Victoria Beckham, declarații despre infidelitățile lui David Beckham: „Am trecut prin multe”

.

Zvonurile despre presupusa infidelitate a lui David Beckham au reapărut. Victoria Beckham, în vârstă de 51 de ani, fostă membră a trupei Spice Girls și designer de modă, a vorbit despre speculațiile de lungă durată legate de căsnicia ei cu David Beckham, 50 de ani. Iată ce a spus artista.

Victoria Beckham a vorbit despre zvonurile că a fost înșelată de soțul ei

Într-un episod recent al celebrului podcastului „Call Her Daddy”, Victoria a răspuns calm la întrebarea moderatoarei Alex Cooper: „Cum ai reușit să reziști zecilor de ani de zvonuri despre căsnicia ta?”. 

E „Am trecut prin multe. Dar am fost mereu împreună. Oamenii au spus că mariajul nostru nu va rezista, dar suntem împreună de 26 de ani. Am înfruntat fiecare furtună împreună”, a spus Victoria Beckham.

Declarațiile Victoriei vin în contextul reapariției scandalului din 2004, când David a fost acuzat că ar fi avut o aventură cu fosta lui secretară, Rebecca Loos. Într-un interviu recent acordat emisiunii 60 Minutes Australia, Loos a reafirmat: „Nu am exagerat și nu am mințit. Am spus adevărul.”

Loos, model britanic născută în Spania, a declarat anterior pentru Daily Mail: „Beckham s-a victimizat și m-a făcut să par o mincinoasă”, insistând că el ar trebui să-și asume responsabilitatea pentru presupusa aventură.

Citește și:  Victoria Beckham, apariție senzuală într-o rochie transparentă, la 50 de ani

În documentarul Beckham, lansat pe Netflix în 2023, David a vorbit despre acea perioadă: 

„A fost un iad. Să-mi văd soția suferind era de nesuportat.” La rândul ei, Victoria a spus: „Simțeam că lumea întreagă era împotriva noastră. Sincer, în acea perioadă eram ostili unul față de celălalt.”

Totuși, în interviul recent, Victoria a părut împăcată cu trecutul: „Am fost mereu de aceeași parte. Suntem și acum, și vom continua să fim.”

Ea a vorbit, de asemenea, pentru prima dată deschis despre lupta ei cu o tulburare alimentară, mărturisind: „Nici măcar soțul meu nu știa. Presiunea de a părea perfectă era uriașă.”

Victoria și David Beckham sunt căsătoriți din 1999 și au patru copii: Brooklyn, Romeo, Cruz și Harper.

David Beckham, acuzat de infidelitate

În aprilie 2004, tabloidul News of the World a publicat un articol în care susținea că David Beckham ar fi avut o aventură cu Rebecca Loos. O lună mai târziu, Loos, care avea atunci 26 de ani și lucra ca asistentă personală a fotbalistului, și-a spus propria versiune într-un interviu difuzat de Sky News

La acel moment, Beckham a negat acuzațiile. Cuplul a evitat să comenteze public scandalul, alegând să meargă mai departe.

La 20 de ani distanță, soții Beckham au vorbit deschis pentru despre acel episod, odată cu lansarea documentarului în patru părți „Beckham”, difuzată pe Netflix în octombrie 2023. Victoria a descris perioada de după presupusa aventură drept „cea mai grea din viața ei”, din cauza presiunii și a invaziei presei.

Citește și: Cine este Gray Sorrenti, noua iubită a lui Romeo Beckham. Cuplul, fotografiat în ipostaze tandre în public

Ulterior, femeia aflată în centrul acuzațiilor, Rebecca Loos, a reacționat și ea, afirmând că fotbalistul „ar trebui să-și asume responsabilitatea”. 

În 2025, Loos a revenit într-un interviu pentru 60 Minutes Australia, unde a declarat: „Nu am mințit niciodată despre nimic.”

În interviu, Loos a explicat că, în timp ce lucra ca asistentă a lui Beckham la Madrid, în 2003, „a cedat” și a început o relație cu el în perioada în care Victoria era plecată. Ea a mai susținut că ulterior Beckham a ignorat-o pentru o altă femeie.

Citește și: Rebecca Loos rupe tăcerea despre aventura cu David Beckham, la 20 de ani după scandal. „El era mai în vârstă decât mine, era șeful meu!”

„Știam că e greșit, dar eram prinsă complet. Am crezut fiecare vorbă, fiecare gest. Apoi, două săptămâni mai târziu, eram la petrecerea de ziua lui Ronaldo și el era cu un alt model superb. A fost o seară grea pentru mine. Atunci am început să-mi dau seama că am fost complet păcălită”, a spus Loos.

Despre documentarul Netflix, aceasta a afirmat: „A fost un gest curajos să merg împotriva lor. Nu am exagerat, nu am mințit niciodată. De ce? Pentru că m-am confruntat cu cel mai puternic cuplu din media, cu bani pentru cei mai buni avocați și PR-iști. Tot ce am avut eu de partea mea a fost adevărul.”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton