Povestea neștiută din viața Petrei Kvitova, cea care a detronat-o pe Simona Halep în clasamentul WTA

De Unica.ro pe
Petra Kvitova (28 ani) a trecut provizoriu pe locul 1 WTA și a detronat-o pe Simona Halep (27 ani) în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis, la nivel mondial, după ce sportiva noastră a pierdut în fața Serenei Williams (37 ani), la Australian Open 2019.

Kvitova, care nu mai reușise să ajungă atât de sus în clasament din 2011, când se situa pe locul al doilea, a reușit o adevărată performanță în cadrul acestui turneu, însă puțini sunt cei care știu că, la finalul lui 2016, sportiva din Cehia a trecut printr-o adevărată dramă, dramă care i-ar fi putut încheia cariera.

Petra Kvitova a fost atacată în propria casă, în decembrie 2016

În urmă cu doi ani, pe când avea doar 26 de ani, Petra Kvitova a fost atacată în propria casă. Într-o dimineață obișnuită, când sportiva își lua micul dejun, un bărbat i-a sunat la ușă și i-a spus că este de la compania electrică și că a venit să-i citească contorul.

Conform The Guardian, acesta a intrat în apartamentul sportivei și a amenințat-o apoi cu un cuțit. În urma atacului, Kvitova s-a ales cu răni pe mâni, tăieturi la toate degetele mâinii stângi, mâna cu care joacă tenis, și niște tendoane secționate.

Agresorul a și jefuit-o după atac, însă marea ei problemă era că nu mai știa la vremea respectivă dacă va mai putea să joace vreodată tenis.

După o operație de aproape 4 ore, sportiva a primit vești bune de la medici, care reușiseră să-i repare nervii secționați și tendoanele. A avut nevoie de o perioadă lungă de recuperare, dar iată că a reușit să-și revină, iar astăzi ocupă locul 1 în clasamentul WTA, fie el și provizoriu, având în vedere că turneul Australian Open 2019 este încă în desfășurare.

Foto – Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Dorian Popa a recunoscut adevărul despre relația dintre el și Alina Eremia

Dorian Popa a recunoscut adevărul despre relația dintre el și Alina Eremia