Şefu’, era să-aveţi o scamă!

02.02.2009, 17:56.

De ceva vreme, mai exact de la Crăciun încoace, profitând şi de ediţia specială a emisiunii „În gura presei”, în care amicul Mircea a avut-o invitată pe Teo, mulţi cunoscuţi, dar şi foarte mulţi necunoscuţi îmi repeta întruna aceeaşi întrebare: „Auzi, da’ ce are Teo cu tine?”.
Şi, de fiecare dată constat că nu prea am ce să le răspund.
Chiar, ce-o avea Teo cu mine?
Frământat şi eu de această dilemă, am încercat să rememorez scurta dar, se pare, agitata perioadă în care am interacţionat cu acest personaj, cândva unul de calibru al divertismentului de televiziune din România, azi doar o umbră, ce-i drept destul de mare, a celui de atunci.
De ceva vreme, mai exact de la Crăciun încoace, profitând şi de ediţia specială a emisiunii „În gura presei”, în care amicul Mircea a avut-o invitată pe Teo, mulţi cunoscuţi, dar şi foarte mulţi necunoscuţi îmi repeta întruna aceeaşi întrebare: „Auzi, da’ ce are Teo cu tine?”.
Şi, de fiecare dată constat că nu prea am ce să le răspund.
Chiar, ce-o avea Teo cu mine?
Frământat şi eu de această dilemă, am încercat să rememorez scurta dar, se pare, agitata perioadă în care am interacţionat cu acest personaj, cândva unul de calibru al divertismentului de televiziune din România, azi doar o umbră, ce-i drept destul de mare, a celui de atunci.
Totul a început într-o dimineaţa a anului 2007, când realizam, culmea ironiei, „Dimineaţa devreme”. La deja celebra revistă a presei, care încheia programul, am făcut câteva comentarii pe marginea unui interviu pe care distinsa Teo îl acordase colegilor de la „Evenimentul Zilei”, care a rămas în istoria presei scrise din România ca fiind cel mai pupincurist şi înjositor interviu pe care l-a dat vreodată un angajat, despre patronul său.
Printre altele, Teo îşi smulgea, jurnalistic vorbind, părul din cap, chinuită de remuşcările plecării din trustul Pro, îl idolatriza pe Adrian Sârbu, îl ridica la rangul de Dumnezeu pe pământ şi, într-un final apoteotic, se repezea la degetelele lui de la picioare, odinioară înveşmântate în imaculate şosete flauşate şi i le pupa mai ceva ca Madonna în clipul cu Iisus cel negru.
Am spus atunci că ceva mai grotesc n-am citit în viaţa mea şi că nu înţeleg cum o personalitate precum Teo se poate apleca în acest mod, într-un adevărat limbo pe dos, de prea-slăvire a tătucului cu barbă din Pache Protopopescu.
E, pâna aci mi-a fost!
Se pare că cele câteva propoziţii au declanşat furtună în sufletul ei chinuit. Convorbirile telefonice care au urmat nu au reuşit să o convingă pe Teo că nu am nimic personal cu ea, că nu am jignit-o în niciun fel în intervenţiile mele şi că, în general, dreptul de a spune ce gândeşti, despre oricine, chiar şi despre una ca ea, ni l-am câştigat cam prin 1989.
De atunci, nu pierde nicio ocazie de a ma înţepa. Nici chiar în emisiunea lui Mircea, care se dorea a fi un cadou pentru nostalgicii programului realizat dimineaţa de ei, nu s-a abţinut să-mi pomenească numele.
Vezi-Doamne, n-am salutat-o la premiile „TVmania”, lucru sută la sută neadevărat, ce poate fi probat cu mulţi martori.
Cu alte cuvinte, sunt un nesimţit!
Tot de nesimţit ce sunt, o să mă abţin să mai comentez lamentările ei absolut penibile de şomer, un şomer ce a încasat, o dată cu plecarea de la Vântu, o sumă cu vreo 5 zerouri, în euro şi nici aprecierile ei despre cum arată şi ce invitaţi au emisiunile de divertisment de acum, în care sensibila Teo nu se mai regăsea.
Doamna Teo, dar de maneliştii scoşi din haznaua societăţii, spălaţi de dumneavoastră cu periuţa de dinţi şi promovaţi în emisiuni de maximă audienţă, nu ne mai spuneţi nimic?
Dan Capatos