Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Prințul Marco Dăscăliuc și Bianca Ghiurcă sunt unul dintre cele mai controversate cupluri de la Insula Iubirii sezonul 10. Cei doi au venit în Thailanda pentru a își testa relația de 10 ani. Ei sunt căsătoriți de trei ani și au atras rapid atenția telespectatorilor. Bărbatul s-a prezentat ca Prințul Marco, iar mulți s-au întrebat ce scrie, de fapt, în buletinul lui și din ce familie se trage. Iată adevărul.
Marco și Bianca formează un cuplu de zece ani și au acceptat provocarea Insulei pentru a își testa relația. Totul a pornit de la gelozia excesivă a Biancăi, o problemă destul de mare în căsnicia celor doi, care s-a accentuat în ultimul timp.
Cei doi au atras atenția rapid, în special Marco, cel care s-a prezentat drept „prinț”. Se pare că numele complet al concurentului este Prințul Marco Dăscăliuc. El a explicat că numele lui din buletin este „Prințul”, însă a precizat că se consideră doar prințul soției sale.
„Așa mă cheamă, așa e scris în documente, mi-e de ajuns să fiu doar prințul ei”, a declarat Marco la Insula iubirii.
Ce dramă ascunde Marco de la Insula Iubirii
În primul episod al Insulei Iubirii 2026, Prințul Marco a abordat un subiect sensibil pentru el. Concurentul a izbucnit în lacrimi când a vorbit despre tatăl lui, care a murit. Soțul Biancăi Ghiurcă s-a emoționat extrem de tare când a vrut să spună că regretă enorm că tatăl lui nu a apucat să îl vadă evoluând.
„Din păcate, părinții mei au fost niște persoane modeste. La fel au plecat dintr-o situație grea în România. Nu au avut o casă. Noi niciodată nu am avut o casă și pentru mine a fost un obiectiv foarte mare ceea ce își dorea un copil de mic. Mama mea a decis să îl lase pe tata și tata a fost și mamă, și tată, un sfânt, Dumnezeu să îl ierte. Și cu el mers înainte. Și ce am devenit astăzi este datorită lui. Asta mă doare cel mai mult: că a văzut doar o perioadă din ce am putut să realizăm, îmi pare rău că nu a văzut, dar știu că știe unde am ajuns, datorită lui nu am luat străzi greșite”, a explicat concurentul.
Bianca și Prințul Marco au venit la Insula Iubirii 2026 pentru a își testa relația și pentru ca tânăra să scape de problema geloziei, care i-a afectat relația.