Maria Ciobanu a fost acuzată că s-a căsătorit cu soțul celei mai bune prietene, Ileana Sărăroiu. Care este adevărul dramatic

De Mădălina Manole pe
Două mari cântărețe de muzică populară, Maria Ciobanu și Ileana Sărăroiu, au fost legate nu doar de o strânsă și sinceră prietenie, dar și de iubirea aceluiași bărbat.

Mircea Cîmpeanu, fost baschetbalist de performanță, a fost soțul îndrăgitei Ileana Sărăroiu, însă decesul artistei i-a schimbat pentru totdeauna destinul. Ileana Sărăroiu a murit pe scenă, în timp ce cânta la o nuntă, în anul 1979, la doar 43 de ani. Tragedia, așa cum era de așteptat, i-a apropiat foarte mult pe soțul său, care trecea printr-o suferință cumplită, și pe Maria Ciobanu, cea mai bună prietenă a regretatei cântărețe de muzică populară.

Presa acelor vremuri, și nu numai, a acuzat-o pe Maria Ciobanu, azi în vârstă de 80 de ani, cea numită Ciocârlia muzicii românești, că s-ar fi iubit cu Mircea Cîmpeanu încă de când trăia Ileana Sărăroiu, însă aceasta a dezmințit dintotdeauna și a expus o cu totul altă variantă. Suferința puternică prin care au trecut cei doi i-a apropiat din ce în ce mai mult și în timp și-au dat seama că sentimentele lor depășesc sfera compasiunii. În plus, se înțelegeau și se potriveau în multe privințe. În ciuda tuturor criticilor și dezaprobărilor venite din partea familiei Ilenei Sărăroiu, Mircea Cîmpeanu și Maria Ciobanu s-au căsătorit 2 ani mai târziu.

Maria Ciobanu si Mircea Cimpeanu

„Se spunea că aș fi avut o relație cu el încă dinainte să se prăpădească Ileana. Nimic n-a fost adevarat. Dumnezeu îmi e martor. Nici nu m-am gândit vreodată că eu ma voi mărita cu acest om. Îl luam la nunți, pentru că avea stație și mașină, ca sa-i mai ocup timpul, pentru că suferea cumplit. Mai ales că ei s-au iubit foarte mult. Când eram la Tel Aviv, Ileana îmi spunea: «Sa dea Dumnezeu tuturor femeilor bărbat ca al meu!» și avea dreptate, fiindcă este un sufletist. Dacă Dumnezeu mi-l scotea în cale de la început, n-aș fi avut atâtea necazuri. Ileana a murit în 1979, iar noi suntem împreună din 1981. Eu am iubit-o atât de mult pe Ileana, încât cu greu i-am acceptat lui Mircea cererea în căsătorie”, – a declarat la un moment dat Maria Ciobanu, potrivit Jurnalul.

Maria Ciobanu a mai fost căsătorită cu regretatul artist de muzică populară Ion Dolănescu, împreună cu care are un băiat, pe Ionuț Dolănescu. De asemenea, Maria Ciobanu mai are două fete, pe Leontina Văduva, soprană, și pe Camelia Diaconu, cântăreață.

Citește și Cât de mare și frumoasă s-a făcut! Fiica lui Nicola a împlinit 24 de ani

Citește și – Cum arată și cu cine se iubește fiica lui Liviu Dragnea

Sursă foto: Facebook

Edith Gonzalez, fotografii de colecție. Roluri memorabile din telenovele

Edith Gonzalez, fotografii de colecție. Roluri memorabile din telenovele