Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Negocierile pentru formarea unui nou executiv de la București capătă o dinamică neașteptată, pe fondul blocajului politic prelungit. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a lansat miercuri un semnal puternic de flexibilizare a poziției partidului său, declarându-se dispus să parafeze imediat un acord de guvernare cu forțele de dreapta, însă cu o condiție de la care social-democrații nu par pregătiți să facă niciun pas înapoi: primul premier al rotativei trebuie să aparțină PSD.
Flexibilitate maximă la PSD pentru deblocarea crizei
Aflat la Parlament, liderul social-democrat a lăsat să se înțeleagă că partidul pe care îl conduce este gata să renunțe la o bună parte din pretențiile care blocau până acum discuțiile. Întrebat direct dacă formațiunea sa politic ar mai putea ceda din condițiile inițiale, cum ar fi controlul absolut asupra listei de miniștri sau a programului de guvernare, Grindeanu a confirmat o schimbare de macaz.
„Evident. Să știți că acel acord despre care se spunea, în proporție covârșitoare, a fost acceptat de toată lumea. Nu avem nicio problemă în a discuta, în a găsi punctul comun într-un acord de acest tip”, a transmis Sorin Grindeanu, semnalând că programul economic și măsurile de reducere a deficitului bugetar nu reprezintă un obstacol de netrecut în calea unei înțelegeri.
Provocarea lansată liderilor PNL și USR
În tentativa de a muta presiunea publică pe umerii partenerilor de dialog de pe eșichierul de dreapta, în special pe liderul liberal Ilie Bolojan și pe cel al USR, Dominic Fritz, Grindeanu s-a arătat gata să treacă direct la fapte. El a subliniat că responsabilitatea pentru actualul blocaj nu aparține social-democraților și a cerut acțiune imediată din partea celorlalți lideri politici implicați în negocieri.
„Acum, pe loc, îl semnez. Să vină și Bolojan cu Fritz să îl semneze și ei. Tot, acum pe loc. Să voteze Bolojan guvern minoritar PSD”, a punctat președintele social-democrat, folosind un ton tăios la adresa șefului liberalilor. Grindeanu nu a ezitat să îl catalogheze pe Ilie Bolojan drept principalul responsabil pentru tensiunile din ultimele săptămâni, afirmând că în toată această criză politică, liderul PNL a fost „agresorul”, în timp ce România a fost „victima”.
Linia roșie a social-democraților: Siegfried Mureșan, exclus din calcule
Deși PSD se arată dispus să negocieze detaliile tehnice ale guvernării, conducerea social-democrată rămâne fermă pe poziții în ceea ce privește conducerea viitorului Cabinet. Grindeanu a respins categoric scenariul vehiculat în culise, conform căruia partidele de dreapta ar urma să dea primul prim-ministru în cadrul unei eventuale rotații guvernamentale, vizat fiind direct europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan.
„Dar de ce să vină Siegfried primul? Nu, evident că nu am accepta. Am spus tuturor care sunt condițiile PSD. Am dovedit flexibilitate. Alții își schimbă punctul de vedere când își iau angajamente în fața președintelui României. Sunt de acord cu această rotativă, atât timp cât începe cu PSD. Și nu mi-am schimbat punctul de vedere. Nu am nimic cu domnul Mureșan. E treaba lor pe cine propun”, a explicat tranșant social-democratul.
În ciuda deschiderii afișate, Sorin Grindeanu rămâne realist cu privire la viitorul unei astfel de construcții politice. El a recunoscut că un eventual compromis va duce, cel mai probabil, la o majoritate fragilă, dar consideră că miza stabilității politice este mult mai importantă în acest moment. Liderul PSD a concluzionat că un acord privind guvernarea va fi, într-adevăr, unul „șubred”, însă s-a declarat dispus să își asume acest risc dacă în asta stă votarea unui Guvern cu drepturi depline.