De ce strănutăm sau lăcrimăm când ne uităm la soare?

Majoritatea oamenilor strănută puternic atunci când privește către Soare. Cei mai mulți dintre noi strănutăm și lăcrimăm când ne uităm la soare, iar acest lucru ni se pare chiar normal. Dar care este de fapt explicația? De ce ne deranjează atât de mult lumina solară?

Cuprins

1 Cine a botezat strănutul fotic, reflexul de a strănuta la lumină
2 Un reflex straniu, despre care vorbea și Aristotel
3 Cu cât lumina este mai puternică, cu atât strănutăm mai tare
4 De ce strănutăm sau lăcrimăm când ne uităm la soare? Care ar fi cauzele
5 Ce arată cele mai noi studii. Intensitatea luminii joacă un rol esențial
6 Un reflex banal, dar care poate fi periculos
7 Cum poți opri strănuturile și cât de bine este să faci acest lucru?
- 7.1 Soluții să oprești un strănut
- 7.2 Cât este de sănătos să oprești un strănut

Trecerea bruscă de la întuneric la lumină puternică provoacă un strănut reflex, un fenomen care afecteaza aproximativ 17% până la 35% din populația lumii. Acest fenomen, cunoscut sub acronimul hilar ACHOO, a fost observat încă din antichitate de către Aristotel, deși acesta credea eronat că este cauzat de căldura soarelui.

Cercetările moderne arată că este o trăsătură genetică dominantă, fiind identificată o posibilă legătură biologică cu genele implicate în crizele de epilepsie induse de lumină. Deși studiile de laborator sunt puține, s-a demonstrat că stimularea vizuală repetată poate declanșa succesiuni rapide de strănuturi, fără ca frecvența luminii să aibă o importanță specifică.

Cine a botezat strănutul fotic, reflexul de a strănuta la lumină

Prima investigație formală a acestui reflex a fost realizată, probabil, la începutul anilor ’50 de către un cercetător francez numit Sedan. Acesta a descoperit că unii pacienți strănutau atunci când le proiecta în ochi lumina oftalmoscopului său (instrument folosit pentru examinarea retinei). În descrierea fenomenului, el a observat că strănutul apare doar în momentul în care pacientul este expus la lumină; aceștia nu continuă să strănute chiar dacă rămân sub strălucirea constantă a Soarelui (sau a oftalmoscopului).

Cum arată mușcătura de pește-iepure, pericolul de pe litoralul grecesc 😮 Prezentatorul TV Marius Niță a publicat o imagine cu rana provocată de această specie / FOTO

Recomandarea zilei

Prin anii 1960, medicul H. C. Everett a botezat fenomenul și i-a spus „reflex de strănut fotic”. El a adunat mai multe date pe care le-a publicat în revista Neurology și a demonstrat că este un fenomen mult mai frecvent decât se credea. Cercetătorii aveau să estimeze ulterior că acesta afectează între 17% și 35% din populația lumii: aproximativ 23% dintre studenții la medicină din studiul lui Everett și 24% dintre donatorii de sânge dintr-un alt studiu.

Un reflex straniu, despre care vorbea și Aristotel

Acest fenomen mai ciudat, care ne face să strănutăm sau lăcrimăm când ne uităm la soare, era discutat încă din Antichitate. Filosoful și omul de știință grec Aristotel a observat și el fenomenul. În „Cartea Problemelor”, el (sau probabil studenții săi) întreba: „de ce căldura Soarelui provoacă strănutul, și nu căldura focului?”. El credea că acea căldură dată de lumina Soarelui afectează fluidele din interiorul nasului, ceea ce declanșează strănutul.

Elena Udrea, dezvăluiri despre Siegfried Mureşan, propunerea de premier a PNL, USR și UDMR. „Bolojan, Kovesi, Coldea, sorosistii de la Bruxelles...” Ce spune fosta ministră despre Siegfried Mureșan

Recomandarea zilei

Filosoful englez Francis Bacon a infirmat teoria lui Aristotel în secolul al XVII-lea, observând că orientarea cu fața către soare cu ochii închiși nu declanșa reflexul de strănut. Bacon considera că ochii ar putea juca cel mai important rol în declanșarea acestui strănut, ci nu căldura soarelui.

Cu cât lumina este mai puternică, cu atât strănutăm mai tare

De ce strănutăm sau lăcrimăm când ne uităm la soare?

Teoria lui Aristotel avea să fie combătută de știința modernă. În realitate, nu căldura este cea care ne face să strănutăm, ci lumina în sine. Acum știm mult mai multe despre biologia care stă la baza reflexului de strănut fotic și se pare că este legat și de o moștenire genetică inedită.

Reflexul este cunoscut acum sub acronimul ACHOO, care provine de la Autosomal Dominant Compelling Helio-Ophthalmic Outburst (Erupție Helio-Oftalmică Dominantă Autozomală Constrângătoare). „Autozomal” deoarece gena afiliată se află pe unul dintre cromozomii nelegați de sex, și „dominant” deoarece trebuie să o moștenești de la un singur părinte pentru a manifesta trăsătura.

În 2010, un grup de geneticieni condus de Nicholas Eriksson de la compania de teste genetice 23andMe a identificat fragmente de gene care au fost asociate cu strănutul provocat de Soare. Unul din aceste fragmente este legat de gena implicată în crizele de epilepsie induse de lumină, ceea ce ridică posibilitatea existenței unei legături biologice între cele două sindroame.

Există foarte puține studii de laborator despre această condiție, dar un medic din Cleveland, pe nume Harold H. Morris III, a furnizat un raport de caz. O femeie de 55 de ani avea frecvent crize convulsive, atât spontane, cât și ca răspuns la lumină. Ea s-a descris ca fiind o persoană care „strănută ușor”, dar nu observase niciodată dacă strănuturile ei erau legate de lumină. Pentru a afla, Morris i-a proiectat lumini puternice în ochi în diverse moduri.

El a raportat în 1989, în Cleveland Clinic Journal of Medicine, că pacienta strănuta imediat după ce îi trimitea semnale luminoase intermitente către ochi. Flash-urile o făceau de regulă să strănute de două ori la rând, dar cel puțin o dată au provocat trei strănuturi în succesiune rapidă.

De ce strănutăm sau lăcrimăm când ne uităm la soare? Care ar fi cauzele

În ciuda informațiilor pe care cercetătorii au reușit să le adune pe acest subiect, nimeni nu știe cu exactitate de ce strănutăm sau lăcrimăm când ne uităm la soare.

O primă explicație implică nervul trigemen. Există o posibilitate ca ochii și nasul să fie conectați prin intermediul celui de-al cincilea nerv cranian, numit și nervul trigemen.

O altă explicație ar putea fi rezultatul unui proces numit „generalizare parasimpatică”. Atunci când un stimul excită o parte a sistemului nervos parasimpatic al corpului, tind să fie activate și alte părți ale acestui sistem. Astfel, când lumina puternică provoacă constricția pupilelor, acest lucru ar putea cauza, indirect, secreție și congestie la nivelul membranelor mucoasei nazale, ceea ce duce apoi la strănut și lăcrimare.

Ce arată cele mai noi studii. Intensitatea luminii joacă un rol esențial

În studiile recente, s-a demonstrat că reflexul pare să fie cauzat de o schimbare a intensității luminii, mai degrabă decât de un tip specific de lumină. Acesta este motivul pentru care luminile puternice, blițurile aparatelor foto și chiar strălucirea zăpezii pot provoca uneori senzația de strănut.

Cu toate acestea, mecanismul exact al reflexului de strănut fotic nu este clar. Cea mai frecventă explicație îi aparține doctorului Henry Everett care, în 1964, a propus ideea că acest efect rezultă dintr-o confuzie a semnalelor nervoase în creier.

„Atunci când ochii sunt expuși la o lumină puternică, sistemul nervos parasimpatic — responsabil pentru răspunsul de relaxare și digestie — determină constricția pupilelor pentru a proteja ochii de daunele cauzate de lumină”, a explicat Dr. Bleier. „Acest efect poate activa indirect și alte părți ale sistemului parasimpatic, inclusiv pe cele care controlează secreția de mucus și răspunsul de strănut din nas.” Așa se facă că, de fiecare dată când întâlnim lumina puternică a Soarelui sau a unor becuri incandescente, strănutăm sau lăcrimăm.

Un reflex banal, dar care poate fi periculos

Deși ar putea părea o simplă curiozitate biologică, reflexul de strănut fotic reprezintă un pericol real și subestimat, în special pentru cei aflați la manșa unui avion sau la volanul unei mașini.

După cum avertiza Benbow încă din 1991, acest fenomen poate deveni critic în trafic: ieșirea bruscă dintr-un tunel rutier lung direct în lumina orbitoare a soarelui declanșează aproape garantat strănutul, care vine la pachet cu o „orbire momentană” extrem de riscantă la viteze mari.

Pentru un pilot, pierderea controlului vizual sau reflexul involuntar al corpului în timpul unui strănut, chiar și pentru câteva secunde, poate face diferența între siguranță și catastrofă. De altfel, se speculează că nevoia vitală a piloților de a-și menține ochii deschiși și privirea fixă la mii de metri altitudine a contribuit la popularizarea legendarilor ochelari de soare tip „aviator”.

Această vulnerabilitate nu îi iartă nici pe sportivii de performanță, precum jucătorii de baseball, sau pe acrobații care lucrează la înălțimi amețitoare, unde orice reacție fizică necontrolată poate compromite o manevră decisivă.

Cum poți opri strănuturile și cât de bine este să faci acest lucru?

Strănutul declanșat de soare nu este în sine un pericol. El poate fi riscant doar în anumite situații limită sau în cazul șoferilor, piloților sau celor care lucrează la înălțime. Cei mai mulți oameni nici nu bagă de seamă și nu sunt deranjați că strănută când ies afară într-o zi însorită.

Dar sunt și persoane care strănută de mai multe ori din cauza luminii și care sunt deranjate de acest lucru. Strănutul este un mecanism natural de apărare al corpului, menit să elimine iritanții din pasajele nazale. Totuși, în momente nepotrivite — într-o ședință, la un concert sau în timp ce conduci — poate fi deranjant. Există soluții pentru a-l „amorți”, dar medicii avertizează că metoda aleasă contează enorm.

Soluții să oprești un strănut

Dacă simți acea furnicătură caracteristică, poți încerca să întrerupi semnalul nervos înainte ca reflexul să devină complet:

Apasă pe cerul gurii: Folosește limba pentru a apăsa ferm cerul gurii. Această stimulare senzorială poate „păcăli” creierul și poate opri reflexul.
Ciupește puntea nazală: Strânge ușor partea superioară a nasului (zona dintre ochi). Acest lucru poate inhiba terminațiile nervoase ale nervului trigemen.
Metoda „buzei superioare”: Apasă cu degetul arătător zona de sub nas, deasupra buzei superioare. Presiunea aplicată aici poate bloca uneori semnalul de strănut.
Privește în altă parte: Dacă ești predispus la strănutul fotic, evită să privești direct spre soare sau spre lumini puternice atunci când ieși dintr-o încăpere întunecată.

Cât este de sănătos să oprești un strănut

Aici intervine o distincție vitală: este sigur să previi un strănut, dar este periculos să îl blochezi odată ce a început.

Prevenția (metodele de mai sus): Este în general sigură. Dacă reușești să oprești senzația înainte ca plămânii să acumuleze presiune, nu există riscuri.
Blocarea forțată (cea mai mare greșeală): Niciodată să nu îți acoperi gura și nasul simultan în timp ce strănuți (de exemplu, prin strângerea nasului cu degetele). Un strănut generează o presiune imensă în căile respiratorii. Dacă această presiune nu este eliberată prin nas sau gură, ea este redirecționată către interior.

Dacă forțezi oprirea unui strănut în plină desfășurare, presiunea poate cauza probleme serioase:

Afectarea timpanelor: Presiunea poate fi trimisă prin trompa lui Eustachio către urechea medie, provocând dureri sau chiar ruperea timpanului.
Leziuni ale vaselor de sânge: Vasele mici de sânge din ochi, nas sau creier se pot sparge sub impactul presiunii.
Afectarea plămânilor: În cazuri rare, aerul sub presiune poate ajunge în cutia toracică, provocând colapsul unui plămân.

Dacă simți că vine un strănut, încearcă să apeși pe cerul gurii pentru a-l descuraja. Dacă însă „explozia” este iminentă, cel mai sănătos este să lași natura să își urmeze cursul și strănută în voie!

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro