Cât va mai dura invazia Rusiei asupra Ucrainei. Un al doilea val de rachete a lovit Kiev

De Bianca Prangate, pe

Atacurile militare ale Rusiei asupa Ucrainei au fost reluate în Kiev. De data aceasta, centrul serviciilor speciale militare externe a fost bombardat.

Militarii ruși au pătruns în regiunea Kiev, venind dinspre Belarus și atacând pozițiile militare cu rachete Grad. A fost bombardat centrul serviciilor speciale militare externe ale Ucrainei, dar și un aeroport militar din orașul Gostomel, de la periferia orașului Kiev, conform Antena 3.

Rusia a anunțat că invazia din Ucraina va continua atâta timp „cât va fi necesar” pentru „demilitarizarea” țării. În sudul țării, în satul Lipețke, aflat în apropiere de Odesa, au fost uciși 18 civili în raidurile aeriene ruse.

Prima rundă de lovituri cu rachete a vizat centrele militare de comandă, aeroportul Kiev Boryspil și alte clădiri din mai multe orașe ucrainene. Autoritățile din Ucraina au anunțat un bilanț de cel puțin 50 de morți, însă numărul total al victimelor ar putea fi mult mai mare, potrivit relatărilor Mediafax. Până la această oră sunt 40 de morți, 17 răniți și 19 persoane dispărute.

Citește și: NATO va activa pentru prima dată în istorie planurile de apărare pentru Europa de Est

Citește și: Pozele cutremurătoare care arată dezastrul lăsat de bombardamentele rusești asupra Ucrainei

Citește și: Ce români vor fi chemați la luptă în caz de război – și ce riscuri există dacă refuză

Citește și: Studiu: tinerii români fără studii superioare sunt cei mai vulnerabili la propaganda rusească

În urma bombardamentelor au rămas dărâmături, persoane rănite și morți. Pompierii ucraineni au intervenit joi după-amiaza în încercarea de a căuta trupurile neînsuflețite ale celor care au fost prinși sub dărâmăturile cauzate de atacurile rușilor.

Președintele României, Klaus Iohannis, a condamnat acțiunile Rusiei asupra Ucrainei, spunând: „Din păcate, în această dimineață, Federația Rusă a ales calea reprobabilă și complet ilegală a violenței armate masive împotriva unui stat independent și suveran”.

Iohannis a mai adăugat: „Astăzi, la eforturile comunității internaționale pentru menținerea păcii și dialog, Rusia a răspuns cu rachete care lovesc orașele și obiectivele militare ucrainene. Astăzi, Federația Rusă a ales forța tancurilor în detrimentul vieților cetățenilor. Rusia este agresorul, nu victima, cum încearcă să acrediteze Kremlinul, și întreaga planetă vede astăzi limpede acest adevăr incontestabil”.

Foto – Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!