Toată lumea a putut remarca, în ultimii ani, că Smiley a scăpat de câteva kilograme în plus și arată mai bine ca oricând! Totuși, abia acum artistul a vorbit despre dieta lui și despre exercițiile cu ajutorul cărora se menține în formă.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Pentru că are un program încărcat, Smiley nu prea ajunge pe la sala de fitness, dar asta nu înseamnă că nu face mișcare – “Fac foarte mult antrenament cardio în ultima vreme”, a mărturisit el.
Ținând cont de faptul că are un stil de viață destul de dezordonat – doarme cel mult 5 ore pe noapte – artistul încearcă să compenseze lipsa somnului cu o dietă sănătoasă și cu mult sport. Meniul lui Smiley se bazează mai mult pe vegetale, fructe și legume proaspete, pentru că are nevoie de condiție fizică, pentru a putea să facă față concertelor.
Dar, ca fiecare dintre noi, și Smiley are o plăcere vinovată – “Sunt înnebunit după prăjituri. Nu am unele preferate, îmi plac toate. Așa că, în această perioadă, le echilibrez cu mult alergat pe bandă”.