Motivul pentru care Prințesa Diana își pleca privirea în public

De Mihaela Dobre, pe Ultimul update Marți, 16 octombrie 2018, 14:04
Privirea lăsată în pământ a lui Lady Di a intrigat deopotrivă presa și fanii de-a lungul timpului. Mulți au crezut că e o dovadă de supunere față de soțul ei. Iată motivul pentru care Prințesa Diana își pleca privirea în public. 

De când s-a aflat că va deveni soția Prințului Charles, Diana s-a aflat permanent sub un adevărat asalt mediatic. Înainte de nuntă, care a avut loc în luna iulie a anului 1981, fotografii se îngrămădeau în faţa casei ei şi o urmăreau până la gradinița la care lucra ca asistentă de educatoare. Au făcut-o să şi plângă, într-o zi, cu insistenţele lor, după care i-au lăsat un bilet de scuze pe parbrizul maşinii.

Prințesa de Wales recunoștea că, la momentul logodnei, nu se aștepta la atâta atenție din partea presei și că a tot sperat că în timp interesul se va diminua, însă în zadar. Presa a urmărit-o pas cu pas și cele mai mici detalii ale vieții ei au fost, pe cât posibil, răscolite. Noaptea în care mașina ei a fost urmărită de paparazzi pe străzile din Paris a fost ultima și cea mai elocventă demonstrație dintr-o lungă serie.

Lady Di spunea că atenția presei este o experiență care te izolează și că „cu cât mai sus te plasează media, cu atât mai mare este căderea”. Se simțea copleșită de atenția presei și de faptul că făcea parte din Familia Regală Britanică. Când era în public, Prințesa Diana avea un gest al ei, își înclina capul într-o parte și lăsa privirea în jos.

Experții au descifrat motivul pentru care Prințesa Diana își pleca privirea în public

Experții în limbajul trupului spun că motivul pentru care Prințesa Diana își pleca privirea în public este lipsa de apărare. Făcea des acest gest, alături de multe altele. De asemenea, se mai uita peste umeri ori, în interviuri, privea cumva în lateral.

„La acea privire fabuloasă a Dianei, cu bărbia coborâtă, irisul lipit de pleoapă, ochii mari, ajungând să se uite la interlocutorii săi de parcă ei ar fi fost undeva sus, și ea jos, oamenii simțeau nevoia să îi ofere protecție și grijă”, explică Ray Birmglass, expert în limbajul trupului.

„Este expunerea unei zone vitale, sensibile, fatale și un semn al lui <>”, a adăugat Birmglass.

Însăși Prințesa Diana a spus în documentarul „Diana: In Her Own Words/ Diana: Povestea în cuvintele ei” că lăsa capul în jos de fiecare dată când presa o fotografia pentru că se simțea rușinată de atenția care se i se oferă. Vânată de presă și adorată de o națiune captivată de povestea de dragoste „ca din basme”, ea spune că a fost complet nepregătită pentru faima care a înghițit-o.

„Dacă e să mă gândesc la cum arătăm în acele momente, probabil părea că sunt supărată sau umilă. Nu m-am simțit așa niciodată în viața mea. Am fost doar terifiată până aproape mi-am ieșit din minți”, mai spunea Diana.

“Prințesa inimilor” a spus că i-au trebuit șase ani să se obișnuiască cu rolul său și să se simtă confortabil cu propria ei persoană.

Nici măcar moartea ei nu a reușit să stingă incredibila fascinație pe care oamenii au avut-o pentru ea. După vestea teribilă din 31 august 1997, urmată de un val public de tristețe în toată lumea, Prințesa a rămas în atenția presei, prin tot ceea ce a înseamnat și a făcut. La peste două decenii de la tragedie, încă se mai scrie despre iubirile ei, relațiile, imaginea pe care o afișa, stilul vestimentar, regulile pe care trebuia să le respecte, felul ei de-a fi, rolul de mamă sau suferința pe care o ascundea atât de bine în sufletul ei.

Citește și: 

Regulile Casei Regale în perioada sarcinii. Prințul Harry și Meghan Markle le-au încălcat deja

Tot ce trebuie să știi despre copilul lui Meghan Markle și al Prințului Harry

Foto – Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!