Robert de Niro, dat în judecată pentru 12 milioane de dolari

De Oana Savin pe
Robert de Niro este dat în judecată de fosta sa asistentă, care îi cere daune de 12 milioane de dolari  pentru mai mulți ani în care a fost discriminată și hărțuită.

Graham Chase Robinson susține că timp de mai mulți ani a fost subiectul unui comportament sexist. Potrivit acesteia, legenda de la Hollywood în vârstă de 76 de ani a făcut numeroae comentarii sexuale, a fost abuzată verbal și a fost tratată ca „soția de la birou”.

Avocatul lui de Niro a declarat, însă, că actorul neagă aceste acuzații pe care le-a descris ca fiind „mai mult decât absurde”.

Această acțiune în instanță vine la șase săptămâni după ce compania lui Robert De Niro, Canal Productions, a dat-o în judecată pe Ronbinson pentru deturnare de fonduri.

Pe de altă parte, femeia în vârstă de 37 de ani susține că vedeta a pus-o să îl scarpine pe spate, să îi încheie cămășile, să îi aranjeze gulerul, să îi lege țireturile și să îl trezească, totul pe vremea când ea a ost asistent executiv și mai apoi vice președinte de producție și finanțe.

De Niro a făcut comentarii vulgare și neadecvate către domnișoara Robinson. A glumit cu ea despre prescripția lui de Viagra”, se arată în documentele depuse la tribunal și citate de The Mirror.

În același timp, femeia este acuzată că a deturnat sute de mii de dolari, s-a folosit în beneficiul personal de milele copmaniei pentru a zbura, și-a cumpărat lucruri luxoase cu banii compnaiei și petrecea ore uitându-se la televizor în timpul programului de lucru.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO