Vedetele din România preferă iubiţii mai tineri!

De Geo Berciu pe

Oana Roman nu a ţinut nici ea cont de părerile celorlalţi atunci când şi-a ales partenerii, despre care presa a scris în mod constant, că erau sub etatea vedetei. Ultimul dintre aceştia, Marius, cu doar 10 ani mai mic, i-a demonstrat însă Oanei nu numai cât de mult o iubeşte, ci şi că este pregătit să devină tată şi soţ, căsătoria celor doi fiind programată pe 15 ianuarie.
Vedetele din România preferă iubiţii mai tineri!
Şi Romaniţa Iovan trăieşte o frumoasă poveste de dragoste alături de avocatul Iulian Gogan. Chiar dacă diferenţa dintre ei este de 12 ani, idila celor doi durează de peste doi ani, iar anul trecut, Romaniţa vorbea şi despre căsătorie, lăsând să se înţeleagă că evenimentul a avut loc. Designerul a mărturisit în cadrul unei emisiuni că ea şi iubitul ei au făcut un jurământ în faţa lui Dumnezeu, însă nu a dorit să dea mai multe amănunte.
Vedetele din România preferă iubiţii mai tineri!
Cântăreaţa Luminiţa Anghel şi-a întâlnit alesul inimii în persoana lui Silviu Dumitriade, iar dorinţa de a fi cu el a făcut-o să treacă peste cei 10 ani care îi despart, dar şi peste scandalul provocat de fosta lui iubită. Căsnicia lor, petrecută pe o plajă din Barcelona, şi copilul pe care îl au împreună au făcut-o extrem de fericită pe artistă şi au demonstrat că Luminiţa a făcut alegerea potrivită.
Vedetele din România preferă iubiţii mai tineri!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2