Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Ştiu, nimic nu e mai greu ca primul pas către cabinetul în care ţi se examinează în detaliu cele mai intime părţi ale trupului. Parcă ar fi de preferat zgomotul insuportabil al frezei dentare în locul senzaţiei reci simţite pe masa de consultaţie ginecologică.
Numai gândindu-te la ce va urma te trec fiorii, ţi se face jenă şi… renunţi. În caz că ai vreo nelămurire, te bazezi pe prietene, pe mama, pe rude… Or, leacurile luate „după ureche” fac mai mult rău decât bine. şi, când chiar nu se mai poate, de nevoie, îţi faci curaj şi te prezinţi la medic. De cele mai multe ori, e prea târziu. De ce să nu mergem regulat la medic?
E neplăcut, însă nu doare
Înainte de a te îmbujora de ruşine, gândeşte te că omul care te va consulta, fie bărbat, fie femeie, e specialist în domeniu. Nu eşti nici prima, nici ultima lui pacientă. E atât de obişnuit cu imaginea care ţie îţi provoacă jenă maximă, încât o analizează strict din punct de vedere profesional. Doar e „obiectul muncii” lui, nu?! Și e acolo, nu ca să te chinuie, nici ca să te critice ori să-ţi ceară socoteală, ci pentru a te ajuta să-ţi fie bine, să fii sănătoasă. De aceea, e foarte important să găseşti un medic ginecolog care să-ţi inspire încredere, cu care să te împrieteneşti, căruia să i te destăinui şi să-i prezinţi orice nelămurire. Dacă ai până în 35 de ani, e bine să vizitezi specialistul măcar de două ori pe an, chiar dacă nu prezinţi niciun simptom îngrijorător. După 35 de ani, o dată pe an e suficient, numai cu condiţia să nu suferi din cauza unor afecţiuni care necesită controale mai dese. Ţine minte: dacă mergi periodic la control şi eşti perfect sănătoasă, în afara disconfortului, nu vei simţi nicio durere! Ce ai de pierdut?
Asta a fost tot?
Odată ajunsă în cabinetul ginecologic, sinceritatea joacă rolul cel mai important. Trebuie să discuţi deschis cu medicul şi să treci peste orice urmă de jenă. Examenul propriu-zis e foarte simplu. Nu trebuie să sari peste testul Papanicolau, acesta fiind crucial în depistarea precoce a cancerului şi, implicit, salvator de vieţi. Controlul constă, după caz, şi în ecografie, colposcopie, analize hormonale. Dr. Roxana Constantin, medic specialist GinecoLINE, confirmă: „Având în vedere că o femeie sănătoasă trebuie să se prezinte o dată pe an la medic, un control complet constă în testul Papanicolau şi o consultaţie la un specialist ginecolog, care va stabili dacă sunt necesare şi alte analize.” Palparea sânilor face parte din consultaţie, aşa că nu trebuie să te sfieşti. Pune întrebări, oricât ar fi de banale, şi nu te grăbi să pleci din cabinet până nu găseşti răspunsuri la toate nelămuririle. Un medic bun va şti întotdeauna să ţi vorbească „pe limba ta”, fără termeni de specialitate, aşa încât să înţelegi exact ce se petrece cu corpul tău. Nici nu-ţi vei da seama când a trecut timpul. Iar vizita următoare va fi o plăcere, la fel ca revederea unui vechi prieten drag, mereu alături de tine.
AŞA ÎNCEPE
Când, în sfârşit, te-ai hotărât, ţi-ai ales medicul şi cabinetul, trebuie să te programezi la consultaţie. Dr. Roxana Constantin, medic specialist GinecoLINE, recomandă: „Înaintea consultului ginecologic, pacienta nu trebuie să îşi facă toaleta vaginală, cu 48 de ore înainte, nu va avea contact sexual, tot cu 48 de ore înainte, şi nu-şi va administra ovule intravaginale”. Ideal ar fi să te programezi la medic la câteva zile după menstruaţie. Dacă ai întrebări, notează-le pe o foaie şi ia-le cu tine. „Dacă pacienta are un trecut ginecologic «bogat», trebuie să vină cu ultimele documente (ex. Pap test, biopsie, ecografie, mamografie) pentru a se putea decide mai repede conduita terapeutică”, adaugă dr. Roxana Constantin.