A coborât de pe Muntele Athos. Tatăl Deliei a făcut Paștele în familie

Delia este una dintre cele mai îndrăgite și apreciate artiste din România, însă, cu toate că o vedem constant la televizor și este foarte activă pe rețelele de socializare, astfel încât am crede că știm totul despre viața sa, iată că nu toată lumea cunoște faptul că tatăl său este călugăr pe Muntele Athos.

De aproximativ 10 ani, Ion Matache, tatăl Deliei, a ales să-L urmeze întru totul pe Dumnezeu și de 5 ani s-a retras la un schit de pe Muntele Athos, revenint acasă rareori: „Eram un om căruia îi plăcea să-şi trăiască viaţa prin cluburi şi restaurante, însă am realizat că totul era o pierdere de timp, că acele plăceri nu aduc nimic bun. Până la 40 de ani eram ateu. Abia atunci am învăţat prima dată «Tatăl Nostru». Era în anul 2004, când am luat contact pentru prima oară cu biserica. Un prieten mi-a povestit despre un preot din Piatra Neamţ, iar după ce l-am cunoscut pe acesta, viaţa mea s-a schimbat. Am intrat la părintele Gherasim, am intrat în sala de mese, unde se făcea rugăciunea. Eram nou-venit în grup. În momentul în care mi-a rostit numele, apoi pe cele ale fetelor mele şi pe al Georgetei, deşi mă văzuse prima oară, m-am blocat.”, – povestea cu mai mulți ani în urmă tatăl Deliei.

Delia alaturi de tatal sau, Ion, si de sora sa, Oana

Delia alături de tatăl său, Ion, și de sora sa, Oana

Cu ocazia Paștelui, Ion Matache a revenit în sânul familiei și spre surprinderea tuturor și-a ras barba și s-a tuns. Totodată, acesta și-a cunoscut și nepoțica, pe fetița Oanei, sora Deliei, născută în luna decembrie. Delia a profitat de bucuria momentului și a postat pe Facebook o fotografie cu familia reunită.

Delia si familia sa de Paste

Delia alături de familia sa, de Paste

”Fostul meu soț nu se simte bine, a venit acasă de ceva vreme, a fost și pe la medici, pentru analize, acum se află sub tratament. Nu știu când va pleca din nou, până atunci își face rugăciunile acasă”,- a dezvăluit mama Deliei, Georgeta Matache, pentru Click!.

Citește și – Delia, surprinsă la o clinică de fertilizare. Ce a declarat artista

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: