Tudor Chirilă, confesiuni după 20 de ani de la moartea tatălui său: „A apucat să…”

.

Tatăl său a fost considerat cel mai mare gazetar de sport din România, iar la câțiva ani după moartea sa din 1999, Tudor Chirilă a înființat gala premiilor „Ioan Chirilă”, destinate celor mai buni jurnaliști sportivi de la noi.

Mama sa, Iarina Demian, este o actriță și regizoare cunoscută, cu care cântărețul a lucrat foarte mult. Tudor Chirilă recunoaște că a crescut încă de la cinci ani lângă toți marii actori ai teatrului de comedie: „la mine în familie nu știu dacă era de ales, eu prin a XII-a nu prea știam ce să fac, toată lumea era pregătită, în timp ce eu jucam fotbal în Tineretului, nu-mi dădeam seama”. Până la urmă, lucrurile s-au schimbat dramatic, după ce a ales să dea la Teatru: „am dat la facultate și mi s-a schimbat totul, mi s-a părut că facultatea e libertatea pe care nu am avut-o în liceu. În liceu, erau ăia doi profesori pe care îi are oricare dintre noi și care au fost mișto, în rest ‘bă, ratatule!’, ‘nu o să-ți iasă nimic!’”, a povestit cântărețul.

Invitat la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Aproximativ discuții”, cu Gojira, Tudor Chirilă a povestit cum a trecut de la teatru la muzică: „am terminat facultatea, am intrat în ‘Trupa pe butoaie’, am făcut un prim spectacol la teatrul de comedie, ‘Mireasa mută’, apoi nu s-a mai întâmplat nimic (…). După ce am căzut, ăla a fost momentul în care, după o beție cu ‘Trupa pe butoaie’ după un spectacol, l-am întâlnit pe Liviu cu care aveam să facem, alături de Traian Bălănescu, trupa ‘Vama Veche’. Tata a apucat să asculte primul album al trupei ‘Vama Veche’ și cred că a plecat cumva mulțumit dintre noi”, a mai continuat artistul.

Tudor Chirilă și colegii lui au făcut niște piese în trei săptămâni, iar prima dată a încercat să cânte cu clarinetul, dar l-au sfătuit să cânte mai bine cu vocea. Așa a ajuns să fie cunoscut drept solistul trupei Vama Veche. După destrămarea formației în 2006, Tudor Chirilă și Eugen Caminschi, vocalistul și chitaristul de la Vama Veche, au fondat formația pop-rock „Vama”, cărora li s-au alăturat încă trei membri. Anul trecut, apărea piesa „Pandemie”, în colaborare cu Omu’ Gnom, criticându-i pe cei care nu credeau în existența coronavirusului și care refuzau să poarte mască de protecție.

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton