Oana Roman comentează anularea emisiunii lui Cătălin Măruță și plecarea lui Dan Capatos de la Antena Stars, remarcând transformările din televiziunea românească. Vedeta a subliniat că online-ul câștigă teren în era digitală, schimbând prioritățile publicului.
Ce spune Oana Roman despre anularea emisiunii „La Măruță” și plecarea lui Capatos de la Antena Stars
Oana Roman este de părere că televiziunea a rămas în urmă și nu este deloc surprinsă de decizia Pro TV de a anula emisiunea „La Măruță”, după 18 ani de difuzare. O altă emisiune care a suferit modificări în ultima perioadă este „Xtra Night Show”, al cărei prezentator, Dan Capatos, ar fi fost concediat după ce politicianul Cristian Rizea l-a acuzat de proxenetism și de alte comportamente grave. În prezent, show-ul este găzduit de Diana Bart și Andrei Ștefănescu.
Înainte ca aceste emisiuni să sufere schimbări, Oana Roman și-a promis că nu va mai călca în platourile lor de filmare. Vedeta a spus că decizia a fost influențată de atitudinea prezentatorilor, dar și a echipei de producție la adresa ei.
„În 2024 și apoi în 2025 am promis și jurat că nu mai merg în două emisiuni la doi moderatori. Pentru că mă deranjase foarte mult și atitudinea lor, dar și a producției, și le-am promis că nu mai calc niciodată în emisiunile lor. Anul ăsta aflu că ambele emisiuni au dispărut, ambii prezentatori au plecat și emisiunile s-au desființat. Una s-a desființat deja și una am înțeles că urmează să se încheie luna viitoare. Le-am purtat noroc, ce să zic”, a declarat Oana Roman, în mediul online.
Oana a mărturisit că ultima ei apariție în emisiunea lui Cătălin Măruță a fost o obligație contractuală.
„Eu nu am mai fost la emisiune deloc și nici nu am dorit să mă mai duc. Am fost o singură dată în toamnă pentru că aveam un contract pentru emisiunea La bine și la roast și, conform contractului, am fost obligată să mă duc să promovez prezența mea la emisiune. Altfel nu am mai fost de trei ani… Am fost în octombrie, repet, pentru că aveam un contract și trebuia să-l respect, dar nu m-am dus să vorbesc despre mine. M-am dus în principiu să vorbesc despre emisiune”, a declarat vedeta, pentru Cancan.ro.
Oana Roman este de părere că televiziunea nu mai reprezintă o modalitate eficientă de promovare pentru ea. Vedeta a subliniat că, în ultimii ani, online-ul a înlocuit televiziunea ca principală sursă de promovare pentru ea.
„Ideea este că eu nu m-am mai bazat pe televiziune deloc. Adică eu în ultimii ani chiar n-am mai avut nevoie să apar neapărat la televizor ca să mă promovez. Online-ul a devenit mult mai important pentru mine și pentru toată lumea cumva”, a mai spus, pentru sursa citată.
Oana a oferit și o perspectivă asupra transformărilor din industria TV, subliniind că televiziunea de divertisment și-a pierdut din relevanță.
„Televiziunea a rămas foarte mult în urmă din punctul meu de vedere. Și atunci, eu niciodată n-am fost așa stresată sau foarte dornică să fiu chemată în emisiuni pentru că nu consideram că mă ajută la mare lucru. Deci pe mine nu mă afectează că se închid emisiuni, pentru că mai merg foarte, foarte rar”, a adăugat Oana Roman.
Oana Roman spune că televiziunea de divertisment devine tot mai puțin relevantă din cauza lipsei de implicare și bugete, motiv pentru care mulți oameni din TV s-au mutat în online, unde există alternative precum podcasturile.
„Asta ziceam și de Cătălin Măruță, el are totuși podcastul. Este clar că televiziunea devine din ce în ce mai puțin relevantă, cel puțin televiziunea de divertisment s-a dus foarte mult pe jos. Și e păcat pentru că de televiziunea de divertisment avem nevoie. Doar că nu se mai implică lumea, nu mai sunt bugete, habar n-am, dar mulți din cei care activau la TV s-au mutat pe online”, a concluzionat Oana Roman.
Foto: Captură YouTube
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.