Andreea Popescu și Radu Mazăre Jr., surprinși împreună la mare. „Să vedem cum e Mamaia la final de vară!” Cum s-au filmat

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Andreea Popescu continuă să atragă atenția publicului la doar câteva luni după ce a pus capăt unei căsnicii de zece ani cu Rareș Cojoc. Fosta dansatoare a Deliei a stârnit un val de speculații în mediul online după ce a postat imagini dintr-o vacanță pe barcă, unde surprindea doar mâna și ceasul de lux ale unui bărbat.

Deși internauții s-au grăbit să avanseze diverse nume din showbiz, identitatea celui care a însoțit-o la mare a fost dezvăluită chiar de el.

O escapadă de lux la final de vară

Cel care s-a aflat alături de Andreea Popescu pe litoralul românesc este Radu Mazăre Jr. Fiul fostului primar al Constanței a spulberat misterul și a publicat un videoclip pe rețelele de socializare în care apare alături de vedetă, bucurându-se de plimbări cu jetski-ul și de clipe de relaxare pe un iaht în Mamaia.

„Am invitat-o pe prietena mea Andreea Popescu să vedem împreună cum e Mamaia la final de vară: întâi o plimbare cu jetul, apoi direct pe yacht. Și concluzia? E super și în septembrie!”, a scris Radu Mazăre Jr. în descrierea imaginilor din mediul online.

Deschisă către o nouă etapă în viața sentimentală

După separarea de tatăl copiilor ei, Andreea Popescu nu a ascuns faptul că este pregătită să își refacă viața, chiar dacă își dorește mai multă discreție în privința relațiilor sale. În cadrul unei apariții recente în podcastul „Sosurile lui Măruță”, fosta dansatoare a vorbit deschis despre motivele care au dus la răcirea fostnicului mariaj și despre ce caută la un partener.

Citeşte şi: Dan Alexa, prima reacție după ce Andreea Popescu a recunoscut că au avut o relație: „Sinceritatea asta a ei debordantă o face specială”

Citeşte şi: Andreea Popescu și Rareș Cojoc, din nou împreună la 6 luni de la divorț. Anunțul făcut de influenceriță

„Timp și faptul că m-am simțit femeie și… Doamne ajută, că ce o să iasă de aici… nu știu! Mi-a oferit timp, prezență. Rareș s-a afundat foarte mult în muncă, ceea ce este ok, nu asta era problema, pentru că eu am fost acolo, l-am susținut, am fost cel mai mare suporter, doar că atunci când era acasă, nu era acasă, asta era problema”, a mărturisit Andreea Popescu.

Chiar dacă noile ipostaze în care a fost surprinsă au reaprins interesul presei mondene, vedeta rămâne rezervată cu privire la planurile de viitor, prioritizând propria persoană și copiii.

„Nu mai zic nimic, nu mai comentez. A fost vizat destul în ultima perioadă. Nu mai vreau să mai pun pe nimeni în nicio lumină. Vreau să mă axez pe mine, pe Rareș, pe copii. Bineînțeles că vreau să-mi mai refac viața”, a adăugat influencerița într-un interviu recent.

Foto – Facebook / Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton