Motivul nobil pentru care Angelina Jolie și-a făcut cont de Instagram

De Adelina Duinea, pe

Angelina Jolie (46 de ani) a devenit vineri, 20 august 2021, membră a platformei online Instagram pentru a le vorbi urmăritorilor ei și nu numai despre situația din Afganistan, îndeosebi despre situația femeilor și copiilor care se află acum în pericol, după ce talibanii au cucerit capitala afgană Kabul.

Motivul nobil pentru care Angelina Jolie și-a făcut cont de Instagram

Totodată, într-un editorial publicat în aceeași zi în revista TIME, Angelina Jolie a transmis că „îi este rușine” de modul în care Statele Unite ale Americii s-au retras din Afganistan, subliniind de asemenea că războiul acesta nu trebuia să aibă „un astfel de deznodământ”.

Motivul nobil pentru care Angelina Jolie și-a făcut cont de Instagram

Prima postare a actriței redă o scrisoare pe care o adolescentă din Afganistan i-a adresat-o. În rândurile respectivei scrisori, fata vorbește despre drepturile și libertățile care încep să le fie încălcate, notând: „suntem din nou închiși”, informează CNN.

„Această scrisoare mi-a fost trimisă de către o adolescentă din Afganistan. În aceste momente, oamenii din Afganistan își pierd abilitatea de a comunica prin social media și de a se exprima liber. Așadar, mă aflu pe Instagram pentru a împărtăși poveștile lor și pentru a fi vocea acelora de pe Glob care luptă pentru drepturile lor umane fundamentale”, a scris actrița în dreptul primei postări.

„Nu îmi voi întoarce spatele, voi continua să caut căi prin care să ajut și sper să-mi fiți alături”, a încheiat actrița. Ulterior, producătoarea a publicat mai multe informații referitoare la refugiații din întreaga lume.

„Am început să lucrez cu refugiații pentru că eu cred cu ardoare în drepturile umane. Nu din caritate, ci dintr-un respect profund pentru ei și pentru familiile lor, pentru ceea ce au continuat să depășească, în ciuda persecuției, inegalității și nedreptății îndurate. Azi, 1% din populația lumii, 82,4 milioane de oameni, sunt strămutați.

Aproape de două ori mai mulți decât erau cu o decadă în urmă. Unele crize, cum este războiul din Afganistan, au durat zeci de ani. Altele, cum este conflictul din Ethiopia, sunt mai recente. Toate au în comun violența și încălcarea drepturilor care nu le lasă familiilor nevinovate decât opțiunea de a fugi.

În ce moment vom fi suficient de îngrijorați încât să adresăm devastarea mediului, conflictele și încălcările drepturilor umane care alimentează aceste crize? Eu continui să învăț și îmi doresc să-mi fiți alături. Vizitați contul Națiunilor Unite @refugees”, a mai scris Angelina Jolie pe Instagram.

Foto: Profimediaimages.ro; Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!