Bianca Drăgușanu este pasionată de bijuterii și pietre prețioase și se pare că și fata sa, Sofia, a moștenit-o. Deși are doar 7 ani, fetița are o colecție impresionantă și deține propriul seif.
Vedeta a mărturisit că diamantele și aurul sunt, din punctul ei de vedere, cele mai bune investiții pentru o femeie, astfel că a început să îi strîngă „zestrea” Sofiei încă de când era însărcinată.
Sofia, fiica Biancăi Drăgușanu și a lui Victor Slav, pasionată de bijuterii
Bianca Drăgușanu a povestit că fiica sa are un seif în care îi ține toate bijuteriile pe care le-a primit în cei 7 ani de viață. Se pare, însă, că aceasta încă nu are acces la toate piesele cu diamante pe care le deține.
„Are seiful ei, cu bijuteriile ei, pe care le-a tot primit, pe care le-am cumpărat eu, bunica, tati. Are bijuteriile ei de când era mică. Unele nu îi mai sunt bune, dar o să le schimb sau o să le modific. Are și ea bijuteriile ei. Cred că are mai multe bijuterii decât mine primite”, a declarat Bianca pentru Ego.ro.
„Nu sunt „regina diamantelor”. Am și eu acolo câteva. Dar nu mai poate nimeni să vină cu vreun fals la mine, îl recunosc de la distanță. Nu poți să mă fraierești. Nici la diamante, nici la poșete, nici la accesorii, nici la pantofi. De la distanță le recunosc”, a precizat Bianca Drăgușanu.
Bianca Drăgușanu nu mai vrea bijuterii fără valoare
Bianca Drăgușanu a dezvăluit că a renunțat de mult să mai poarte bijuterii fără valoare și că le-a dăruit pe toate cele pe care le-a deținut în trecut.
”Nu dau nicio bijuterie. Mi se pare că bijuteriile sunt cea mai bună investiție pe care poate să o facă o femeie. Nu mai am niciun gablonț în casă. Pe toate le-am făcut cadou. Toate pleurile aurii, argintii și cu pietricele și sclipici le-am făcut cadou la cunoștințele mele. Le-am dat la pachet pungi întregi, grămezi de strălucitoare, chestii multe”, a mai spus vedeta pentru sursa citată anterior.
Mai mult, aceasta spune că îi place să primească bijuterii, dar doar de la persoane care îi cunosc gusturile.
„Trebuie să mă cunoască bine. Este binevenită oricând o bijuterie, dar mi-ar plăcea atunci când primesc o bijuterie să fie exact pe placul și pe sufletul meu”, a subliniat ea.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Bianca Drăgușanu și fiica sa, Sofia