Theo Rose și Bogdan de la Ploiești, suspectați că au avut o relație. Ce s-a întâmplat între ei

De Unica.ro, pe

În urmă cu câteva luni, în presa mondenă au apărut zvonuri conform cărora Theo Rose ar fi avut o idilă cu artistul Bogdan de la Ploiești. Cei doi au avut o colaborare muzicală, iar după aceasta, unii fani i-au cuplat, deși Theo avea o relație stabilă cu fostul iubit, Alex Leonte, de care s-a despărțit recent, după 4 ani de relație.

Acum, pentru că Theo Rose este în centru atenție prin prisma relației pe care o are cu Anghel Damian, Bogdan de la Ploiești a povestit, în cadrul unui interviu pentru cancan.ro, ce s-a întâmplat, de fapt, între el și Theo.

Bogdan spune că a cunoscut-o prima oară pe Theo la studioul de înregistrări.

Theo Rose și Bogdan de la Ploiești, suspectați că au avut o relație. Ce s-a întâmplat între ei

Am fost la studio, atunci ne-am cunoscut pentru prima oară. A fost «dragoste la prima vedere» față de toată familia, la modul că toți am simțit că locul meu e acolo. Drept urmare, am continuat și colaborarea cu Boier Bibescu, avem și același manager. Suntem ca o familie – a spus artistul.

Bogdan de la Ploiești se aștepta, după lansarea piesei, să fie “cuplat” cu Theo, dar între ei nu a fost niciodată nimic mai mult decât o relație profesională. În plus, Bogdan este bun prieten cu Alex Leonte, care atunci era iubitul lui Theo.

Citeşte şi: Theo Rose și Alex Leonte s-au despărțit, dar încă îi mai leagă ceva. Ce au observat fanii pe rețelele de socializare

Citeşte şi: Gabi Bădălău își cere scuze pentru jignirile la adresa fostei soții și soacre

Citeşte şi: Lorena Buhnici: „Bame, praz… asta e mâncare de săraci”. Reacția Oanei Roman

Citeşte şi: Cum a convins-o un mare actor de la Hollywood pe Loredana Groza să nu își pună silicoane. „Mi-a rămas întipărită chestia asta!”

După ce am tras piesa «Nu pot fără tine», care a avut un succes incredibil de mare, amândoi am avut parte de multă atenție, și eu și Theo. La momentul acela am fost locul I în trending minimum trei săptămâni, așa că eram vizibili și era normal să apară și asocieri de genul între mine și ea.

Ideea e că noi doi ne comportăm ca într-o familie, avem același manager și producător, compunem împreună, ne ajutăm reciproc la piese. Alex e prietenul meu! – a mai spus Bogdan.

Pentru a dezminți zvonurile, Bogdan a făcut un clip pe TikTok în care el se preface că o ia în brațe pe artistă, iar din spate apare iubitul de atunci al lui Theo, Alex.

Chiar eu am propus să facem acel răspuns, pe TikTok, care a «bubuit», în care eu mă prefăceam că o iau în brațe pe Theo și apărea el. Era răspunsul pe care îl așteptau toți oamenii, nu se mai putea… Ei ajunseseră într-un moment dificil și nu ne doream să ajungem la ceva serios dintr-o glumă. El e prietenul meu, ne vedem destul de des. – a încheiat Bogdan.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!