Adda este o cântăreață și compozitoare cunoscută atât pentru hiturile sale precum „Îți arăt că pot”, „Lupii” și „Nu plânge, Ana”, cât și pentru aparițiile sale în diverse emisiuni de televiziune. Cel mai recent, artista a participat la Power Couple 2026, alături de soțul ei, Cătălin Rizea.
Ada Alexandra Moldovan, cunoscută drept Adda, s-a născut pe 3 martie 1992, la Târgu Mureș, are 33 de ani și este zodia Pești. După terminarea liceului, Adda a intrat la două facultăți, Istorie și Jurnalism. A ales Istoria, însă la scurt timp după a renunțat la facultate în favoarea muzicii.
Adda era încă în liceu când una dintre piesele sale, „Minți murdare făcute praf”, a ajuns la urechile regizorului Cătălin Mitulescu, într-un magazin de pantofi. La acea vreme, Mitulescu lucra la filmul „LoverBoy” și a contactat-o pe Adda pentru ca piesa ei să fie folosită pentru coloana sonoră a lungmetrajului. Atunci, artista a decis să se mute la București și să se concentreze activ pe cariera ei muzicală.
În 2022, Adda și-a lansat prima carte, „Cele trei ADDA”, care prezintă povestea ei.
Adda a avut boala Lyme, pentru care a luat un tratament agresiv, încheiat în noiembrie 2023.
Boala Lyme este o afecțiune multisistemică și implică, pe rând, pielea, inima, articulațiile și sistemul nervos pentru o perioadă de un an sau chiar mai mult. Deși se transmite cel mai frecvent prin mușcătura unei căpușe, Adda a luat boala congenital, de la mama ei.
Adda și soțul ei, Cătălin Rizea (38 de ani), formează una dintre echipele de la Power Couple 2026, care s-a filmat în 2025, în Malta.
Adda și Cătălin Rizea s-au cunoscut pe litoral. Pe atunci, unul dintre prietenii lui Cătălin era interesat de una dintre prietenele artistei. Așadar, găștile celor doi s-au întâlnit imediat după ce Adda a susținut un concert la malul mării.
„Nu mă gândeam niciodată că o să fim împreună. Era un bărbat mișto, avea corpul bine lucrat, avea pătrățele. Și eu arătam bine, eram o schiloadă. Nici eu n-am avut vreo intenție și nici el, având în vedere că am mâncat hamsii cu usturoi pe plajă amândoi”, povestea Adda în trecut.
Ulterior, însă, cuplul a realizat că ar putea fi mai mult decât prieteni.
„A doua zi după această întâmplare, ceva s-a schimbat în sufletele noastre și am început să vorbim”, a mai spus cântăreața, la Antena 1.
Adda și Cătălin Rizea au un băiat împreună
Adda și Cătălin Rizea s-au căsătorit în anul 2016 și împreună au un fiu, Alexandru, născut pe 22 octombrie 2016. Alexandru va împlini 10 ani anul acesta.
Adda și soțul ei au mai participat împreună în sezonul 3 „Asia Express”, unde au ajuns până în marea finală. După încheierea reality show-ului, Cătălin a participat singur la „Chefi la cuțite”, unde a ajuns până în semifinală. Ulterior, Cătălin s-a alăturat echipei „Neatza cu Răzvan și Dani”, în calitate de bucătar. Tot împreună, Adda și Cătălin au participat la „Poftiți pe la noi: Poftiți la târg”.
Foto: Instagram; Antena 1
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.