Viața plină de excese a lui Avicii. ”60 de ore fără somn”

De Unica.ro pe 26 aprilie 2018
Familia lui DJ-ului suedez Avicii, care a murit saptamana trecuta, nu a dat publicității cauza morții, deși se știe că s-au efectuat două autopsii și că poliția din Oman are toate datele privind decesul subit al tânărului. Chiar și așa, este ușor de bănuit că DJ-ul a fost răpus de excesele pe care le-a făcut în ultimii ani.

UPDATE 19.20 – Un comunicat trimis către presă de către părinții artistului dă de înțeles că Avicii s-ar fi sinucis, de fapt. „Iubitul nostru Tim era un suflet fragil, un artist (…) a vrut să-și găsească echilibrul în viață, dar nu a mai putut să meargă înainte, voia să fie liniștit”, citează Daily Mail.

În interviurile pe care le-a dat de când a devenit faimos, Avicii vorbea despre stilul lui de viață extrem de agitat. Printre altele, el a recunoscut că a stat și 60 de ore fără somn, lucru care, cel mai probabil, a fost posibil cu ajutorul unor substanțe mai mult sau mai puțin legale.

Lucrez intens, nu am nicio problemă să stau în studio 60 de ore fără somn, încercând ca un maniac diferite melodii”, spunea Avicii, citat de digi24.ro.

Încă de la debutul lui în muzică, la vârsta de 20 de ani, Avicii a avut un succes enorm și nenumărate concerte în toată lumea, concerte urmate de petreceri lungi, stropite din belșug cu alcool. În 2012, un astfel de turneu a înrăutățit dependența lui de alcool, iar Avicii a fost nevoie să se interneze. Și-a anulat mai multe concerte și apariții, fiind forțat să ia o pauză de o lună.

„Sunt timid şi am emoţii. Aveam nevoie de încredere, alcoolul mi-o oferea însă mă transforma într-o persoană dependentă”, a mai spus Avicii recunoscând că avea mari probleme cu alcoolul. De altfel, se știe că el a avut și o pancreatită acută din cauza consumului excesiv de alcool. După această boală, Avicii a renunțat la alcool și chiar reușea să meargă la concerte și petreceri fără sa bea.

Din păcate, este foarte posibil ca el să fi suferit o recădere, având în vedere că în ultima poză, făcută cu o zi înainte să moară, apare ținând în mână un pahar ce pare să conțină un cocktail.

Viața plină de excese a lui Avicii. ”60 de ore fără somn”

De ce fiica lui Mark Zuckerberg crede că tatăl ei lucrează la o librărie

De ce fiica lui Mark Zuckerberg crede că tatăl ei lucrează la o librărie