Ți-i mai amintești? Ce mai fac băieții de la Gaz pe Foc?

De Mădălina Manole pe
Cu siguranță ne amintim de cei băieții care făceau furori în anii 90 cu trupa Gaz pe Foc. Ei bine, iată ce mai fac aceștia la peste 20 de ani de la destrămarea formației.

S-au lansat sub numele Gaz pe Foc și au cucerit publicul cu melodia Adio ale cărei versuri și acum ni le amintim și le fredonăm. Dacă inițial formația a fost compusă din trei membri, între timp aceștia s-au mai schimbat și la un moment dat au cântat chiar în formulă de cinci. Însă, după ce s-au despărțit, fiecare s-a îndreptat pe alt drum, total diferit de cariera artistică cu care ne obișnuiseră.

gaz pe foc

Lucian Viziru, după cum bine știm, a intrat în lumea telenovelelor, însă pentru o perioadă scurtă de timp. Ulterior, reîndrăgostindu-se de o fostă colegă de liceu, Ema Daniela, de profesie avocat, s-a căsătorit cu aceasta și au împreună un băiețel. Lucian Viziru a renunțat complet la muzică, reprofilându-se pe sport, și în 2013 s-a mutat in Germania, unde a devenit antrenor de tenis.

Lucian Viziru

Lucian Viziru

Tot în 2013, ceilalți doi membri ai formației Gaz pe Foc, Alin Lupșa și Paul Panait, au încercat o relansare în muzică, însă fără succes din cauza arestării lui Alin Lupșa. Acesta a fost condamnat la doi ani de închispare cu executare într-un dosar în care  era acuzat de trafic de influenta. După un an și trei luni acesta a fost eliberat și s-a întors la prima sa dragoste, stomatologia, de altfel și specializarea sa de bază. Artistul și-a deschis un cabinet modern și se pare că afacerea îi merge de minune.

Alin Lupșa

Alin Lupșa

Paul Panait, pe de altă parte, a continuat să cânte pe cont propriu, a lansat cinci albume până acum și a devenit cunoscut în comunitățile românești din Canada, unde a avut mai multe spectacole până acum și unde se gândește să se mute definitiv alături de familia sa. Este căsătorit cu o admiratoare de-a sa și au împreună o fetiță. Acesta și-a încercat norocul și la Vocea României, unde, din păcate, nu a reușit să întoarcă niciun scaun. Paul Panait a părăsit formația în 2000 și a fost înlocuit, la o distanta de 2 ani, cu Dragoș Stănescu.

Paul Panait de la Vocea Romaniei

Paul Panait

Dragoș Stănescu a intrat în 2002 în showbizz și ni-l amintim ca fiind, alături de Ioana Maria Moldovan, prezentatorul emisiunii Poveștiri Adevărate de la postul de televiziune Acasă TV. Din păcate, acum se află, din nou, într-un con de umbră.

Dragos Stanescu alaturi de Ioana Maria Moldovan

Dragoș Stănescu alături de Ioana Maria Moldovan

Dacă ne amintim bine, povestea Gaz pe foc a inceput cu Lucian Viziru, Andrei Rosu și Razvan Iacob, de asemenea, cei doi îndreptându-se către alte profesii. Andrei Roșu, nimeni altul decât maratonistul care a are reuşit să traverseze înot Canalul Mânecii, să urce pe vârful Everest și să intre în Cartea Recordurilor pentru performanţa de a alerga „7 maratoane şi 7 ultramaratoane pe 7 continente“, este, la bază, un corporatist pasionat de sport care lucrează în domeniul bancar. Andrei Roșu și-a cunoscut soția pe internet și a devenit tatăl a doi copii. De curând acesta a devenit primul român care a traversat Atlanticul vâslind.

Andrei Rosu

Andrei Roșu

Despre Răzvan Iacob, alături de care trupa Gaz pe Foc a lansat celebrul hit “Lasă-mă să te iubesc”, se știu, însă, mai puține. Acesta și-a continuat studiile postuniversitare la Praga, Berlin, Edinburgh, Geneva, Paris și Washington și a devenit medic renumit la Centrul de Gastroenterologie și Hepatologie al Institutului Clinic Fundeni.

Răzvan Iacob

Răzvan Iacob

Citește și – Ce face și cum arată Laurențiu Cazan la 60 de ani

Citește și – Este de nerecunoscut! Cum arată Cristian Tabără acum și cu ce se ocupă

Sursă foto: Libertatea, Facebook

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica