Astăzi se împlinesc 14 ani de când Ştefan Bănică jr şi-a pierdut fratele într-un grav accident rutier. Alexandru Silviu Bănică s-a stins din viaţă la spital, după ce BMW-ul condus de un prieten a derapat şi s-a lovit de un stâlp de beton.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Celebrul Ştefan Bănică jr nu uită teribila pierdere şi, anual, mai nou însoţit de fiul său, Radu Ştefan, merge să aprindă lumânări la căpătâiul celor trecuţi în nefiinţă, înhumaţi în cavoul familiei, situat în Cimitirul Reînvierea. Semn că nu l-au uitat pe Alexandru, cunoscut de prieteni drept “Babanu”, lumânările pâlpâie la crucea acestuia şi astăzi, când se împlinesc 14 ani de când nu mai e. Mormântul este îngrijit şi groparii povestesc că Bănică nu a ratat nici o zi de comemorare din 2001 până astăzi.