Katy Perry și Orlando Bloom s-au logodit

De Oana Savin pe
Katy Perry a anunțat că s-a logodit cu iubitul ei, actorul Orlando Bloom, chiar de Valentine's Day, după o relație de trei ani.

Cântăreața în vârstă de 34 de ani a postat pe Instagram o fotografie în care apare alături de Orlando, iar pe deget poartă un inel roz vintage.

 

View this post on Instagram

 

full bloom

A post shared by KATY PERRY (@katyperry) on

Mama lui Perry, Mary Hudson, a făcut marele anunț pe Facebook, unde a postat imagini de la emoționanta propunere și a scris: „Uite cine s-a logodit aseară”.

Katy poate fi văzută plângând în timp ce stă sub o arcadă în formă de inimioară, în brațele lui Bloom.

În luna octombrie a anului trecut, o sursă a declarat pentru revista People: „Orlando încă nu are un inel, dar a tot vorbit despre viitor. Toată lumea ar fi încântată dacă s-ar logodi. Katy este minunată!”.

Katy și Orlando și-au început relația după ce s-au cunoscut la o petrecere a Globurilor de Aur, în ianuarie 2016.

S-au despărțit în martie 2017, spunând că este timpul să ia o pauză, însă nu au putut sta separați prea mult timp. În decembrie 2017 și-au petrecut împreună sărbătorile în Japonia.

Cei doi au anunțat că formează din nou un cuplu, în februarie 2018.

Perry a mai fost măritată o dată, cu Russell Brand, din octombrie 2010 până în iulie 2012.

Și Orlando a mai fost căsătorit cu modelul australian Miranda Kerr din 2010 până în 2013, cu care are un fiu, Flynn Christopher, în vârstă de 8 ani.

Sursă foto: Northfoto

O tânără de 18 ani, elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, a murit de meningită

O tânără de 18 ani, elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, a murit de meningită