Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Maia Trandafir, fiica realizatoarei TV Teo Trandafir, a anunțat lansarea unui proiect personal: un podcast intitulat „Dincolo de nume”. Formatul este gândit special pentru copiii persoanelor publice, oferindu-le ocazia să vorbească deschis despre experiențele lor reale, departe de relatările din presă.
Ajunsă la 21 de ani, Maia Trandafir a preferat până acum discreția, ferindu-se de aparițiile mondene și concentrându-se pe studii. Pe rețelele sociale, ea a explicat motivele din spatele acestei inițiative.
„Am crescut văzându-mi povestea spusă de alții. În presă, în titluri, în articole, în interpretări care, de multe ori, nu aveau nimic de-a face cu cine eram eu cu adevărat. Pentru că atunci când ești copilul unor oameni cunoscuți, lumea ajunge să creadă că știe totul despre tine. Dar, dincolo de nume, de notorietate și de poveștile scrise de alții, există oameni. Cu emoții, vulnerabilități, întrebări și experiențe care merită ascultate”, a scris ea pe Instagram.
„Așa a luat naștere acest podcast. Un spațiu sigur, sincer și fără prejudecăți, în care copiii oamenilor cunoscuți își pot spune propriile povești. Nu poveștile pe care le-ați citit despre ei, ci poveștile pe care poate nu au avut niciodată ocazia să le spună. Pentru că fiecare om merită să fie ascultat în propriile cuvinte. Bine ați venit în lumea noastră. ❤️”, a adăugat fiica lui Teo Trandafir în mediul online.
Cu doar câteva zile înainte, Maia Trandafir a anunțat apariția podcastului într-un mod cu totul inedit. Aceasta s-a filmat alături de mama ei, care vedea pentru prima dată afișul podcastului și o întreabă: „Eu sunt mama ta și vrei să pornești în viață de una singură?”
Cele două se îmbrățișează, iar Teo spune la cameră: „Puiul meu pleacă mai departe”.