi utilizate în paralel timp de patru luni, apoi va rămâne doar moneda rusă. Tot în Herson a fost semnalată o explozie lângă turnul principal de televiziune din centrul oraşului.

Miercuri, 27 aprilie

UPDATE 08:00

Rusia a oprit livrările de gaze către Polonia și Bulgaria. Polonia a fost sancționată pentru că nu a vrut să plătească în ruble, dar a anunțat că are rezerve suficiente și că oricum nu depindea prea mult de gazele rusești. În schimb, Bulgaria este dependentă de importurile din Rusia.

UPDATE 07:00

Volodimir Zelenski a vorbit despre vizita oficialilor români la Kiev, premierul Nicolae Ciucă, președintele PSD Marcel Ciolacu și ministrul de Externe Bogdan Aurescu.

Prim-ministrul României a făcut o vizită la Kiev. I-am mulțumit pentru sprijinul defensiv și politic. Am discutat nu numai despre cooperarea bilaterală dintre statele noastre și munca comună pentru protejarea libertății în Europa, cât și despre cooperarea la nivelul Uniunii Europene.

Cu România împărțim o viziune comună atât asupra perspectivelor, cât și asupra amenințărilor la adresa unității europene, în special în regiunea Mării Negre. Am convenit să lucrăm împreună și mai mult pentru a asigura securitatea în regiunea noastră”.  

UPDATE 06:00

Mai multe explozii au fost auzite miercuri dimineața în orașul rus Belgorod, situat la aproximativ 40 de kilometri nord de granița cu Ucraina. Un depozit de muniție ar fi luat foc în satul Staraya Nelidovka. Autoritățile au ridicat nivelul de securitate la cel de „pericol terorist” până la data de 10 mai.

Marți, 26 aprilie

UPDATE 22:00

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit astăzi la Moscova cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Liderul de la Kremlin a fost de acord „în principiu” cu implicarea Organizației Națiunilor Unite și a Comitetului Internațional pentru Crucea Roșie în evacuarea cetățenilor de la uzina Azovstal din Mariupol, potrivit ONU.

UPDATE 21:00

Rusia ar fi preluat controlul în regiunea Herson, din sudul Ucrainei, potrivit Ministerului rus al Apărării. Marți, mai multe atacuri au fost semnalate la Harkov și în Zaporojie, dar și în Odessa, unde un pod a fost lovit de rachete.

UPDATE 15:00

O a treia groapă comună a fost descoperită în apropierea Mariupolului, în satul Staryi Krym. Primarul din Mariupol a acuzat forțele ruse că au folosit localnicii pentru înhumarea trupurilor, în schimbul hranei.

Ministrul de externe Serghei Lavrov a spus că Rusia a refuzat propunerea Ucrainei pentru negocieri de pace în Mariupol.

UPDATE 14:00

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a transmis că „toate instalațiile nucleare de la Cernobîl și de pe teritoriul Ucrainei sunt în stare sigură și nu există un pericol pentru mediu sau populație”. Aceasta a mai spus că sunt valori normale ale nivelului de radiații. Informația vine după ce directorul general al Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice, Rafael Grossi, a declarat că „nivelul radioactivităţii este, aş spune, anormal”.

UPDATE 13:00

Cozi uriașe s-au format la ieșirea din Transnistria după exploziile de ieri și de azi.

UPDATE 12:30

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a convocat Consiliul Suprem de Securitate după incidentele din Transnistria, regiunea separatistă din estul Republicii Moldova. Două explozii au avut loc marți dimineață în localitatea Maiak din raionul Grigoriopol, unde au fost distruse două antene de comunicații.

Și luni au fost explozii la sediul Serviciului de Securitate din Transnistria.

Nu au fost înregistrate victime.

UPDATE 12:00

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a atras atenția că există un pericol real ca Al Treila Război Mondial să izbucnească pe fondul conflictului dintre Rusia și Ucraina.

Ministrul Afacerilor Externe rus a mai susținut că există riscul escaladării conflictului prin utilizarea armelor nucleare. El a declarat, de asemenea, că Rusia a făcut multe pentru a susține principiul de a lupta pentru a preveni cu orice preț războiul nuclear.

„Riscurile sunt acum considerabile. Nu aș vrea să ridic aceste riscuri în mod artificial. Mulți ar dori asta. Pericolul este grav, este real. Nu trebuie să-l subestimăm, a spus Serghei Lavrov, potrivit Libertatea.

Seghei Lavrov a mai spus că livrările de armament ale Occidentului către Ucraina înseamnă că alianţa NATO este „în esenţă implicată în război cu Rusia”.

Aceste arme vor fi o ţintă legitimă pentru acţiunea militară a Rusiei în contextul operaţiunii speciale. Au fost vizate instalaţiile de depozitare din vestul Ucrainei de mai multe ori (de către forţele ruse). Cum poate fi altfel?

NATO, în esenţă, este angajată într-un război cu Rusia printr-un proxy şi înarmează acel proxy. Războiul înseamnă război, a declarat acesta.

UPDATE 11:00

Rusia continuă atacurile asupra Ucrainei. Trei rachete au lovit obiective ale infrastructurii din Zaporojie. De asemenea, luni, 25 aprilie, atacurile armatei ruse au vizat cinci gări ucrainene.

„Ei încearcă să distrugă rutele de aprovizionare cu asistență tehnico-militară din partea statelor partenere. Pentru a face acest lucru, ei concentrează loviturile asupra nodurilor feroviare, au scris Forțele Armate ale Ucrainei, iar Rusia a confirmat.

Guvernatorul din Luhansk ar fi făcut din nou un apel către civili să părăsească zona.

UPDATE 10:00

Ministrul britanic al forțelor armate, James Heappey, spune că este ”complet legitim” ca Ucraina să atace ținte din Rusia, așa cum și armata rusă a atacat Ucraina.

Este „complet legitim ca Ucraina să vizeze (ținte – n.r.) din profunzimea Rusiei pentru a perturba logistica, pentru că dacă nu ar fi perturbată, ar contribui direct la moartea și carnagiul de pe pământul ucrainean”, a spus acesta.

UPDATE 09:00

Ucraina intenționează să lanseze un nou timbru poștal, drept omagiu pentru aeronava Antonov-225 Mriya, care a fost distrusă într-un atac al armatei ruse asupra aeroportului Hostomel, de lângă Kiev.

Timbrul a fost conceput de o fetiță de 11 ani, Sofia Kravchuk.

Joi, 21 aprilie

UPDATE 13:00

Vladimir Putin și Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării, susțin că armata rusă a preluat controlul în Mariupol. Liderul de la Kremlin a dat ordin ca soldații săi să înceteze atacul asupra combinatului Azovstal, însă a impus menținerea blocadei.

Sfârşitul activităţii de eliberare a Mariupolului este un succes. Consider că asaltul propus al zonei industriale nu este potrivit. Vă ordon să-l anulaţi. Trebuie să ne gândim (…) la viaţa şi la sănătatea militarilor şi ofiţerilor noştri. Nu trebuie să intrăm în aceste catacombe şi să ne târâm sub pământ. Blocaţi toată această zonă în aşa fel încât să nu treacă nici măcar o muscă, a spus Vladimir Putin.

UPDATE 10:00

Cel puțin 208 copii ar fi fost uciși în Ucraina de la începutul războiului, au transmis autoritățile ucrainene.

„Până în dimineața zilei de 21 aprilie, cel puțin 584 de copii au fost răniți în Ucraina ca urmare a invazii armate pe scară largă a Rusiei. Dintre aceștia, 208 au fost uciși, iar 376 au suferit răni mai mult sau mai puțin severe”, a precizat Procuratura Generală a Ucrainei.

UPDATE 09:30

Rusia a respins propunerea ONU de a înceta focul de Paște, pentru a evacua civilii din Mariupol și a livra ajutor umanitar în zonele afectate. Dmitri Polianski, trimisul Rusiei la ONU a spus că pauza va oferi Ucrainei un „răgaz” pentru a obține arme.

UPDATE 09:00

Soldații ruși folosesc steagul victoriei din Al Doilea Război Mondial în zonele pe care le ocupă în Ucraina. Steagul a fost pus pe clădirea consiliului regional din Henicesk, în regiunea Herson, acolo unde rușii au reinstalat și o statuie a lui Lenin în fața clădirii. În Kreminna, a fost arborat pe o clădire guvernamentală ucraineană.

UPDATE 08:30

Bombardamente devastatoare au avut loc azi-noapte în Mikolaiv, Harkov dar și în Donbas. Armata rusă controlează orașele Rubijne și Kreminna, iar 80% din regiunea Luhansk se află sub ocupație.

UPDATE 08:00

Ramzan Kadîrov, liderul cecen, susține că trupele lui vor avea joi, 21 aprilie, „înainte sau după prânz” controlul asupra combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol, în estul Ucrainei. El le-a transmis luptătorilor ucraineni că încă se mai pot preda.

Pe de altă parte, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, spune că forțele sale nu au arme „grele și serioase” suficiente pentru a-i învinge pe ruși la Mariupol.

UPDATE 07:00

Premierul britanic Boris Johnson a declarat că orice discuții de pace dintre Rusia și Ucraina ar putea eșua, comparând negocierile cu președintele rus Vladimir Putin negocierile cu un crocodil care „ți-a prins piciorul între fălcile sale”.

Miercuri, 20 aprilie

UPDATE 23:00

Autoritățile din Rusia ar fi transmis Ucrainei un document cu „formulări perfect clare” în cadrul negocierilor de pace, mingea fiind „în terenul lor”.

Președintele (Vladimir Putin, n.r.) a spus că partea ucraineană se retrage întotdeauna din acordurile obținute anterior, că își retrage propriile cuvinte. Acest lucru are consecințe foarte rele în ceea ce privește eficiența negocierilor. În prezent, părții ucrainene i s-a prezentat proiectul nostru de document care include formulări perfect clare. Mingea este în terenul lor, noi așteptăm un răspuns, a transmis Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

UPDATE 22:00

Peste jumătate de milion de ucraineni s-au întors în țara lor, chiar dacă războiul dintre Ucraina și Rusia încă este în plină desfășurare. Unele femei, îngrijorate de familiile pe care le-au lăsat în urmă, aleg să se întoarcă în Ucraina, deși pericolul nu a trecut.

UPDATE 21:00

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a decis să interzică simbolurile „Z” și „V”, dar și panglica Sfântului Gheorghe, acestea fiind simboluri ale invaziei Rusiei în Ucraina. Senatorul rus, Aleksei Pușkov, i-a transmis „să fie mai atentă în ceea ce priveşte Rusia şi simbolurile ei, cu atât mai mult cu cât Chişinăul nu poate plăti pentru gazul rusesc”.

UPDATE 10:00

Președintele Consiliului European Charles Michel a ajuns la Kiev. „Astăzi la Kiev, în inima Europei libere și democratice”, a transmis acesta.

UPDATE 09:00

Rusia și Ucraina au stabilit un coridor umanitar pentru evacuarea femeilor, copiilor și bătrânilor din orașul-port Mariupol. Ministerul rus al Apărării a dat un nou ultimatum apărătorilor ucraineni care se află la complexul Azovstal.

Având în vedere principiile strict umanitare, forțele armate ale Rusiei propun, din nou, ca luptătorii batalioanelor naționaliste și mercenarii străini să înceteze operațiunile militare începând cu ora 14.00 (ora Moscovei), 20 aprilie, și să depună armele, a transmis Rusia, însă niciun soldat nu a acceptat.

Pe de altă parte, comandantul Brigăzii 36 a Marinei naţionale a transmis un mesaj cutremurător. „S-ar putea să ne trăim ultimele zile, chiar ultimele noastre ore”, a spus șefului trupelor ucrainene blocate în uzina Azovstal, alături de civili. Acesta a cerut ajutorul liderilor lumii.

UPDATE 08:00

Doi angajați ai grădinii zoologice din Harkov au fost uciși. Aceștia rămăseseră pentru a avea grijă de animale, dar au fost găsiți baricadați într-o cameră, unde fuseseră împușcați de soldații ruși.

UPDATE 07:30

Armata rusă continuă să atace zone civile din regiunea Lugansk. Aceștia au avariat și conductele de gaz care alimentează orașele. 

UPATE 07:00

Volodimir Zelenski este de părere că Ucraina ar fi pus deja capăt războiului dacă ar fi avut armele necesare.

În acest război, armata rusă se va înscrie pentru totdeauna în istoria lumii drept cea mai barbară şi inumană armată. Uciderea intenţionată a civililor, distrugerea cartierelor rezidenţiale, a infrastructurii civile, folosirea tuturor tipurilor de arme, inclusiv a celor interzise de convenţiile internaţionale, este semnătura armatei ruse. (…)

Dacă am fi avut acces la toate armele de care avem nevoie, pe care partenerii noştri le deţin şi care sunt comparabile cu cele utilizate de armata Federaţiei Ruse, am fi pus deja capăt acestui război şi am fi instaurat pacea şi ne-am fi eliberat teritoriul de sub ocupaţie, a transmis Zelenski.

Marți, 19 aprilie

UPDATE 15:00

Ramzan Kadîrov spune că forțele ruse vor prelua astăzi controlul uzinei Azovstal din Mariupol. Rusia a cerut în repetate rânduri soldațiilor care apără orașul să depună armele pentru a scăpa cu viață. Atât apărătorii ucraineni, cât și sute de civili sunt blocați în combinatul siderurgic.

UPDATE 14:30

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a transmis că Rusia nu va folosi arma nucleară „în acest moment”.

„În acest stadiu, luăm în considerare opțiunea armelor convenționale”, a spus acesta într-un interviu pentru o publicație din India.

Pe de altă parte, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, spune că SUA şi alte ţări occidentale „fac totul pentru a prelungi operaţiunea militară a Rusiei în Ucraina”, prin furnizarea de armament.

UPDATE 14:00

Primarul din Harkov a transmis că încă de duminică au avut loc „bombardamente non-stop asupra cartierelor civile” din orașul aflat în estul Ucrainei.

„În ultimele zile, (obuzele rusești – n.r.) au ajuns în centru și vizează civili pașnici. (…) Inamicul vizează civili, mulți oameni sunt răniți și unii morți, din păcate. În ultima zi și jumătate, am avut 15 oameni uciși și peste 50 de răniți. Acei 15 uciși au fost doar într-un atac”, a declarat Igor Terekhov.

UPDATE 13:00

Pe lângă militari, în uzina Azovstal din Mariupol se ascunde sute de civili, „oameni de toate vârstele, femei, copii și familii ale apărătorilor Mariupolului”, după cum a declarat comandantul regimentului Azov. Deși știu că acolo se adăpostesc și civili, soldații ruși trag „de bunăvoie” asupra combinatului, a afirmat acesta.

Ei folosesc bombe cu cădere liberă, rachete, bombe de distrugere a buncărelor și toate tipurile de artilerie, atât terestre, cât și navale, pentru atacuri fără discriminare, a mai relatat locotenent-colonelul Denis Prokopenko.

UPDATE 12:00

Emmanuel Macron, președintele Franței, a declarat că a încetat dialogul cu Vladimir Putin, după atrocitățile descoperite în Ucraina. Însă acesta spune că nu exclude posibilitatea de a vorbi în viitor cu liderul de la Kremlin.

UPDATE 11:00

Șeful administrației militare regionale Luhansk, Serghei Haidai, a făcut din nou un apel către civili să părăsească zona cât se mai poate.

Vă rog, evacuați-vă acum! Locuitorii din Kreminna nu făcut-o la timp și sunt acum ostatici, a spus acesta.

Eforturile de evacuare se vor concentra asupra zonelor Rubijne, Severodonețk, Lisichansk, Popasna și Hirske, în ciuda faptului că soldații ruși nu au încetat focul.

În Kreminna, precum și în orașele din apropiere, Rubijne și Lisichansk, în urma bombardamentelor au fost distruse case, clădiri, un complex sportiv și alte facilități. După trei zile de luptă, armata rusă a preluat controlul în Kreminna, un oraș în estul Ucrainei.

UPDATE 10:00

Rusia a dat din nou un ultimatum soldaților ucraineni care apără Mariupol.

Ținând cont de situația catastrofală care s-a dezvoltat la uzina metalurgică Azovstal, precum și pentru că se ghidează după principii pur umane, Forțele Armate Ruse oferă din nou militanților batalioanelor naționaliste și mercenarilor străini de la ora 12.00 (ora Moscovei) pe 19 aprilie 2022 să oprească orice ostilități și a depună armele. Tuturor celor care depun armele le este garantată viața, se arată într-un comunicat.

De asemenea, Rusia cere întregii armate ucrainene să depună armele.

Nu vă forţaţi norocul. Luaţi singura decizie corectă, de a înceta operaţiunile militare şi a depune armele. Ne adresăm tuturor militarilor armatei ucrainene şi mercenarilor străini: vă aşteaptă o soartă de neinvidiat din cauza cinismului autorităților de la Kiev. Îndemnăm autorităţile de la Kiev să dea dovadă de bun simţ şi să ordone combatanţilor să-şi înceteze rezistenţa smintită, a transmis Ministerul rus al Apărării.

UPDATE 09:00

Armata rusă a început ofensiva în Donbas.

În estul şi sudul ţării noastre, ocupanţii încearcă să atace într-un mod mai dur decât înainte. Ei pun presiune, căutând un punct slab în apărarea statului nostru ca să meargă acolo cu principalele forţe…

Indiferent câţi soldaţi ruşi sunt duşi acolo, noi vom lupta. Ne vom apăra. O vom face zilnic. Nu vom renunţa la nimic ce este ucrainean şi nu avem nevoie de ce nu este al nostru, a transmis Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.

Începe o altă etapă a acestei operațiuni (în estul Ucrainei) și sunt sigur că acesta va fi un moment foarte important al întregii operațiuni speciale”, a spus și Serghei Lavrov, ministrul de externe rus, într-un interviu pentru postul de televiziune India Today, citat de Libertatea.

Luni, 18 aprilie

UPDATE 08:30

Volodimir Zelenski a vorbit cu directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, despre stabilitatea financiară a Ucrainei şi reconstrucţia ţării după război.

Avem planuri clare deocamdată, precum şi o viziune asupra perspectivelor. Sunt sigur că cooperarea dintre FMI şi Ucraina va continua să fie fructuoasă, a transmis liderul de la Kiev.

UPDATE 08:20

Ucraina a încheiat formalitățile pentru aderarea la UE și se așteaptă să primească statutul de țară candidată la aderarea la UE în luna iunie. Documentul este un punct de plecare pentru ca Uniunea Europeană să ia o decizie cu privire la aderarea Ucrainei.

UPDATE 08:00

Locuitorii din regiunea Lugansk au fost îndemnați să părăsească zona.

„Săptămâna viitoare ar putea fi dificilă. Ar putea fi ultima dată când mai avem o şansă să vă salvăm”, a declarat şeful administraţiei regionale din Lugansk, Serghei Gaidai. 

UPATE 07:30

Volodimir Zelenski a avertizat că Rusia se pregătește de ofensivă în estul Ucrainei pentru a distruge regiunea Donbas. De asemenea, liderul de la Kiev acuză trupele ruse că folosesc camere de tortură în regiunile din sudul Ucrainei, Herson şi Zaporojie.

UPATE 07:00

Premierul ucrainean, Denîs Şmîhal, a declarat duminică, 17 aprilie, că oraşul-port Mariupol nu a căzut încă sub controlul Rusiei. Totodată, ministrul de Externe Dmitro Kuleba a afirmat că trupele ruse ”au decis să distrugă oraşul cu orice preţ”.

Ministrul rus al Apărării a declarat că dacă forţele ucrainene de la Mariupol depun armele până duminică, vieţile lor vor fi cruţate, potrivit news.ro. Soldații ruși vor închide luni intrarea și ieșirea din oraș, iar pentru civilii vor avea nevoie de permise de circulație, potrivit lui Petro Andrișcenko, consilierul primarului Mariupol.

UPATE 06:00

Armata rusă a reușit să controleze partea urbană a orașului Mariupol. Soldații ucraineni, în jur de 2000, sunt în combinatul siderurgic Azovstal, aflat pe o peninsulă de pe malul mării Azov, și sunt dispuși să lupte până la capăt.

Un expert britanic susține că aceștia ar putea rezista mult timp ar putea rezista mult timp cu ajutorul tacticilor de gherilă, folosindu-se de rețeaua sa de buncăre și tuneluri. Ucraina ar fi reușit să-și realimenteze trupele din Mariupol în misiuni nocturne, iar soldații ar fi foarte bine pregătiți pentru apărare.

Rusia ar urma să atace combinatul și de pe mare.

Vineri, 15 aprilie

UPATE 11:15

Crucişătorul „Moskva”, nava amiral a Flotei Mării Negre, s-a scufundat. Aceasta a fost grav avariată în urma unui incendiu provocat de detonarea muniției de la bord. Forțele armate ucrainene susțin că au lovit nava cu două rachete Neptun. Ambarcațiunea de pe care se lansau rachete în regiunea Herson este o pierdere navală importantă pentru Rusia. Aceasta avea și alte capacități ofensive.

UPDATE 11:15

Oficialii din Mariupol susțin că soldații ruși au început exhumarea cadavrelor îngropate în curţile blocurilor rezidenţiale și nu permit ucrainenilor să îngroape persoane care ar fi fost ucise de trupele ruse. Fiecare curte este supravegheată. În schimb, în orașul asediat ar exista 13 crematorii mobile și autoritățile ucrainene presupun că rușii vor să-și ascundă crimele de război.

UPDATE 11:00

Joe Biden a anunțat că este pregătit să meargă personal în Kiev, capitala Ucrainei. Oficialii americani ar fi discutat totuși despre trimiterea secretarului Apărării Lloyd Austin sau a secretarului de stat Antony Blinken. Și premierul britanic Boris Johnson a făcut recent o vizită surpriză la Kiev, unde s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski.

UPDATE 09:00

„Am rezistat deja 50 de zile. 50 de zile de invazie rusă, deși ocupanții ne-au dat cel mult cinci. Îmi amintesc de prima zi a invaziei Federației Ruse. Îmi amintesc ce mi s-a spus pe 24 februarie… Ca să spunem în termeni moderați, nimeni nu era sigur că vom rezista. Toată lumea ne-a compătimit. Mulți dintre ei m-au sfătuit să fug din țară. M-au sfătuit să mă predau efectiv tiraniei. (…)

Toți ați devenit eroi. Toți bărbații și femeile ucrainene care au rezistat și nu renunță. Și care vor câștiga. Care vor întoarce pacea în Ucraina. Sunt sigur de asta”, a spus Volodimir Zelenski ieri, în cea de-a 50-a zi a invaziei ruse.

UPDATE 08:00

Rusia a anunțat că Ucraina a efectuat, joi, 14 aprilie, mai multe atacuri aeriene asupra unei zone rezidențiale. În schimb, Serviciului de Securitate al Ucrainei susține că Federația Rusă însăși a bombardat satul Klimovo din regiunea Bryansk, deși a dat vina pe Ucraina.

UPDATE 07:30

Trupele ruse din direcția Donețk încearcă să cucerească orașele Popasna și Rubijne, însă armata ucraineană susține că operațiunile au eșuat. Ucrainenii mai spun că au respins în ultimele 24 de ore opt atacuri rusești în regiunile de est Donețk și Lugansk și au distrus mai multe vehicule militare.

UPDATE 07:00

Armenia a început să plătească gazul rusesc în ruble.

„Trebuie să ne îndreptăm către monedele naționale. (…) Din câte știu, ultimele plăți au fost în ruble, dar la rata adecvată”, a spus Vagan Kerobyan, ministrul economiei din Armenia. Acesta a adăugat că prețul va fi în dolari, dar plata se va face în ruble.

Serbia, în schimb, a anunțat că ar vrea să primească gaze naturale lichefiate din Grecia și gaze naturale din Azerbaidjan, începând din septembrie 2023, într-o încercare de a reduce dependența de aprovizionare cu combustibili din Rusia, care în acest moment este singurul furnizor.

Joi, 14 aprilie

UPDATE 13:00

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a transmis că podul peste râul Doneț a fost aruncat în aer de Forțele de operațiuni speciale ale Ucrainei (SSO) în regiunea estică Harkov, în momentul în care era străbătut de o coloană cu vehicule miliare ale Rusiei care se îndreptau către orașul Izium.

UPDATE 12:00

Dmitri Medvedev, fost președinte rus și vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, avertizează că Rusia va lua măsuri drastice dacă Finlanda și Suedia vor fi primite în NATO. Vor consolida forţele terestre, navale şi aeriene din Marea Baltică pentru a restabili echilibrul militar. Acesta a amenințat inclusiv cu desfăşurarea de arme nucleare.

Până astăzi, Rusia nu a luat astfel de măsuri şi nu avea de gând să o facă. Dacă mâna noastră este forţată bine… ţineţi cont că nu noi am propus acest lucru, a transmis Medvedev.

UPDATE 11:00

Ucraina a confirmat că pușcașii marini din Brigada 36 s-au predat rușilor, la Mariupol.

Unii au continuat spre întâlnirea cu batalionul Azov, iar unii au mers să străpungă liniile în altă parte, pentru că s-au despărțit unii de ceilalți și au luat decizii în funcție de situație. Cei care au mers în altă direcție au intrat sub tiruri de artilerie și lovituri aeriene, au pierdut mulți oameni și au fost luați prizonieri în timpul bătăliei, a transmis consilierul prezidențial ucrainean Oleksei Arestovici.

UPDATE 08:00

„Nu este război, este terorism. Dacă cineva trimite avioane şi soldaţi să bombardeze zone rezidenţiale şi să omoare civili, nu este război. Este cruzime, banditism, terorism”, a declarat președintele Poloniei, Andrzej Duda, care se află la Kiev.

UPDATE 07:30

Rusia se regrupează la granița de est a Ucrainei, în regiunea Donețk și încearcă să mobilizeze până la 70.000 de oameni. Moscova are avea de gând să țină și o paradă a victoriei pe 9 mai în Mariupol.

Observăm tentative de sabotare şi atacuri ale forţelor ucrainene, vizând ţinte pe teritoriul Federaţiei ruse. Dacă astfel de evenimente continuă, armata rusă va efectua atacuri asupra unor centre de luare a deciziei, inclusiv la Kiev, un lucru pe care armata rusă s-a abţinut să-l facă până în prezent, a transmis Igor Konashenkov, purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Apărării.

Pe de altă parte, Volodimir Zelenski a transmis că „Polonia, Moldova, România și statele baltice vor deveni următoarele ținte, dacă libertatea Ucrainei cade. Libertatea trebuie să fie înarmată mai bine decât tirania. Țările occidentale au toate motivele să ne ajute. Victoria finală împotriva tiraniei și numărul de oameni salvați depinde de ei. Înarmați Ucraina acum pentru a apăra libertatea!”

UPDATE 07:00

Nava rusească Moskva, cea care a fost sfidată de militarii ucraineni de pe Insula Şerpilor la începutul războiului, a fost grav avariată din cauza unei explozii de muniție. Ucraina susține că nava amiral a flotei ruse de la Marea Neagră a fost lovită de rachete Neptun.

UPDATE 06:00

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, spune că Rusia ar trebui să iasă din comunitatea internațională dacă nu vrea pace.

„Fie conducerea rusă va căuta cu adevărat pacea, fie ca urmare a acestui război, Rusia va părăsi pentru totdeauna arena internațională”, a spus liderul de la Kiev într-un mesaj video.

Totodată, Zelenski a afirmat că refuzul președintelui Franței de a recunoaște „genocidul” armatei ruse este „foarte dureros” pentru Ucraina.

Miercuri, 13 aprilie

UPDATE 23:00

SUA va trimite în Ucraina un ajutor în valoare de 800 de milioane de dolari. 300 de drone ucigaşe Switchblade, vehicule blindate şi 500 de rachete Javelin se află printre echipamentele trimise.

UPDATE 10:00

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că în zonele din care s-a retras armata rusă sunt găsite aproape zilnic gropi comune: ”Mii şi mii de victime. Sute de cazuri de tortură. Continuăm să găsim cadavre în canalizări şi beciuri”, a spus el.

Acesta a denunțat și ”sute de cazuri de violuri, inclusiv ale unor fete tinere minore şi ale unor copii. Inclusiv al unui bebeluş!”

UPDATE 09:00

Președintele american Joe Biden l-a acuzat pe Vladimir Putin de genocid: „Bugetul familiei voastre, capacitatea de a vă umple rezervoarele… Nimic din toate acestea nu ar trebui să depindă de un dictator care declară război și comite genocid pe cealaltă parte a lumii”, a declarat președintele SUA în timpul unui discurs.

Da, am spus că este genocid pentru că devine tot mai clar că Putin încearcă să șteargă pur și simplu ideea de a fi ucrainean. Tot mai multe dovezi ies la lumină despre lucrurile oribile pe care rușii le-au făcut în Ucraina. Și vom afla din ce în ce mai multe despre devastarea produsă. Vom lăsa avocații să decidă la nivel internațional dacă se califică sau nu, dar mie cu siguranță așa mi se pare. Mulțumesc, a mai transmis Joe Biden.

UPDATE 08:30

Președinții polonez, lituanian, leton și estonian se vor întâlni cu Volodmir Zelenski la Kiev. Vizita lor este menită să arate un „mesaj puternic de sprijin politic și asistență militară”, după cum a declarat șeful statului lituanian, Gitanas Nausėda.

UPDATE 08:00

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a mărturisit că ea și copiii locuiesc separat de Volodomir Zelenski ca măsură de protecție și de când a început războiul nu s-au mai văzut, ci doar au vorbit la telefon.

Volodimir şi echipa sa locuiesc la biroul prezidenţial. Din cauza pericolului, eu şi copiii nu putem să stăm acolo, aşa că de mai bine de o lună comunicăm doar prin telefon.

Am ştiut întotdeauna că e un om de încredere şi un sprijin pentru mine. A devenit apoi un tată minunat şi sprijinul pentru familia noastră. Acum demonstrează aceleaşi calităţi. Nu s-a schimbat. Dar acum şi oamenii văd în el ceea ce am văzut eu întotdeauna, a mai spus Olena Zelenska.

Prima doamnă a Ucrainei a mai afirmat că războiul nu trebuie să devină „o obișnuință”, iar morții din Ucraina nu trebuie să se transforme în statistici.

Cel mai important lucru pentru Ucraina astăzi este ca lumea să ne audă şi să ne vadă. Războiul nu trebuie să devină ceva normal, iar victimele lui nu trebuie să devină statistici. Nu vă obişnuiţi cu suferinţa noastră!, a mai transmis ea.

UPDATE 07:00

Ucraina începe reconstrucția infrastructurii distruse de bombardamente în 7 regiuni: Jîtomîr, Zaporojie, Kiev, Mikolaiv, Sumi, Harkov și Cernihiv, unde ostilitățile au încetat complet sau parțial.

Marți, 12 aprilie

UPDATE 23:30

Ucraina a anunțat arestarea deputatului şi omului de afaceri ucrainean Viktor Medvedciuk, un apropiat al președintelui Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin ar fi și naşul fiicei sale.

Fondatorul partidului pro-rus „Platforma de opoziţie-Pentru viaţă” se afla în arest la domiciliu înainte de începerea războiului, sub acuzații de înaltă trădare și tentativă de jefuire a resurselor naturale din Crimeea, dar poliția ucraineană a constatat dispariția sa pe 26 februarie.

Volodimir Zelenski a propus Moscovei să-l dea la schimb cu cetățeni ucraineni capturați de ruși.

„Propun Federaţiei Ruse să schimbăm acest bărbat cu băieţii şi fetele noastre care sunt în prezent în captivitate în Rusia. De aceea este important ca forţele noastre de ordine şi armata să ia în considerare şi această posibilitate”, a spus Zelenski, potrivit Digi24.

UPDATE 08:30

Batalionul Azov a acuzat Rusia că a folosit o substanță otrăvitoare împotriva forțelor ucrainene din orașul-port asediat Mariupol, potrivit presei internaționale. De asemenea, armata ucraineană a afirmat că se pregătește pentru „ultima bătălie” în Mariupol pentru că nu mai are arme și jumătate din soldați sunt răniți.

Astăzi va fi probabil ultima bătălie, pentru că muniția noastră se termină. (…) Va fi moarte pentru unii dintre noi și captivitate pentru alții, a scris pe Facebook Brigada 36 a marinei naționale, parte a forțelor armate ucrainene.

Inamicul ne-a făcut treptat să ne retragem, ne-a încercuit şi acum încearcă să ne distrugă, au mai explicat militarii ucraineni, care au au menționat și lipsa unui ajutor “din partea comandamentului armatei şi a preşedintelui”.

Totodată viceprimarul oraşului Mariupol Serghei Orlov neagă aceste informații și spune că bătălia continuă. Acesta a afirmat că rușii nu au ocupat decât o parte a orașului, temporar, dar nu și părțile centrale și de sud, nici zonele industriale.

De asemenea, au apărut zvonuri conform cărora contul de Facebook al Brigăzii 36 ar fi fost piratat de ruşi.

UPDATE 08:00

Trupele ruse ar fi lăsat mine și obuze neexplodate peste tot în regiunile din nordul țării, susține președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Potrivit liderului de la Kiev, această situație trebuie să fie considerată, de asemenea, o crimă de război.

UPDATE 07:15

Primarul orașulului Mariupol, Vadim Boicenko, a anunțat că 10.000 de civili au murit de la începutul războiului. Însă cifrele deceselor ar putea depăși 20.000 a mai precizat acesta. Edilul a mai afirmat că soldații ruși au încercat să scape de cadavre și au adus crematorii mobile, iar multe dintre ele au fost duse în depozitele şi frigiderele dintr-un centru comercial, potrivit news.ro.

Luni, 11 aprilie

UPDATE 09:15

Zeci de cadavre ale civililor ar fi fost găsite într-o groapă în satul Buzova, lângă Kiev, la 20 de kilometri sud-vest de Bucha.

UPDATE 09:00

Cancelarul austriac, Karl Nehammer, ar urma să se întâlnească astăzi, 11 aprilie, cu președintele rus, Vladimir Putin, pentru a discuta condițiile de pace.

UPDATE 08:15

Ramzan Kadîrov, șeful Republicii Cecene, a afirmat într-un video că ar fi primit ordin de la Vladimir Putin să cucerească mai întâi regiunile Luhansk și Donețk, apoi toate orașele din Ucraina.

Va avea loc o ofensivă… nu doar asupra Mariupol, ci și asupra altor locuri, orașe și sate. Luhansk și Donețk – vom elibera complet în primul rând… și apoi vom cuceri Kievul și toate celelalte orașe, a declarat Kadîrov într-un videoclip postat pe canalul său Telegram.

UPDATE 08:00

Rusia a continuat atacurile în Harkov și Nikolaev. Șeful Administrației Regionale Harkov, Oleg Sinegubov, a anunțat că 10 persoane au fost ucise, printre care și un copil, iar alte 11 au fost rănite.

Joi, 7 aprilie

UPDATE 08:15

Rusia nu ar permite accesul umanitar în Mariupol pentru a-și ascunde ororile, susține Volodimir Zelenski.

Cred că unul dintre principalele motive pentru care nu putem primi ajutor umanitar în Mariupol este că, până când nu va fi totul „curățat” de soldații ruși, aceștia se tem că lumea va vedea ce se întâmplă acolo, a declarat liderul de la Kiev, care susține că în orașul de la Marea Azov, armata rusă a făcut mii de victime printre civili.

Primarul orașului susține că sunt peste 5.000 de victime, iar 210 dintre ele erau copii.

UPDATE 08:00

Volodimir Zelenski acuză Rusia că încearcă să-și ascundă dovezile că a comis atrocități în Ucraina.

Avem informații că trupele ruse și-au schimbat tactica și încearcă să îndepărteze oamenii uciși de pe străzile și din subsolurile teritoriului ocupat. Ucraineni uciși. Aceasta este doar o încercare de a ascunde dovezile și nimic mai mult, a transmis liderul de la Kiev.

Acesta a spus și că fără un pachet de sancțiuni mai dure, Rusia va vedea măsurile impuse ca pe o permisiune de a ataca din nou.

Dacă nu există un pachet cu adevărat dureros de sancțiuni împotriva Rusiei și dacă nu există nicio aprovizionare cu armele de care avem nevoie cu adevărat și pe care le-am solicitat de multe ori, aceasta va fi considerată de Rusia ca o permisiune. O permisiune de a merge mai departe. O permisiune de a ataca. O permisiune de a începe un nou val sângeros în Donbas, a mai declarat Zelenski.

UPDATE 07:30

Forțele armate ruse din regiunile Kiev și Cernihiv, orașe din nordul Ucrainei, s-au retras pentru a se reconsolida în Belarus și Rusia, a afirmat Pentagonul. Ucrainenii au început să părăsească regiunile Donețk, Lugansk și Harkov, acolo se crede că vor ataca rușii.

Miercuri, 6 aprilie

UPDATE 23:30

În jur de 4.900 de persoane au fost evacuate pe parcursul zilei de miercuri, 6 aprilie, din mai multe orașe, inclusiv Mariupol, a transmis vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk. Ieri, 3.846 de persoane au reușit să fugă din calea bombardamentelor.

UPDATE 09:30

Discurs dur al președintelui Zelenski în fața Consiliului de Securitate al ONU.

Unde e securitatea pe care Consiliul de Securitate trebuie să o garanteze? Nu există, deși există un Consiliu de Securitate. (…)

Eliminaţi (n.r – din Consiliul de Securitate) Rusia, ca agresoare şi sursă de război, astfel încât să nu poată bloca deciziile cu privire la agresiunea comisă de ea. Sau, a doua opţiune, arătaţi-ne că vă puteţi reforma: dizolvaţi Consiliul şi acţionaţi altfel în favoarea păcii, a declarat Volodimir Zelenski.

Este evident că instituția-cheie menită să combată agresiunile și să asigure pacea nu poate lucra eficient, a mai completat el.

Acesta a acuzat armata rusă că a comis cele mai grave crime de după Al Doilea Război Mondial și a cerut ca vinovații să fie judecați în mod similar cu cel în care au fost judecați naziștii la Nurnberg.

În schimb, ambasadorul rus la ONU, Vasily Nebenzia, a spus că nu există dovezi că trupele ruse au comis atrocități. „Am auzit încă o dată o mulțime de minciuni despre soldații și militarii ruși”, a spus el.

UPDATE 08:30

SUA a anunțat un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Vor fi interzise toate investițiile noi în Rusia, vor crește sancțiunile pentru instituțiile financiare și întreprinderile de stat și vor fi sancționați alți oficiali ai guvernului rus și membrii familiilor acestora.

UPDATE 08:00

Aproximativ 400 de locuitori din Hostomel, o suburbie a capitalei Kiev, sunt daţi dispăruţi, a declarat şeful administraţiei militare locale.

UPDATE 07:00

Un spital de copii din Nikolaev a fost bombardat de trupele ruse. Procurorul general al Ucrainei a spus că au fost folosite obuze cu fragmentare, interzise de normele internaționale.

În total, în Nikolaev, 12 oameni au fost uciși și 41 au fost răniți în bombardamente, într-o singură zi. 

Marți, 5 aprilie

UPDATE 13:00

Echipa Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, reținută de ruși la Mariupol, a fost eliberată și „se concentrează acum pe continuarea operaţiunilor de evacuare umanitară”, a transmis purtătorul de cuvânt al Crucii Roşii, potrivit Digi24.

Rușii le cer soldaților ucraineni să depună armele și să părăsească orașul asediat de la Marea Azov. Generalul rus Mihail Mizințev a afirmat că le garantează viața acestora, precum și străinilor veniți să lupte voluntar pentru Ucraina.

UPDATE 12:30

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cel mai înalt diplomat al UE, Josep Borrell, se vor întâlni săptămâna aceasta la Kiev cu Volodimir Zelenski.

UPDATE 12:00

7 coridoare umanitare sunt programate pentru marți, 5 aprilie, pentru evacuare civililor din orașele bombardate de armata rusă. Locuitorii din Mariupol vor putea pleca doar cu mașinile personale.

UPDATE 11:30

Agenția de presă Interfax-Ucraina, care a preluat date de la biroul procurorului general, a anunțat 165 de copii au fost uciși până acum în Ucraina de la începutul războiului. Alți 266 de copii ar fi fost răniți în atacuri.

UPDATE 11:10

Armata rusă se regrupează pentru a ataca estul Ucrainei, potrivit Statului Major al armatei ucrainene. Obiectivul este de a stabili controlul total asupra teritoriului din regiunile Doneţk şi Lugansk, mai susțin Statul Major ucrainean.

Luni, 4 aprilie

UPDATE 21:00

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit în Parlamentul României despre crimele de război de la Bucha. Liderul de la Kiev a susținut că și Republica Moldova este în pericol, precum și soarta Europei Centrale, dacă rușii nu vor fi opriți. În discursul său, președintele ucrainean le-a mulțumit românilor pentru ajutorul acordat refugiaților din țara sa. 

UPDATE 10:30

Regizorul lituanian Mantas Kvedaravicius, în vârstă de 45 de ani, a fost ucis, sâmbătă, 1 aprilie, la Mariupol, Ucraina, după ce o rachetă a lovit mașina în care se afla.

UPDATE 10:00

Forțele ruse s-au retras din regiunea Sumî, din nord-estul Ucrainei. Armata rusă își reorientează ofensiva în regiunea Donbas din estul Ucrainei.

Noi atacuri aeriene ale armatei ruse în Ucraina, în zona Odessa. Bombardamente au fost și în Harkov, precum și în orașului Mikolaiv.

UPDATE 9:30

În jur de 2.700 de civili au fost evacuați duminică, 3 martie, prin coridoarele verzi. Printre aceștia se află și câteva sute de oameni din Mariupol.

UPDATE 9:00

Masacru în localitatea Bucha din Ucraina. Ar fi fost descoperite gropi comune cu peste 400 de cadavre și civili torturați și executați. Imaginile făcute publice cu oameni morți pe străzi, legați la mâini, au îngrozit întreaga lume.

Sute de oameni au fost uciși. Civili torturați, executați. Cadavre pe străzi… Răul concentrat a venit pe pământul nostru. Criminalii. Torţionari, violatori, jefuitori… care își spun că sunt o armată. Și care merită doar moartea după ce au făcut. Vreau ca fiecare mamă de soldat rus să vadă cadavrele oamenilor uciși în Bucha, în Irpin, în Hostomel.  De ce au fost torturați până la moarte civili obișnuiți dintr-un oraș pașnic obișnuit? Ce a făcut orașul ucrainean Bucha Rusiei voastre? Cum au fost posibile toate acestea?

Vreau ca toți liderii Federației Ruse să vadă cum le sunt îndeplinite ordinele. Așa va fi perceput acum statul rus. Aceasta este imaginea voastră, a transmis Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.

Rusia neagă că ar fi comis crime împotriva umanității în Ucraina și acuză o nouă înscenare a Kievului. Ministerul rus susține că niciun civil din Bucha nu a suferit vreo violență cât timp localitatea a fost sub ocupația armatei lor.

UPDATE 8:00

Un bilanț ONU raportează aproape 3.500 de victime din rândul civililor de la începutul războiului din Ucraina. Dintre acestea, peste 1.400 de persoane au murit și alte peste 2.000 au fost rănite. Este însă precizat faptul că numărul real ar putea fi mult mai mare.

Vineri, 1 aprilie

UPDATE 10:15

Imagini filmate cu drone arată amploarea dezastrului din orașul asediat Mariupol.

UPDATE 10:00

Un incendiu a izbucnit la un depozit de petrol în Belgorod – în Rusia -, aflat la circa 30 de kilometri de granița cu Ucraina. Guvernatorul regiunii spune că a fost un atac al armatei ucrainene. Tot în acea zonă, zilele trecute, a izbucnit un incendiu la un depozit de muniție. Ucraina nu și-a asumat responsabilitatea pentru niciuna dintre explozii.

UPDATE 09:30

Casa Albă a afirmat că invadarea Ucrainei a fost un „dezastru strategic pentru Rusia”. SUA garantează sancțiuni suplimentare pentru Federația Rusă și sprijin pentru Ucraina.

UPDATE 09:00

Centrala nucleară de Cernobîl este, din nou, controlată de ucraineni. Trupele rusești s-au retras, dar ar fi luat cu ele membri ai Gărzii Naționale, care erau ostatici din prima zi de război. Ucraina acuză faptul că soldații ruși au furat tot felul de lucruri din uzină, cum ar fi calculatoare, aparate de cafea, ceainice.

Energoatom, agenția nucleară a Ucrainei, susține că rușii au plecat pentru că în momentul în care au săpat tranșee în „Pădurea Roșie”, cea mai contaminată zonă de la Cernobîl, au fost expuși la radiații, iar primele semne de boală ar fi apărut rapid.

UPDATE 08:30

Rusia a anunțat că va deschide vineri, 1 aprilie, un coridor umanitar din Mariupol către Zaporojie, în urma unei solicitări pe care președintele francez, Emmanuel Macron, și cancelarul german, Olaf Scholz, au făcut-o președintelui rus, Vladimir Putin. Operațiunea de evacuare a civililor care ar fi trebuit să aibă loc joi, 31 martie, a eșuat, după cum a anunțat vicepremierul ucrainean Iryna Vereshchuk.

UPDATE 08:00

Volodimir Zelenski a demis doi oficiali din serviciile de securitate pe care îi consideră „trădători”. „Generalii la întâmplare nu au ce căuta lângă noi”, a transmis liderul de la Kiev.

UPDATE 07:00

Rusia își concentrează atacurile pe 4 zone din Ucraina, a transmis un oficial american, potrivit CNN, citat de Libertatea. Ar fi vorba de Kiev, Cernihiv, Izium (la sud de Harkov) și regiunea Donbas.

Mai multe localități din zona Luhansk au fost bombardate. Printre localitățile lovite se numără Severodonețk, Rubijne, Lysychansk, Kreminna și Ivanivka.

Joi, 31 martie

UPDATE 23:30

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European va merge la Kiev.

UPDATE 21:30

Vladimir Putin a semnat un decret prin care gazul rusesc trebuie plătit în ruble, însă țări precum Germania, Franța, Marea Britanie resping această cerere.

UPDATE 09:30

Președintele ucrainean a anunțat că se pregătesc pentru o nouă ofensivă rusă în estul țării, în Donbas.

UPDATE 08:30

Volodimir Zelenski a afirmat că Ucraina nu renunță la nimic și va lupta în continuare pentru fiecare palmă de pământ.

„Nu renunțăm la nimic. Vom lupta pentru fiecare metru al pământului nostru, pentru fiecare persoană”, a spus președintele ucrainean.

UPDATE 08:00

Vladimir Putin ar fi fost dezinformat de consilierii săi, care ar fi fost speriați de modul în care merge războiului, dar și cât de mult i-au afectat sancțiunile impuse de Occident.

„Avem informații că Putin s-a simțit indus în eroare de armata rusă, ceea ce a dus la o tensiune persistentă între Putin și conducerea militară. Credem că este dezinformat de consilierii săi despre cât de prost luptă armata rusă și despre cum economia rusă este paralizată de sancțiuni, deoarece consilierii săi seniori se tem să-i spună adevărul”, a declarat Kate Bedingfield, directorul de comunicații la Casa Albă.

Pe de altă parte, soldații ruși ar fi demoralizați și ar refuza să mai lupte. Aceștia și-ar sabota propriile echipamente și avioane.

UPDATE 07:00

Rusia a anunțat deschiderea unui culoar umanitar pentru evacuarea civililor din Mariupol către Zaporojie, prin portul Berdiansk, de la ora 10:00 (7:00 GMT). Și autoritățile ucrainene au anunțat că miercuri, 30 martie, 1.530 de locuitori din Mariupol şi localităţi din regiunea Zaporojie au putut să plece cu mijloace de transport proprii.  

UPDATE 06:30

Rusia a continuat bombardamentele în mai multe zone din Ucraina, inclusiv asupra clădirilor civile, a magazinelor sau a caselor. Trupele ruse au atacat Mariupol, Marinka, Krasnohorivka, Avdiivka, Vuhledar, Volnovakha, Zalizne, Ocheretyne și Novoselivka, din regiune Donețk. Lupte s-au dus și la periferia Kievului. La Luhansk au continuat bombardamentele în noaptea de miercuri spre joi. O instalație de depozitare a petrolului din Lisichansk a fost atacată și a izbucnit un incendiu de proporții. 

Miercuri, 30 martie

UPDATE 16:00

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a anunţat, miercuri, că liderul ucrainean Volodimir Zelenski va susţine un discurs în Parlamentul României.

UPDATE 15:00

Armata rusă a lovit o clădire a Crucii Roșii din Mariupol, marcată cu o cruce roșie pe fond alb, care indica prezența răniților, a civilor sau a ajutoarelor umanitare, a anunțat avocatul poporului ucrainean Lyudmyla Denisova. Nu există momentan informații cu privire la victime.

UPDATE 11:30

Alarmele aeriene au răsunat în toată Ucraina, la o zi după ce Rusia a anunțat detensionarea militară.

„Nu au existat zone fără sirene. Dimineața s-au repetat. În special în Donbas – Kramatorsk, Bakhmut – orașul Kiev, regiunea Kiev etc. Au fost bombardamente la Cernihiv. Au fost bombardamente în Regiunea Hmelnițki. La Kiev, mai multe rachete au fost doborâte deasupra capitalei.

Putem spune că, da, într-adevăr, anumite unități și echipamente se deplasează pe teritoriul Belarusului. Dar pare să fie mai mult ca o rotație și lingerea rănilor decât o încetare reală a ostilităților”, a spus Vadym Denysenko, consilier al ministrului de Interne al Ucrainei.

UPDATE 11:00

Ucraina cere retragerea armatei ruse de la Cernobîl, de teamă că muniția acesteia ar putea exploda.

„Solicităm Consiliului de Securitate al ONU să ia imediat măsuri pentru demilitarizarea zonei de excludere a Cernobîlului și să introducă acolo o misiune specială a ONU pentru a elimina riscul de repetare a unei catastrofe nucleare”, a spus vicepremierul Irina Vereșciuk.

UPDATE 10:00

Pentagonul a avertizat că Rusia nu s-a retras cu adevărat de lângă Kiev, ci că a fost strategie de repoziționare.

„Credem că aceasta este o repoziționare, nu o retragere reală și că toți ar trebui să fim pregătiți să fim atenți la o ofensivă majoră împotriva altor zone ale Ucrainei. Nu înseamnă că amenințarea la adresa Kievului a luat sfârșit”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, în cadrul unui briefing de presă, potrivit Libertatea.

UPDATE 09:30

Rusia a fost acuzată în fața Consiliului de Securitate al ONU că a provocat „o criză alimentară globală” şi că a generat riscul apariţiei „foametei” prin declanşarea unui război împotriva Ucrainei, „grânarul Europei”.

UPDATE 09:00

Un birou al Misiunii UE în Ucraina, aflat în Mariupol, a fost bombardat de armata rusă.

UPDATE 08:30

Potrivit ONU, de la începutul războiului peste 10 milioane de ucraineni și-au părăsit casele. Dintre aceștia, aproape 4 milioane au trecut granițele către țările învecinate.

UPDATE 07:30

5000 de civili ar fi murit în Mariupol în cele cinci săptămâni de război, dintre care 210 copii, a declarat luni un purtător de cuvânt al primarului Vadym Boichenko. Acesta a mai anunțat că 90% din clădirile lui Mariupol au fost avariate și 40% distruse, inclusiv spitale, școli, grădinițe și fabrici.

Luni, 28 martie

UPDATE 15:30

Novaia Gazeta a anunțat că își suspendă activitatea până la „încheierea operațiunii speciale din Ucraina”, în urma avertismentului de la Roskomnadzor (Autoritatea de reglementare a presei de stat din Rusia). Dmitri Muratov, redactorul-șef al publicației independente, a donat Premiul Nobel pentru Pace, câștigat în 2021, în favoarea refugiaților ucraineni.

UPDATE 14:30

Pe rețelele de socializare a apărut un video în care soldații ucraineni i-ar împușca în genunchi pe militarii ruși capturați. Un consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că dacă videoclipul ”se dovedește a fi real, comportamentul e absolut inacceptabil” și a anunțat o anchetă.

„Pe internet au apărut filmări în care prizonierii erau tratați cu o cruzime extremă de către naționaliștii ucraineni. Videoclipul care circulă online arată soldați capturați, împușcați în ambele picioare și fără asistență medicală. Potrivit unor rapoarte, acțiunile ilegale au avut loc la una dintre bazele naționaliștilor ucraineni din regiunea Harkov”, susține Rusia, care a anunțat că va efectua imediat o anchetă.

UPDATE 14:00

Bilanțul ONU arată că de la începutul războiului au fost uciși 1.119 civili, printre care se aflau 99 de copii.Alți 1.790 de civili au fost răniți, inclusiv 126 de copii.

UPDATE 09:00

Ucraina susține că două batalioane ale armatei ruse s-au retras din regiunea Kiev în Belarus, după ce au suferit „pierderi semnificative”. În timpul nopții, forțele militare ale Federației Ruse au atacat centrul și vestul Ucrainei.

Kirilo Budanov, şeful serviciilor militare ucrainene de informaţii, este de părere că Putin își îndreaptă atenția spre sudul şi estul ţării, după ce a eșuat să cucerească Kiev-ul.

În Mariupol se duc în continuate lupte grele între cele două armate.

UPDATE 08:00

Rușii ar fi părăsit orașul Slavutîci, care se află lângă centrala nucleară de la Cernobîl, după cum a anunțat primarul Iuri Fomicev, care a fost reținut o perioadă de trupele ruse. În acel oraș locuiesc mulți dintre angajații centralei nucleare.

Vineri, 25 martie

UPDATE 11:30

Rusia a anunțat că într-un atac cu rachete de croazieră, a distrus cea mai mare rezervă de carburant a armatei ucrainene, în apropiere de satul Kalinovka, lângă Kiev, potrivit news.ro.

UPDATE 10:30

Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei şi actual şef adjunct al Consiliului de Securitate, susține că ar fi „prostesc” să se creadă că sancţiunile occidentale împotriva companiilor ruseşti ar avea vreun afect asupra guvernului de la Moscova.

UPDATE 10:00

Ministerul de Interne din Ucraina a anunțat că forțele armate ucrainene au lansat un contraatac în regiunea Kiev. Cele două tabere s-au confruntat în zona Barîșivka , Hostomel și Irpin.

UPDATE 07:00

Agenția Internațională pentru Energie Atomică, organism de supraveghere nuclear al ONU, susține că a fost informată de Ucraina că armata rusă bombardează puncte de control în orașul Slavutîci. Acolo trăiesc mulți muncitori de la centrala nucleară de la Cernobîl, care nu mai pot ajunge la muncă.

Joi, 24 martie

UPDATE 01:00

Forțele armate ruse au bombardat un depozit petrolier de lângă Kiev.

UPDATE 23:00

Liderul republicii ruse Cecenia, Ramzan Kadîrov, susține că soldații săi au preluat controlul asupra primăriei din Mariupol. Totuși, imaginile publicate de acesta arată o clădire oficială care se află la periferia orașului.

Inş’Allah, în curând Mariupol va fi curăţat complet, ar fi spus el, potrivit Digi24.

UPDATE 12:00

Incendiu puternic și explozii în portul Berdyansk, joi dimineața. Orașul, situat la aproximativ 75 km nord-vest de Mariupol, este port la Marea Azov. Marina ucraineană a transmis că o navă rusească a fost distrusă în port.

Există posibilitatea și ca trupele ruse să fi aruncat în aer rezervoarele de combustibil, a transmis Nexta.

UPDATE 11:30

Volodimir Zelenski a făcut apel către întreaga lume să proteste împotriva războiului: „Rusia poartă un război împotriva libertății, a libertății Europei și a întregii lumi. Iar lumea trebuie să oprească Rusia. (…) A trecut deja o lună. Da, atât de mult. Ieșiți în stradă, faceți-vă auzite vocile, strigați, uniți, pentru libertate, pentru pace, pentru Ucraina. Arătați că fiecare om contează, că Ucraina contează”, a spus președintele ucrainean.

UPDATE 11:00

La o lună de când a începutul războiului, orașul Mariupol este complet distrus. Nu a mai rămas aproape nicio clădire neatinsă de bombardamentele rusești, iar cei 100.000 de oameni care au rămas în orașul-port la marea Azov se luptă să supraviețuiască în condiții aprige.

Și în Cernihiv urmele bombardamentelor sunt pretutindeni.

Liudmila Denisova, ombudsmanul Ucrainei pentru drepturile omului, susține că rușii au distrus podul care făcea legătura dintre orașul Cernihiv și Kiev, iar civilii nu mai pot primi ajutor.

Cernihivul rămâne complet separat de capitală. Ocupanții au bombardat podul peste râul Desna, prin care am transportat ajutoare umanitare în oraș și am evacuat civili.

Orașul nu are curent, apă, căldură și aproape nici gaz, infrastructura este distrusă. Potrivit localnicilor, ocupanții întocmesc liste cu civili pentru „evacuarea” la Lgov [în regiunea Kursk din Rusia]. Rasiştii, tăind Cernihivul din capitală, şi-au transformat locuitorii în ostatici, a declarat aceasta, potrivit hotnews.ro.

În schimb, Pentagonul a transmis că rușii rămân blocați la zece km de centrul orașului. În această zonă, „cedează teren, se mişcă în direcţia opusă, dar nu cu mult”.

UPDATE 10:00

3.626.546 de oameni au fugit din Ucraina până la data de 22 martie, potrivit estimărilor ONU. De asemenea, un înalt oficial NATO a declarat că între 7.000 și 15.000 de soldați ruși au fost uciși de la începutul războiului.

UPDATE 09:00

Un oficial SUA a anunțat că Ucraina a recuperat teren în luptele din apropierea Kievului, potrivit Libertatea. Armata rusă s-ar afla la aproximativ 55 de km de centrul orașului, la est, adică cu 25 – 36 de km mai mult decât în ziua precedentă.

În nord-vest, rușii, care „sapă și stabilesc poziții defensive”, se află la 15 – 20 de km de centrul capitalei.

Miercuri, 23 martie

UPDATE 11:00

Rusia și-a dat acordul pentru un coridor umanitar în regiunea Lugansk. Locuitorii din Rubizhne, Lysychansk, Severodonetsk, comunitatea Hirska (în special, Nizhne), vor putea fi evacuați astăzi.

Vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a transmis că și alte coridoare vor fi formate pentru a evacua civili, însă nu s-a ajuns la niciun acord în ceea ce privește Mariupol. Oamenii care vor să părăsească orașul trebuie să ajungă ângă Berdiansk.

UPDATE 10:45

Deși forțele armate ruse au înconjurat orașul, armata ucraineană apără în continuare Mariupolul, puternic afectat de bombardamente. Oraș-port la marea Azov, acesta este considerat un punct strategic și a fost atacat încă din primele zile ale războiului. Localitatea este distrusă în mare parte, iar civilii care nu au reușit să plece de acolo îndură condiții inumane. Oamenii, care stau în subsoluri, nu mai au mâncare, apă, căldură și lumină, și mor în masă. Rușii nu permit livrarea ajutoarelor umanitare în oraș, nici formarea unor coridoare de evacuare.

În prezent, în oraș sunt aproximativ 100.000 de oameni. În condiții inumane. Într-o blocada totală. Fără alimente, apă, medicamente. Sub bombardamente constante, a spus Volodimir Zelenski.

Federația Rusă susține în continuare că încearcă să nu atace ținte civile. ”

Încercăm să bombardăm într-un mod foarte delicat, fără a răni populaţiile civile. Avem un război informaţional. O mulţime de «ştiri false» sunt afişate pe ecranele de televiziune, a transmis Ambasadorul Rusiei la Organizația Națiunilor Unite (ONU), Gennadi Gatilov.

Suntem în favoarea opririi masacrului, dar trebuie să vă uitaţi la situaţia reală: masacrul este săvârşit de cealaltă parte, de radicalii ucraineni şi neonazişti. Nu invadăm Ucraina, desfăşurăm operaţiuni militare limitate, pentru că nu s-a putut tolera mai multă suferinţă pentru ruşii care trăiesc de 8 ani în Donbass, a mai spus acesta.

UPDATE 09:30

Președintele america, Joe Biden, va ajunge astăzi la Bruxelles pentru a discuta cu liderii europeni despre războiul din Ucraina. De asemenea, acesta va face și o vizită în Polonia. La Varșovia, acesta se va întâlni cu președintele Andrzej Duda.

UPDATE 09:00

Ucrainenii acuză Rusia că ar folosi muniție cu fosfor, care este interzisă, pentru a ataca orașul în orașul Kramatorsk, din regiunea Donețk.

Marți, 22 martie

UPDATE 00:00

Armata rusă a bombardat un spital de copii din Severodonețk, regiunea Lugansk. Șapte copii și 15 adulți au fost evacuați din spital.

UPDATE 23:00

Mai multe incendii au izbucnit în apropierea reactorului nuclear de la Cernobîl. Centrala a fost capturată de forțele armate ruse încă din primele zile ale invaziei. Ucraina susține că incidentele au apărut în urma agresiunii armate a Rusiei, iar pompierii nu pot stinge focul din cauza prezenței militarilor ruși.

De asemenea, Ucraina acuză că forțele ruse au deteriorat Laboratorul Central de Analiză unde sunt procesate o mulțime de deșeuri radioactive. Cel mai nou laborator de la Cernobîl, care a costat milioane de euro, conține „probe foarte active și mostre de radionuclizi”, precum și „echipamente analitice valoroase” care nu puteau fi găsite în altă parte în Europa.

UPDATE 10:20

Rusia a declarat că armata sa a capturat un număr de peste 500 de soldaţi ucraineni ca prizonieri de război.

UPDATE 10:00

117 copii au murit și cel puțin alți 155 au fost răniți de la începutul războiului din Ucraina, a anunțat Procuratura Generală a țării. Însă numărul real ar putea fi mult mai mare, dat fiind că nu pot fi colectate date din zonele ocupate de invadatorilor sau care se află sub bombardamente.

UPDATE 08:00

Armata rusă ar mai avea provizii, alimente, combustibil și muniție, pentru 3 zile, susține armata ucraineană.

UPDATE 07:00

Ucrainenii ar fi recuperat orașul Makariv, de lângă Kiev.

UPDATE 06:00

Joe Biden, președintele SUA, a declarat că Rusia dă semne că ar putea folosi arme chimice în Ucraina.

Putin este cu spatele la zid şi acum vorbeşte despre noi inclusiv că am avea arme biologice şi chimice în Europa, ceea ce nu este adevărat. Sugerează şi că Ucraina are arme biologice şi arme chimice. Acesta este un semn clar că are el în vedere folosirea acestor arme, a declarat președintele SUA.

Volodimir Zelenski vrea o „întâlnire sub orice formă ar fi” cu Vladimir Putin pentru a opri războiului. De asemenea, liderul de la Kiev spune că Ucraina nu poate îndeplini ultimatumul dat de Rusia pentru că nu poate renunța la teritoriile ei.

Luni, 21 martie

UPDATE 21:00

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski le-a cerut ucrainenilor să alunge armata rusă: „Alungați ocupanții, astfel încât Ucraina să trăiască, astfel încât să trăim cu toții în ea.”

UPDATE 19:00

Vehicule cu civili ar fi fost atacate în timpul evacuărilor, susține guvernatorul regiunii Zaporojie, Oleksandr Starukh. Mai mulți copii ar fi fost răniți.

Vineri, 18 martie

Vineri dimineața a fost bombardat un cartier rezidențial din zona Podil, Kiev. Atacurile au vizat și o fabrică de reparații de avioane din Liov, care a fost distrusă. Explozii au avut loc și în alte zone din vestul țării, precum și în Dnipro.

Joi, 17 martie

UPDATE 00:00

Peste 2000 de persoane au fost evacuate joi prin coridoarele verzi, inclusiv din Mariupol. Au fost livrate 36 de tone de alimente și medicamente în orașele Hostomel și Bucha la nord-vest de Kiev, precum și în trei sate din nord-estul capitalei. Rușii au împiedicat însă evacuarea pe culoarul dintre Harkov și Vovchansk.

UPDATE 23:00

Serhiy Taruță, fostul șef al Administrației Regionale de Stat Donețk a declarat că 130 de persoane au fost salvate până acum de sub dărmâturile de la tearul din Mariupol. Însă acolo s-ar fi aflat în momentul atacului peste 1.000 de persoane.

Oamenii fac totul singuri. Prietenii mei au mers să ajute, dar din cauza bombardamentelor constante nimic nu e sigur. Oamenii curăță ei înșiși dărâmăturile. Nu există nicio operațiune de salvare, pentru că toate serviciile care ar trebui să salveze oameni, să-i trateze, să-i îngroape nu mai există, a declarat acesta.

UPDATE 22:00

Piața din Harkov, considerată una dintre cele mai mari din Europa de est, a fost bombardată, joi, 17 martie. În urma atacului a izbucnit un incendiu violent, iar fumul gros a acoperit cerul orașului.

UPDATE 20:00

Serviciului de Stat al Grănicerilor din Ucraina susține că de la începutul războiului peste 320.000 de cetățeni ucraineni s-au întors în țară pentru a se alătura armatei.

UPDATE 19:00

Viktor Tereșcenko, primarul localității Velykoburlutska din regiunea Harkov, din nord-estul Ucrainei, a fost capturat de forțele ruse, a anunțat Oleh Syniehubov, șeful Administrației Regionale de Stat Harkov.

UPDATE 10:00

Volodimir Zelenski numește Rusia „stat terorist” și cere sancțiuni mai dure asupra statului condus de Vladimir Putin: „Războiul nu s-a oprit. Crimele de război ale Rusiei continuă. Economia Rusiei încă poate să susțină mașinăria militară. De asta avem nevoie de noi sancțiuni împotriva Rusiei. Lumea trebuie să recunoască oficial că Rusia a devenit un stat terorist. Cetățeni ai Rusiei, cum este asediul din Mariupol diferit față de cel asupra Leningradului din al Doilea Război Mondial?” a spus președintele Ucrainei într-un mesaj video.

Acesta a mai spus că civilii nu au putut fi evacuați din cauza atacurilor armatei ruse: „Din nefericire, coridoarele umanitare nu au funcţionat miercuri, armata rusă nu a încetat bombardamentele, nu a garantat siguranţa. Suntem gata să scoatem oamenii şi să trimitem ajutor umanitar. Dar nu putem expune oamenii bombardamentelor pe şosea.”

Zelenski a afirmat că în timpul evacuării unor civili din Mariupol, armata rusă a deschis focul.

„Evacuăm oameni din Mariupol care au reuşit să plece la Berdiansk… Îi ducem la Zaporojie. În total, peste 6.000 de locuitori din Mariupol au fost transportaţi într-o zi, peste 2.000 dintre ei sunt copii.

Armata rusă a încercat să perturbe şi această mişcare. Au deschis focul pe o secţiune de drum între Vasilivka şi Kamianske, în regiunea Zaporojie. Doar printr-o minune nu a murit nimeni. Cinci ucraineni au fost răniţi, inclusiv doi copii.”

UPDATE 09:00

Volodimir Zelenski a promis că Ucraina va reconstrui orașele, inclusiv toate locuințele, distruse de atacurile armatei ruse: „Indiferent de pagube, sunt încrezător în capacitatea ţării de a reconstrui totul repede”.

UPDATE 08:30

Militarii ruși au dat, miercuri, 16 martie, cu gaze lacrimogene în mulțimea de oameni care protesta față de invazia și ocupația rusă, în orașul Skadovsk, aflat în regiunea Herson.

UPDATE 08:00

Vladimir Putin a declarat că rușii pro-occidentali și cei care îl critică sunt „trădători de țară”.

„Desigur, ei (occidentalii) vor încerca să mizeze pe faimoasa coloană a cincea, pe trădători – pe cei care își câștigă banii aici, dar trăiesc în altă parte. Care trăiesc, nu în sens geografic, ci în gândire, cu ideile lor servile. Orice popor, și în special poporul rus, este în stare să distingă adevărații patrioți de scursuri și de trădători și să-i scuipe afară pe aceștia din urmă ca pe o musculiță care din greșeală i-a aterizat în gură, a transmis liderul de la Kremlin.

Miercuri, 16 martie

UPDATE 22:00

Ivan Fedorov, primarul din Melitopol, sudul Ucrainei, răpit pe 11 martie de ruşi, a fost eliberat, au anunţat miercuri autorităţile ucrainene.

UPDATE 21:00

Bombardamentele ruse au distrus teatrul din Mariupol, unde se adăposteau peste o mie de oameni, așa cum a declarat Serghei Orlov, viceprimarul orașului. Numărul victimelor nu este cunoscut pentru că echipele de salvatori nu pot ajunge la ei din cauza dărâmăturilor.

Teatrul ar fi fost semnalizat cu cuvântul „copii” scris cu litere mari și albe în limba rusă atât în fața, cât şi în spatele clădirii.

„Acum sunt femei însărcinate și femei cu copii sub dărâmături. Acesta este terorism pur!” a spus Pavlo Kyrylenko, șeful administrației regionale din Donețk.

Rusia neagă atacul de la teatrul din Mariupol și susține că l-a făcut ”detașamentul Azov al ucrainenilor”.

UPDATE 20:00

Trupele rusești ar fi atacat cu rachete un convoi de civili care plecau din Mariupol spre Zaporojie, a transmis Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.

UPDATE 19:00

SUA va oferi încă 800 de milioane de dolari pentru Ucraina. „Vom oferi Ucrainei armele necesare pentru a lupta și a se apăra în toate zilele dificile care vor urma. Vom continua să mobilizăm ajutoare umanitare pentru a sprijini oamenii din Ucraina și pe cei care au fost forțați să fugă din Ucraina”, a transmis președintele american Joe Biden.

UPDATE 08:00

Forțele armate ruse continuă să bombardeze Ucraina. În Harkov și Kiev au sunat sirenele antiaeriene miercuri dimineață. Două clădiri rezidențiale au fost distruse în Harkov, precum și un bloc de 12 etaje din Kiev. Explozii s-au auzit și în Odesa și Zaporojie. Din primele informații, în aceste atacuri, două persoane au fost ucise, altele au fost rănite și zeci de persoane au fost evacuate.

Și Liov, Ivano-Frnakivsk și Dnipro au răsunat sirenele de raid aerian încă de la primele ore ale dimineții. Mariupol, de asemenea, continuă să fie atacat de armata rusă.

UPDATE 07:00

Negocierile dintre Rusia și Ucraina continuă. După discuțiile de marți, președintele Zelenski a transmis că „Pozițiile din timpul negocierilor au devenit mai realiste, dar e nevoie de timp pentru ca deciziile să fie în interesul Ucrainei”.

UPDATE 06:00

Senatul Statelor Unite ale Amercii l-a condamnat în unanimitate pe preşedintele rus Vladimir Putin drept criminal de război. „Toţi ne-am unit împreună, în această Cameră, democraţi şi republicani, pentru a spune că Vladimir Putin nu poate scăpa de responsabilitatea atrocităţilor comise împotriva poporului ucrainean”, a spus liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer.

UPDATE 05:00

Doi jurnaliști Fox News au fost omorâți în Ucraina. Este vorba de cameramanul Pierre Zakrzewski, 55 de ani, cetățean irlandez, și Oleksandra Kuvshinova, 24 de ani, ucraineană. Corepondentul aceluiași post american, Benjamin Hall, a fost rănit.

Bilanțul jurnaliștilor uciși de la începutul războiului a ajuns la cinci.

Marți, 15 martie

UPDATE 22:00

SUA va oferi un ajutor de 13,6 miliarde de dolari Ucrainei. Banii sunt destinați atât ajutorului militar, cât și sprijinirii refugiaților sau altor nevoi.

UPDATE 21:00

Premierii Poloniei, Cehiei și Sloveniei s-au întâlnit cu Volodimir Zelenski la Kiev. „Domnilor, vizita dumneavoastră la Kiev în aceste momente dificile este o dovadă de netăgăduit a faptului că sunteți alături de noi. Apreciem foarte mult acest gest”, a scris președintele Ucrainei pe rețelele de socializare, în dreptul videoclipului de la întâlnirea cu reprezentanții Uniunii Europene.


Și ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, va merge joi, 17 martie, la Kiev, pentru a discuta cu Volodimir Zelenksi în vederea găsirii unui armistiţiu cu Rusia.

UPDATE 20:00

Personalul și pacienții celui mai mare spital din Mariupol, oraşul-port de la Marea Azov asediat de trupele ruse, au fost luați ostatici de către trupele ruse, conform viceprimarului Serghei Orlov. Ar fi în jur de 400 de oameni acolo, a mai adăugat acesta. Conform ultimului bilanț, peste 2.500 de oameni ar fi fost uciși în Mariupol de la începutul războiului.

Aproximativ 350.000 de oameni au rămas blocați în oraș. Aceștia stau majoritatea în subsoluri și în adăposturi în condiții de coșmar – fără mâncare, fără apă, electricitate și încălzire. Ucrainenii au început să topească zăpadă pentru a face rost de apă de băut.

Încercările de evacuare a civililor din Mariupol prin coridoare umanitare au eșuat, acestea fiind atacate de către armata rusă.

UPDATE 19:00

Aproximativ 29.000 de persoane au reușit să plece marți, 15 martie, prin coridoarele umanitare din orașele ucrainene atacate de forțele ruse, a declarat un consilier prezidențial de la Kiev.

UPDATE 18:00

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a votat pentru excluderea Rusiei din cadrul organizației. Federația Rusă a declanşat marţi procedura ieşirii din Consiliul Europei, acuzând NATO şi UE că au făcut din această organizaţie un instrument în serviciul „expansiunii lor militaro-politice şi economice spre Est”.

„Cei care ne forţează să luăm această măsură vor purta întreaga responsabilitate pentru distrugerea spaţiului umanitar şi juridic comun pe continent şi pentru consecinţele pentru Consiliul Europei însuşi, care, fără Rusia, îşi va pierde statutul paneuropean”, a transmis Rusia.

UPDATE 11:20

Bombardamentele trupelor rusești au continuat toată noaptea în Ucraina. Este a 20-a zi de război pe teritoriul ucrainean.

În noaptea luni spre marți,  președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a transmis un mesaj militarilor ruși prin care le-a cerut retragerea.

 „Vreau să le spun ceva soldaţilor ruşi. Celor care deja sunt pe pământul nostru. Şi care urmează să fie trimişi să lupte împotriva noastră. Recruţi ruşi! Ascultaţi-mă cu atenţie. Ofiţeri ruşi! Aţi înţeles deja totul. Nu o să luaţi nimic din Ucraina. O să luaţi vieţi. Sunteţi mulţi. Dar şi viaţa voastră va fi luată. De ce să muriţi? Pentru ce? Ştiu că vreţi să supravieţuiţi.

Vă ascultăm conversaţiile în interceptări, ascultăm ce credeţi cu adevărat despre acest război fără sens, despre această ruşine şi despre statul vostru. Discuţiile dintre voi. Apelurile voastre către casă, către familie. Auzim totul. Tragem concluzii. Ştim cine sunteţi”- le-a transmis liderul de la Kiev.

Luni, 14 martie

UPDATE 17:28

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat că Rusia ar vrea să preia controlul asupra orașelor mari din Ucraina.

„Ministerul Apărării al Federației Ruse, asigurând în același timp siguranța maximă a populației civile, nu exclude posibilitatea de a prelua sub control deplin centrele majore de populațieRusia posedă propriul potențial independent pentru a continua operațiunea. După cum am spus, aceasta se desfășoară conform planului și va fi finalizată la timp și în totalitate”. a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de Libertatea.

UPDATE 13:38

Antonio Gueterres, Secretarul general al ONU, a VORBIT DESPRE repercusiunilor războiului Rusiei în Ucraina, care ar putea aduce un „uragan al foametei” în multe țări.

„Ucraina este în flăcări. Țara este pe punctul de a fi decimată în faţa ochilor lumii. trebuie să facem tot posibilul pentru a evita un uragan al foametei şi prăbuşirea sistemului alimentar mondial”, a explicat Antonio Gueterres, potrivit Agerpres.

Oficialul ONU a vorbit și despre prețurile în creștere ale cerealelor.

„Preţurile cerealelor le-au depăşit deja pe cele de la începutul Primăverii Arabe şi de la revoltele foametei din 2007-2008. Indicele global al preţurilor la produsele alimentare FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, cu sediul la Roma) este la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată”.

Vineri, 11 martie 2022

UPDATE 15:20

Ucraina susține că armata rusă a atacat o așezare din Belarus. Kievul consideră că presupusul atac, care a avut loc din spațiul aerian ucrainean, a fost o încercare de a implica Belarusul în război. Se susține că avioane rusești au zburat de pe aeroportul Dubrovytsya din Belarus, au intrat în spațiul aerian ucrainean, apoi au tras asupra orașului Kopani.

UPDATE 14:20

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că s-au înregistrat unele progrese în discuțiile Moscovei cu Ucraina, dar nu a oferit detalii. În Rusia ar fi început procedurile pentru a bloca aplicația Instragram pentru a bloca informațiile despre război. Decizia vine la o săptămână după ce autoritățile ruse au blocat Facebook și Twitter.

UPDATE 14:00

Autoritatea de reglementare a energiei nucleare din Ucraina susține că alimentare cu energie electrică a centralei nucleare de la Cernobîl nu a fost restabilită, chiar dacă Rusia a afirmat că problema a fost rezolvată de specialiștii din Belarus.

UPDATE 12:30

Bombardamentele continuă să facă ravagii în Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina și considerat un punct strategic. Forțele ruse au atacat zonele rezidențiale de 89 de ori într-o singură zi, a declarat guvernatorul local. Primarul orașului a spus că, până acum, 48 de școli au fost distruse. Este a 16-a zi de bombardamente asupra acestui oraș, care are o populație de aproximativ 1,4 milioane de locuitori.

UPDATE 9:38

Vineri dimineață au fost raportate mai multe explozii în Luțk, aproape de granița cu Polonia, și Dnipro, unde bombardamentele ar fi lovit o grădiniță, un bloc de locuințe și o fabrică de încălțăminte cu două etaje. Cel puțin o persoană a murit.

A fost atacat și orașul Ivano Frankivst, din vestul țării. Rușii au transmis că ar fi fost lovite două aerodromuri militare. Situația este extrem de îngrijorătoare pentru că în vestul Ucrainei, care nu a fost atacat în cele 15 zile de război, se află mulți refugiați ucraineni, în special la Lvov.

UPDATE 9:30

Ministerul rus al Apărării a anunțat că armata lor ar fi reușit să captureze orașul Volnovakha, la nord de Mariupol.

UPDATE 9:00

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis că se teme de un atac cu arme chimice din partea Rusiei: „Ne acuză tot pe noi! Că am dezvolta arme biologice, că pregătim un atac chimic. Acest lucru mă îngrijorează, pentru că ne-am convins în repetate rânduri: dacă vrei să știi planurile Rusiei, uită-te la ce îi acuză Rusia pe alții. Ei anunță, ei organizează, ei denunță. Și o vor face din nou și din nou dacă nu sunt opriți. (…) Unde veți lovi cu armele chimice? La maternitatea din Mariupol? La biserica din Harkov?”, a spus Zekenski.

UPDATE 8:00

Volodimir Zelenski acuză Rusia că împiedică evacuarea civililor: „Trupele ruse nu au încetat focul. Cu toate acestea, am decis să trimit un convoi de vehicule spre Mariupol, cu mâncare, apă, medicamente (…) Dar ocupanţii au lansat un atac cu tancuri exact pe unde trebuia să treacă acest coridor”, a afirmat el.

UPDATE 6:00

„Convoiul morții”, un convoi militar rusesc, care se afla la nord-vest de Kiev și se întindea pe 64 de km, s-a „dispersat în mare parte și s-a repoziționat”, au arătat imaginile din satelit, potrivit Digi24.

Joi, 10 martie 2022

UPDATE 00:55

Ucraina a pierdut legătura cu centrala de la Cernobîl, după ce curentul a fost oprit.

UPDATE 12:55

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi omologul său ucrainean Dmitro Kuleba s-au întâlnit pentru negocieri în Antalya, Turcia. Cei doi nu au ajuns la un acord pentru încetarea focului în Ucraina. Dmitro Kuleba a declarat că „în acest moment, Rusia nu este în măsură să accepte o încetare a focului. Ei vor o capitulare din partea Ucrainei. Nu este ceea ce vor obține. Ucraina este puternică, Ucraina luptă. (…) Sunt pregătit să continui acest angajament cu scopul de a pune capăt războiului din Ucraina, de a opri suferința civililor ucraineni și de a ne elibera teritoriile de sub ocupația rusă.”

Serghei Lavrov a criticat livrările de arme către Ucraina, pe care le consideră „periculoase”. Acesta a mai susținut că Rusia nu intenționează să invadeze alte țări și că, de fapt, nu a invadat nici Ucraina. Ministrul rus a mai declarat că armata rusă a bombardat maternitatea din Mariupol pentru că acolo era o bază a naționaliștilor ucraineni.

Lavrov a mai declarat că Rusia și-a prezentat propunerile (pentru încetarea focului) și că țara lui este dispusă să discute despre garanții de securitate pentru Ucraina. Acesta a mai spus, de asemenea, că Rusia va ieși din criză cu o viziune împrospătată asupra lumii și fără iluzii în ceea ce privește Occidentul.

UPDATE 12:50

Trei persoane au murit după ce rușii au bombardat maternitatea de la Mariupol, printre care și o fetiță, potrivit unui anunț făcut de autoritățile ucrainene. Alte cel puțin 17 persoane – copii, femei și personal medical – au fost rănite în urma atacului de ieri asupra maternității.

UPDATE 07:00

A trecut încă o noapte în care bombardamentele s-au auzit în mai multe orașe din Ucraina. În Sumî, un băiat de 13 ani și două femei au murit în urma atacurilor. Mai mulți civili, printre care și copii, au fost salvați de sub dărâmături.

Miercuri, 9 martie 2022

UPDATE 21:00

Peste 40.000 de persoane au fost evacuate astăzi din în cele șase regiuni din Ucraina. Autoritățile ucrainene au anunțat că civilii au putut părăsi orașul Sumî, din nord-estul țării, părți din regiunea Kiev și orașul Enerhodar, din sud.

UPDATE 20:00

China a anunțat că trimite un ajutor către Ucraina în valoare de aproximativ 800.000 de dolari. Acesta include alimente și alte necesități zilnice și provine de la Crucea Roșie. Primul transport ar fi plecat în data de 9 martie de la Beijing și va fi livrat și Societății de Cruce Roșie Ucraineană.

UPDATE 19:00

O maternitate din Mariupol a fost bombardată de forțele aeriene ruse. Clădirea a fost complet distrusă, iar sub dărâmături au fost prinși copii și gravide aflate în travaliu. Autoritățile au anunțat că 17 persoane au fost rănite. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că aceasta este dovada clară a unui genocid. Bombardamentele s-ar fi produs în timpul unei perioade de încetare a focului, menită să permită evacuarea civililor din orașul asediat.

Primarul orașuuil a declarat că în jur de 1.300 de civili au fost uciși în bombardamentele care au început în urmă cu nouă zile.

UPDATE 15:43

Ucraina cere Rusiei un armistițiu temporar pentru a repara o linie electrică ce alimentează Centrala Nucleară de la Cernobîl. Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a tras un semnal de alarmă cu privire la ”scurgeri” de radiaţii în cazul în care pana de curent continuă.

UPDATE 14:15

Peste 400 de ucraineni din regiunea Herson au fost reținuți de garda națională a Rusiei după ce au protestat împotriva invaziei forţelor ruse asupra Ucrainei. Rușii încearcă introducerea unui regim administrativ-poliţienesc.

UPDATE 14:00

Unele rute pentru evacuare civililor din zonele afectate de bombardamente s-ar afla încă sub amenințarea schimburilor de focuri. CNN, citat de Libertatea, a scris că armistițiu dintre Ucraina și Rusia a avut un succes limitat.

UPDATE 12:00

Guvernul Ucrainei a interzis exporturile de secară, orz, hrișcă, mei, zahăr, sare și carne până la sfârșitul acestui an, „pentru a preveni o criză umanitară în Ucraina” și pentru a „răspunde nevoilor populației pentru produse alimentare critice”, a declarat ministrul ucrainean al Politicii Agrare și Alimentației, Roman Leshcenko.

UPDATE 11:40

Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al ministerului rus de externe, a transmis că scopul Rusiei este ca Ucraina să aibă un statut neutru, și speră să-l obțină prin discuții. Ministerul rus de externe precizează că nu intenționează să răstoarne guvernul ucrainean, ci să ajungă la o înțelegere prin negocieri.

UPDATE 09:00

Un armistițiu de 12 ore a început la ora 9.00 în mai multe regiuni din Ucraina, inclusiv orașul-port Mariupol și orașul estic Volnovakha, pentru a evacua civilii prin șase coridoare umanitare. În Kiev, sunt planificate evacuări din cinci districte puternic afectate: Vorzel, Borodianka, Hostomel, Irpin și Bucha.

Marți, 8 martie 2022

UPDATE 15:34

Potrivit unei analize realizate de Institutul pentru Studiul Războiului, trupele lui Putin se pregătesc să atace capitala Ucrainei în următoarele 24–96 de ore.

În Irpin, oraș în care se duc lupte grele de la începutul războiului, primarul a declarat că este “amenințat cu moartea” pentru a preda orașul.

„Sunt surprins că acești monștri încă nu au înțeles – Irpin nu se predă, Irpin nu poate fi cumpărat, Irpin luptă!” – le-a transmis edilul rușilor, propunându-le „o ofertă”: să părăsească Irpin în 24 de ore pentru a-și salva viețile.

UPDATE 13:28

Trupele rusești au atacat coridorul umanitar din Mariupol. Este pentru a treia oară când evacuarea civililor prin Mariupol este întreruptă de ruși.

„Invadatorii nu au lăsat copii, femei și bătrâni să iasă din oraș. Inamicul a început atacul exact în direcția coridorului umanitar”, se arată într-un mesaj publicat Facebook de ministerul ucrainean al Apărării.

UPDATE 10:56

Organizația Mondială a Sănătății (ONU) a transmis că atacurile asupra unităților de îngrijiri medicale din Ucraina au crescut rapid în ultimele zile, iar proviziile medicale vitale se epuizează.

Agenții OMS fac eforturi intense pentru a duce în Ucraina materialele medicale esențiale precum reserve de oxigen, insulină, vaccinuri pentru copii, consumabile chirurgicale și produse din sânge prepara, notează Libertatea.

Luni, 7 martie 2022

UPDATE 17:30

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a anunțat în mediul online că solicitarea Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană va fi discutată în „zilele următoare”.

„UE susține cu fermitate Ucraina în eforturile de a ușura suferințele provocate de agresiunea Rusiei și de a asigura securitatea nucleară. Solidaritatea, prietenia și sprijinul fără precedent din partea UE pentru Ucraina sunt de neclintit.”– a transmis Michel pe Twitter.

UPDATE 17:03

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvând la Kremlinului, a declarat că Rusia este gata să renunțe acțiunnile militare în Ucraina dacă vor fi espectate următoarele condiții:

  • să înceteze rezistenţa
  • să îşi modifice Constituţia pentru a recunoaşte anexarea Crimeei de către Rusia
  • să recunoască independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk

UPDATE 16:20

În Kiev au loc lupte grele, potrivit oficialilor ucraineni. Forțele ruse au trecut la ofensivă în mai multe zone pentru a înainta în capitala Ucrainei.

„Cu furie extremă, inamicul distruge Bucea, Hostomel, Vorzel, Irpin. Ucid în mod deliberat civili. Facem totul în capitală pentru a sprijini orașul, pentru a crea o rezervă de alimente, medicamente, bunuri esențiale. Distribuim și oferim ajutoare celor care au cea mai mare nevoie. Ajutor umanitar a fost trimis și la Cernihiv”, a spus primarul Kievului, Vitali Kliciko.

UPDATE 13:43

Uniunea Europeană se așteaptă la o creștere a numărului de ucriaineni care vor părăsi țara dacă bombardamentele Rusiei contiuă.

„Trebuie să ne pregătim să primim în jur de cinci milioane de oameni. Trebuie să mobilizăm toate resursele UE pentru a ajuta acele țări care primesc oameni. Vom avea nevoie de mai multe școli, mai multe centre de primire – mai mult din toate” , a afirmat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, potrivit digi24.ro.

Duminică, 6 martie 2022

UPDATE 20:48

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis în seara de duminică un nou mesaj puternic despre războiul din Ucraina: “Astăzi este Duminica Iertării. Dar nu vom ierta sute și sute de victime. Mii și mii de suferințe. Și Dumnezeu nu va ierta. Nu azi. Nu mâine. Nu. Și în loc de Iertare, va fi o Zi a Judecăți. Nu vom uita. Îi vom pedepsi pe toți cei care au comis atrocități în acest război pe pământul nostru. Nu va exista niciun loc liniștit pe acest pământ pentru voi (n. red. – militarii ruși), cu excepția mormântului.”

Sâmbătă, 5 martie 2022

UPDATE 08:30

Rusia a anunțat că oprește focul în Mariupol și Volnovaha pentru un cordon umanitar. Primăria orașului Mariupol, din sud-estul Ucrainei, a anunțat că evacuarea civililor va începe sâmbătă dimineață, la ora locală 11.00. Încetarea focului va dura între orele locale 9.00 și 16.00. Traseul coridorului umanitar este către Zaporojie, oraș aflat la vest de Mariupol, iar abaterea este strict interzisă, potrivit Libertatea.

Vineri, 4 martie 2022

UPDATE 11:03

S-au dus lupte aprige la Mariupol. Oraşul-port din sudul Ucrainei a fost încercuit de soldații ruși.

UPDATE 01:52

Incendiu la centrala nucleară Zaporojie, în urma bombardamentelor. Cea mai mare centrală nucleară din Europa a fost capturată de forţele militare ale Federaţiei Ruse. Condițiile de siguranță la radiații la centrala nucleară sunt în limite normale, transmite conducerea centralei.

Joi, 3 martie 2022

UPDATE 08:30

Ministerul ucrainean al Apărării a transmis că orașul Mariupol nu se află sub ocupație rusească. De asemenea, acesta a precizat că ofensiva forțelor ruse rămâne „fără succes” în toate direcțiile.

UPDATE 06:30

Explozii puternice au fost auzite în capitala Kiev și în alte orașe ucrainene în noaptea de miercuri spre joi dimineață. Cu câteva ore înainte, o explozie în apropierea gării centrale din Kiev a afectat o conductă de încălzire. O parte din capitala Ucrainei ar putea rămâne acum fără căldură, în timp ce valorile termice sunt foarte scăzute.

Miercuri, 2 martie 2022

UPDATE 23:18 

Convoiul rusesc de aproximativ de 60 km care se îndreaptă spre Kiev înaintează greu, a transmis Pentagonul. „Credem că rușii se regrupează și reevaluează progresele pe care nu le-au făcut”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

UPDATE 22:45

Ungaria a renunțat la condiţiile impuse pentru intrarea în ţară refugiaților ucraineni. ”Tocmai am discutat cu omologul meu, ministrul afacerilor externe al Ungariei, Peter Szijjarto, care m-a informat că în urma demersurilor României, autorităţile ungare au decis să revoce măsura anunţată anterior azi prin care cetăţenii Ucrainei fără paşapoarte biometrice nu puteau intra în Ungaria”, a transmis, miercuri seară, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

UPDATE 22:35

Herson, un oraș cu 290.000 de locuitori din sudul Ucrainei, a fost cucerit de armata rusă. Considerat un punct cheie din punct de vedere strategic, acesta este primul oraș mare ucrainean care intră sub controlul Rusiei de la începutul războiului. Vestea a fost confirmată de primarul orașului.

UPDATE 19.50 

Rezoluția care susține că Organizația Națiunilor Unite „deplânge în termenii cei mai fermi agresiunea Rusiei împotriva Ucraina” a primit numeroase voturi. ONU condamnă invazia rusească în Ucraina și cere retragerea imediată a invadatorilor.

Dintre cei 193 de membri, 141 au votat în favoarea rezoluției, 35 s-au abținut, iar 5 au votat împotrivă. Țările care au susținut Rusia au fost Coreea de Nord, Siria, Eritreea, și Belarus.

Chiar dacă rezoluția nu are consecințe legale, ea reprezintă o expresie directă a atitudinilor la nivel global în ce privește războiul și va întări presiunile asupra Moscovei și Belarusului.

UPDATE 12:40

Peste 5.800 de ruși au fost uciși în primele șase zile ale invaziei Rusiei.

UPDATE 10:46

Gigantul tehnologic Apple și compania Ford au anunțat că își suspendă activitățile în Rusia.

UPDATE 06:18

Rusia a atacat marți dimineață un turn de televiziune din apropierea unui sit memorial care comemorează victimele Babyn Yar, din septembrie 1941. Atunci a avut loc unul dintre cele mai mari masacre ale evreilor din timpul Holocaustului nazist.

În urma atacului, transmisia televiziunilor a fost întreruptă și cinci oameni au murit.

Marți, 1 martie 2022

UPDATE 17:23

Volodimir Zelenski acuză Rusia că a comis crime de război și cere suspendarea dreptului de vot în Consiliul de Securitate al NATO, precum și restrângerea drepturilor.

Răul, înarmat cu rachete, bombe și artilerie trebuie oprit imediat și distrus economic. Pentru a arăta că omenirea e capabilă să se apare, este necesar să luăm în considerare o închidere completă a cerului pentru rachete, avioane și elicoptere rusești. Un stat care comite crime împotriva civililor nu poate fi un membru al Consiliului de Securitate ONU. Pentru un astfel de stat, intrarea în toate porturile, canalele și aeroporturile din lume trebuie oprită. Un astfel de stat nu ar trebui să primească miliarde pentru exporturi de energie. A plăti pentru produse rusești înseamnă, acum, să plătești pentru uciderea unor oameni, a spus Volodimir Zelenski, potrivit digi24.

UPDATE 14:19

Google Europe anunță blocarea canalelor YouTube conectate la Russia today și Sputnik în toată Europa, cu efect imediat.

Va dura timp pentru ca sistemele noastre să se intensifice complet. Echipele noastre continuă să monitorizeze situația non-stop pentru a lua măsuri rapide – a anunțat compania.

UPDATE 10:29

Hackerii din gruparea Anonymus i-a declarat „război cibernetic” lui Vladimir Putin. Aceștia s-au organizat în ceea ce acum poartă numele de „Armata IT a Ucrainei”. De asemenea,  Ministerul Apărării din Ucraina a făcut apel la experții guvernamentali în securitate cibernetică să coopteze echipe de hackeri care să apere infrastructura ucraineană.

Luni, 28 februarie 2022

UPDATE 18:13

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Totul s-a petrecut în timpul negocierilor ruso-ucrainene din Belarus. Zelenski a declarat luni că Ucraina trebuie să fie primită în UE în procedură de urgență.

Soldații noștri nu luptă doar pentru țara noastră, luptă pentru toată Europa. Pentru toți copiii din Europa. Suntem recunoscători partenerilor că sunt alături de noi, dar scopul nostru e să fim alături de toți europenii și cel mai important, să fim la egalitate. Sunt sigur că asta este corect, sunt sigur că asta am meritat. Sunt sigur că este posibil – a transmis Zelenski, luni dimineață, într-un mesaj televizat, potrivit digi24.ro.

Vineri, 25 februarie 2022

UPDATE 17:17

Rusia a răspuns apelului președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, și urmează să trimită o delegație la Minsk pentru negocieri cu Ucraina. Potrivit presei internaționale, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov le-a spus jurnaliștilor locali că Rusia este pregătită să-și trimită delegația la Minsk pentru începerea negocierilor cu Ucraina.

Astăzi președintele Ucrainei, Zelenski, și-a anunțat disponibilitatea de a discuta despre statutul neutru al Ucrainei. Inițial, președintele rus Vladimir Putin a spus că scopul operațiunii (n.r. – Rusiei în Donbas) este de a ajuta Republicile Populare Donețk și Lugansk, inclusiv prin demilitarizarea și denazificarea Ucrainei. Și aceasta, de fapt, este o componentă integrantă a statutului neutru.

În acest context, ca răspuns la propunerea lui Zelenski, Vladimir Putin este gata să trimită o delegație rusă la Minsk la nivelul reprezentanților Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Externe și ai administrației prezidențiale pentru negocieri cu delegația ucraineană – a transmis spus Peskov.

UPDATE 06:35 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că au fost vizate zone civile la Kiev și a salutat eroismul ucrainenilor: „În această noapte, ei (ruşii – n.r.) au început să bombardeze cartiere civile. Asta ne aminteşte de (ofensiva nazistă din) 1941”.

UPDATE 06:10 Trupele ruse au tras asupra grănicerilor ucraineni din regiunea Zaporojie, a anunțat Serviciul de Frontieră al Ucrainei.

UPDATE ora 00:22 Serviciul de Granicieri al Ucrainei anunță că bărbaților cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani le este interzis să părăsească țara.

Vezi și – Klaus Iohannis: „România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina, subliniez foarte clar”

Vezi și – Pozele cutremurătoare care arată dezastrul lăsat de bombardamentele rusești asupra Ucrainei

Vezi și – NATO va activa pentru prima dată în istorie planurile de apărare pentru Europa de Est

Joi, 24 februarie 2022

UPDATE ora 22:48:  Insula Șerpilor, aflată la 45 de km de România, a fost capturată de militarii ruși.

UPDATE ora 20:50: În Rusia au loc proteste împotriva invaziei asupra Ucrainei. Peste 1.500 de persoane au fost arestate. Și în alte orașe din lume, oamenii s-au adunat pentru a-și arăta susținerea față de ucraineni.

UPDATE ora 20:43: Președintele american Joe Biden a anunțat pachetul de sancțiuni care a fost stabilit cu cei 27 de membri UE și membri G7. Principalele sancțiuni sunt limitarea capacitatea Rusiei de a face afaceri în dolari, euro, lire sterline și yeni, oprirea capacității de a finanța și de a crește armata rusă, limitarea abilității de a colabora în domeniul high tech, blocarea a altor patru bănci importante din Rusia, sancționarea elitelor rusești.

UPDATE ora 20:00: Trupele ruse și forțele ucrainene s-au luptat ore bune în orașul Sumî, din nord-estul Ucrainei. Nu este clar rezultatul confruntărilor.

UPDATE ora 19:50: Consilierul prezidențial ucrainean Mihaila Poloyak a confirmat că forțele ruse au reușit să captureze centrala nucleară de la Cernobîl.

UPDATE 24 FEBRUARIE, ORA 16:37 – O avertizare de raid aerian a fost emisă de autoritățile din Kiev. Tuturor locuitorilor li s-a cerut să caute adăpost în subteran.

UPDATE 24 FEBRUARIE, ORA 16:00 – Președintele României Klaus Iohannis a anunțat pe Twitter că a avut o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean în care l-a anunțat de „sprijinul deplin și solidaritatea” României.

„Am avut o convorbire cu președintele Zelenski pentru a-l asigura de sprijinul deplin și solidaritatea României în fața agresiunii militare iresponsabile a Rusiei și pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Ne coordonăm cu partenerii noștri pentru a sprijini rapid Ucraina prin asistență umanitară”, a transmis președintele.

UPDATE 24 FEBRUARIE, ORA 15:35 – Uniunea Europeană a anunțat că va „face pe cât de dificil este posibil” pentru Kremlin să își continue „acțiunile agresive” din Ucraina.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus într-o declarație de presă: „Măsurile noastre vor slăbi poziția tehnologică a Rusiei în domenii cheie din care elita își câștigă cei mai mulți bani. Și aceasta variază de la componente de înaltă tehnologie până la software de ultimă generație. Acest lucru va degrada serios și economia Rusiei în toate domeniile pentru viitor”.

UPDATE 24 FEBRUARIE, ORA 13:35 – Un jurnalist de la publicația The Guardian a împărtășit pe Twitter mesajul primit de la un ofițer ucrainean cu care s-a împrietenit pe linia frontului în Avdiivka, Donețk. Mesajul ofițerului este scurt, dar puternic: „Se trage în noi. Ăsta e sfârșitul…”.

UPDATE 24 FEBRUARIE, ORA 12:30 – Biroul președintelui Volodimir Zelenski a anunțat că 40 de militari ucraineni au murit în atacurile armate ale Rusiei. Informația nu a putut fi verificată momentan și din alte surse. De asemenea, șeful statului a anunțat că guvernul va oferi arme civililor, dacă aceștia vor să participe la apărarea țării.

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a anunțat, la ora 05:00 dimineața (ora României), începerea unei operațiuni militare pentru „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei.

Liderul de la Kremlin a cerut sodaților ucraineni să depună armele, pentru a fi lăsați să plece, potrivit hotnews.ro.

Vezi și – De ce a invadat Rusia Ucraina. Ce vrea Vladimir Putin

Vezi și – Ucrainenii vin pe jos în România de teama războiului. Mii de oameni așteaptă la vamă

Vezi și – Pe cine a sunat Putin înainte de a ataca Ucraina

Ce a declarat Vladimir Putin, președintele Rusiei

Circumstanțele ne impun să luăm măsuri decisive și imediate. Republicile Populare Donbass s-au adresat Rusiei cu o cerere de ajutor. În acest sens, în conformitate cu articolul 51, Partea 7 din Carta ONU, cu sancțiunea Consiliului Federației și în temeiul tratatelor de prietenie ratificate de Adunarea Federală și a asistenței reciproce cu DPR și LPR, am decis să conduc o operațiune militară specială, a transmis Vladimir Putin.

Acțiunile noastre sunt de autoapărare împotriva amenințărilor care ni se adresează și față de un dezastru și mai mare decât cel care se întâmplă astăzi. Rusia modernă, chiar și după prăbușirea URSS și pierderea unei părți semnificative a potențialului său nuclear, este astăzi una dintre cele mai puternice puteri nucleare.

În acest sens, nimeni nu ar trebui să aibă dubii că un atac direct asupra Rusiei va duce la înfrângerea agresorului și la consecințe grave pentru acestuia. Planurile noastre nu includ ocuparea teritoriilor ucrainene, nu vom impune nimănui nimic prin forță, a mai spus Putin, potrivit capital.ro.

Vezi și – Imagine emoționantă, devenită virală în online. Ce face un grup de femei la sub 0°C pe străzile din Ucraina, după atacurile Rusiei

Vezi și – Cât va mai dura invazia Rusiei asupra Ucrainei. Un al doilea val de rachete a lovit Kiev

Vezi și – Avion militar ucrainean, cu 14 persoane la bord, prăbuşit în apropiere de Kiev. La scurt timp, a căzut și un elicopter rusesc

Ce se întâmplă în Ucraina

Mai multe explozii au fost semnalate în mai multe oraşe ucrainene, inclusiv în Kiev, însă liderul de la Kremlin susține că nu atacă oraşe ucrainene, ci doar obiective militare.

Convoaie militare au trecut prin punctul de frontieră dintre Belarus și Ucraina.

Însă cetățenii ucraineni au publicat pe rețelele de socializare imagini cu fragmente dintr-o rachetă de croazieră ce s-ar fi prăbușit pe un bulevard din Kiev. Martorii au semnalat explozii în Kiev, Harkiv, Kramatorsk, Dniepr, Donetsk, Mariopol şi Odesa.

Ucraina a anunțat închiderea spaţiului său aerian pentru aviaţia civilă. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a cerut cetățenilor să rămână în case și să țină la îndemână actele și lucrurile de primă necesitate. Oamenii încearcă însă să fugă din capitală.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!