10 lucruri inedite despre Daniel Day Lewis

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Daniel Day Lewis este unul dintre cei mai selectivi actori din industria filmului, dar atunci când acceptă un rol, se dedică în totalitate personajului. Cu ultimul său film, „Lincoln”, a câştigat un trofeu Golden Globe şi un premiu Oscar.
1. PROVINE DINTR-O FAMILIE CU ÎNCLINAŢII ARTISTICE. Este fiul poetului britanic Cecil Day-Le­wis şi al actriţei Jill Bacon. Bunicul său din partea mamei, Sir Michael Bacon, directorul studiourilor de film Ealing, a fost o personalitate a cinematografiei britanice, iar sora sa, Tamasin Day-Le­wis, este realizator de documentare.
2.  A FOST UN COPIL PROBLEMA­TIC şi a avut necazuri cu poliţia din cauza unor infracţiuni precum furtul din magazine şi consum de alcool. Pen­tru a-l stăpâni, părinţii l-au trimis la in­ternatul Sevenoaks School din Kent, o şcoală pe care a urât-o toată viaţa.
3. ŞI-A DORIT SĂ LUCREZE CA TAMPLAR ŞI CIZMAR. După ab­solvirea şcolii, a aplicat pentru a deveni ucenicul unui tâmplar, dar nu a fost ac­ceptat din cauza lipsei de experienţă. După ce a jucat în filmul „The Boxer”, a stat cinci ani departe de actorie şi s-a retras în Florenţa, Italia, unde a lucrat ca cizmar.
4. ESTE UN MARE FAN AL LUI HEATH LEDGER, căruia în 2008 i-a dedicat trofeul SAG pentru cel mai bun actor, pentru rolul din „Nine”. După ce a mulţumit publicului, actorul a apre­ciat prestaţia lui Ledger din „Monster’s Ball” şi din „Brokeback Mountain”, ca­talogată drept „unică şi perfectă”.
Vezi continuarea pe viva.ro!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton