Teo Trandafir (55 de ani) a revenit din această toamnă la radio. Este una dintre cele mai carismatice și iubite prezențe din showbiz-ul autohton, iar acum toată lumea o poate asculta la Radio Impuls, în emisiunea „Bară la Bară”, unde face echipă cu Mihai Hînda.
Recent, Unica a avut plăcerea de a sta de vorbă cu Teo Trandafir și de a afla ce se mai întâmplă în viața ei în această perioadă. Așa am aflat, printre altele, și cum a reacționat fiica sa, Maia (19 ani), când a auzit de întoarcerea ei la prima iubire – radioul.
Teo, despre fiica ei: „Am zăpăcit-o cu atâtea povești legate de radio”
Ați revenit la prima iubire, radioul, după zeci de ani în care ați adus pe micul ecran povești de viață, în show-uri atât de îndrăgite. Real, cum ați resimțit această schimbare?
Am resimțit-o că pe o bucurie, chiar dacă nu a fost neapărat o schimbare. Eu mai făcusem și înainte emisiuni alături de Mihai Hînda.
Acum, în loc să fim la pupitrul radio doar în zilele de vineri (rubrica „Mașină Timpului”, la „Bară la Bară”), cum era înainte, și să stăm să ne gândim cate zile mai sunt până la următoarea întâlnire, acum putem face asta, liber, în fiecare zi.
Am ajuns într-un punct în care ne ‘luptăm’ cu inteligența artificială. AI a căpătat atât relevanță tehnologică, cât și culturală în ultima vreme, generând entuziasm în rândul unora și disconfort altora. Cum vedeți, în prezent, dinamica din televiziune, radio și online?
În Romania s-a inventat și răspunsul “nu știu”, este adevărat că este utilizat din ce în ce mai rar, pentru că toată lumea știe orice despre orice. Mă văd nevoită să spun că nu știu, pentru că încă nu am intrat în aceasta zonă. Când vreau să întreb Inteligenta Artificiala despre ceva, o fac, dar asta nu înseamnă că are impact asupra televiziunii sau a radioului. După părerea mea, oricât am încercă să ne ferim de asta, atât televiziunea cât și radioul necesita componenta umană. Nu poți pune, încă, un DJ virtual să facă un program pentru că el ar trebui să se adapteze unor stări pe care trebuie să le detecteze în rândul ascultătorilor sau telespectatorilor din clipa aia.
V-ați gândit să vă faceți un podcast sau un alt proiect în online? Cu siguranță ar ieși interesant și ar avea succes.
Eu până acum nu am simțit să fac un podcast și daca nu simt să fac ceva, dacă mi se pare că Dumnezeu nu mi-a hărăzit semnul care să mă ducă într-o direcție, aștept să mi se întâmple. Acum se întâmplă.
„În TV am învățat compasiunea, bucuria de a interacționă față în față”
Maia, fiica „absolut bestială”, cum ați descris-o într-un interviu, s-a transformat într-o tânără extraordinară. Ce v-a spus când ați anunțat-o că renunțați la televiziune și că veți face parte din proiectul Radio Impuls?
S-a bucurat din suflet, pentru că știe ce înseamnă radioul pentru mine, am zăpăcit-o cu atâtea povești care erau legate de radio. S-a bucurat pentru că știa cât contează radioul pentru mine, știa că acolo am început, acolo am învățat lucruri pe care ulterior le-am aplicat în TV.
În TV am învățat mai degrabă compasiunea, bucuria de a interacționă față în față. La radio e altceva, nu e atât de diferit încât să fie incompatibile. Ea s-a bucurat pentru mine, așa cum și eu mă bucur pentru fiecare dintre lucrurile pe care ea mi le povestește.
Teo Trandafir: „Nu trăim cele mai simple vremuri din lumea asta”
Cum este relația dintre voi la vârsta aceasta, care sunt problemele unei tinere de 19 ani și cum le gestionați?
O tânără de aproape 20 de ani ar trebui să dea singura răspunsul la aceste întrebări. De la un punct încolo noi, părinții, căpătam tendință de a fi indiscreți în legătură cu viață copiilor noștri. Acest lucru nu ne face nici placere, nici bine.
Când v-a surprins ultima oară și cum? Care sunt pasiunile, înclinațiile ei?
Sunt convinsă că lucrurile pe care le-aș povesti acum nu sunt relevante, pentru că țin de un anumit context și chiar dacă pe mine m-au impresionat, pe cititorii dumneavoastră îi poate lasă indiferenți. Eu știu ce înclinații are ea și nu mă mai surprinde. Acum ele se clădesc, este o perioadă în care tinerii își găsesc calea mai ușor sau mai greu, pentru că nu trăim cele mai simple vremuri din lumea asta.
„Am vorbit și de pericolul consumului de droguri”
Legat de problemele cu care se confruntă mulți tineri în prezent… Mihaela Rădulescu spunea, în trecut, că și-a dus fiul să viziteze un centru de dezintoxicare pentru a conștientiza efectele consumului de substanțe ilegale. Și Andreea Marin a făcut la fel cu Violeta. În familia voastră cum a fost abordat subiectul acesta?
Noi abordam toate subiectele care ni se par interesante, actuale pentru că ne sfătuim în multe privințe. Am vorbit și de pericolul consumului de droguri, evident. Dar nu ne-am gândit să facem un asemenea pas, adică să mergem la un centru că să vedem ceva anume acolo, nu am simțit că trebuie să fac acest lucru. Dar, da, e un subiect de actualitate, a fost abordat până și în Consiliul Suprem de Apărare al Tarii. Este deja un fenomen, unul regretabil.
Care sunt primele decizii pe care le-ați lua dacă ați fi acum premierul României?
Nu cred că aș putea să fiu premierul României, pentru că sunt un foarte slab gestionar de surse și resurse. Deci nu aș putea să fac acest exercițiu de imaginație.