Teo Trandafir, din nou singură: „Nu-mi place asta”

De Unica.ro, pe

Recent, Teo Trandafir a dezvăluit că este din nou singură. Prezentatoarea Kanal D a fost căsătorită de două ori. Între anii 1990 și 1996 cu aviatorul Alexandru Trandafir, iar, în anul 2012, cu fostul jucător de rugby Constantin Iosef. Al doilea mariaj a durat doar 6 luni.

Prezentatoarea TV a mărturisit că instalarea autorității în relația de cuplu a fost cea care a făcut-o să ia de fiecare dată decizia de a divorța. A admis că este o fire care iubește libertatea și care nu agreează impunerea de restricții într-o relație.

Teo Trandafir, din nou singură: „Nu-mi place asta”

„S-ar putea să fiu curtată, dar nu-mi dau seama, pentru că suntem în alte energii. În momentul ăsta, vibrația mea nu e cea care ar trebui. Nu e cea mai grozavă perioadă din punct de vedere sentimental pe care o traversez, sunt singură în acest moment. Nu-mi place asta, n-am fost singură mult timp niciodată, în ciuda faptului că mi-am ținut relațiile discrete. Asta nu înseamnă neapărat că am fost singură, dar acum sunt și sper să treacă repede. Cred că și dacă aș fi curtată, nu aș vedea acum, dar trece”, a declarat prezentatoarea TV, în emisiunea „Detectorul de minciuni”.

Teo Trandafir, din nou singură: „Nu-mi place asta”

Ce caută Teo Trandafir într-un bărbat?

„Îmi plac foarte mult mâinile bărbaților, mâinile frumoase ale bărbaților. După care mă uit în ochii lor. Îmi place felul în care râd, dacă râd frumos m-au cucerit. Dacă mă și fac să râd pe jumate, m-au făcut fericită. Intelectual îmi place la un bărbat blândețea și înțelegerea, pentru că asta te ține sub un papuc de catifea care îți place”, a mai spus Teo Trandafir, pentru aceeași sursă.

„Eu nu suport niciun fel de autoritate. În secunda în care autoritatea s-a ridicat asupra mea fără înțelegere, argumente, o dau la o parte ca pe o măsea stricată. Odată instalată autoritatea, eu nu mai rezist”, mai declara prezentatoarea în decembrie 2021, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

„Să fie independent, să-mi fie superior intelectual și să nu se vadă”, a mai spus atunci. Prezentatoarea TV a devenit mamă la 36 de ani, când a adoptat-o pe fiica ei, Maia (17 ani).

Foto: Captură YouTube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!