Rețeta maionezei din radăcinoase folosită de Andreea Marin în salata boeuf dietetică

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 07 decembrie 2021, 12:24

Andreea Marin (46 de ani) este mereu atentă la ce mănâncă, iar de câțiva ani urmează sfaturile culinare propuse de experții în nutriție pentru a nu se îngrășa. Vedeta de televiziune nu ține o dietă strictă, însă apelează la alternative sănătoase și dietetice în cazaul anumitor produse alimentare.

Dacă în urmă cu ceva timp ne prezenta o rețetă de pizza de dietă cu un blat făcut din conopidă, acum aflăm că există și o variantă dietetică de salată boeuf pe care vedeta de telviziune o preferă. Secretul stă în maioneză – principalul inamic al siluetei când vine vorba de salata boeuf.

Citeşte şi: Andreea Marin are o rețetă specială de clătite dietetice

Andreea Marin a dezvăluit în mediul online că atunci când mănâncă salată boeuf, o prepară cu o maioneză făcută din rădăcinoase.

“Pe alese: o minunată brânzică de caju (cu ceapa verde, caju, mărar, suc de lămâie, piper, sare, apă) și pâinică bună cu semințe sau o salată boeuf (cu țelină, morcovi, ardei roșu, ardei verde, gogoșari și castraveți acri, mazăre, porumb, maioneză din rădăcinoase, ulei de masline, lămâie)?  Poftă bună, orice mâncați azi, alegeți însă ce îi dăruiți corpului vostru! Ce ziceți de… tinerețe și sănătate?” –  a scris Andreea marin pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi: Andreea Marin, trei rețete de preparate dietetice delicioase

Această maioneză este un preparat raw vegan, așadar nu conține ingrediente de origine animală și nu presuspune preparare termică. Iată cum se prepară maioneza din rădăcinoase, potrivit adepților alimentației raw vegane.

Ingrediente (pentru o porție de 500 g):

  • 170 g morcovi
  • 50 g rădăcină pătrunjel
  • 100 g țelină
  • 70 ml suc lămâie
  • 50 g caju hidratat (opțional)
  • 100 g ulei de măsline
  • ½ linguriță sare (sau după gust)

Citeşte şi: Cristina Șișcanu și rețeta ei de paste dietetice: „Da, da, pastele nu îngrașă!”

Mod de preparare:

Rădăcinoasele spălate și curățate se rad și se pun în bolul de mixare împreună cu sarea, boabele de caju hidratate și sucul de lămâie. Totul se mixează în robotul de bucătărie, la cea mai înaltă treaptă de putere, timp de un minut și jumătate. În timpul mixării, se adaugă treptat uleiul, în fir subțire. Timpul de mixare se poate mări până când compoziția capătă textura unei maioneze.

Foto – Facebook / 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!