John Legend a devenit cea mai tânără persoană care a dobândit statutul EGOT

De Oana Savin, pe
John Legend a scris istorie. El a devenit primul bărbat de culoare, dar și cea mai tânără persoană care a dobândit statutul EGOT, după ce a câștigat, duminică seară, un prmeiu Emmy.

Acest premiu înseamnă că Legend a intrat într-un club exclusivist al artiștilor care au câștigat un Emmy, un Grammy, un Oscar și un Tony (EGOT).

În anul 2017, John a câștigat premiul Tony, iar în 2015 a obținut Oscarul pentru cea mai originală piesă, „Glory”, ce a fost soundtrack-ul filmului „Selma”.

De asemenea, el este deținătorul a 10 premii Grammy, printre care „cel mai bun nou artist”, „cea mai bună voce masculină de R&B” și „cel mai bun album R&B”.

Citește și: Actrița Denise Richards s-a căsătorit. Vezi cine este noul soț al frumoasei blonde

Iar ca succesul său să fie unul cu adevărat notabil, John Legend a mai fost distins și cu un Glob de Aur.

Doar 14 persoane au reușit, în istorie, să obțină statutul EGOT: Whoopi Goldberg, Andrew Lloyd Webber, Tim Rice, Audrey Hepburn, Mel Brooks, Richard Rodgers, Helen Hayes, Rita Moreno, John Gielgud, Marvin Hamlisch, Jonathan Tunick, Mick Nichols, Scott Rudin și Robert Lopez.

John Legend a postat pe Instagram o fotografie în care apare ținând premiul Emmy în mână, alături de Andrew Lloyd Webber și Tim Rice, care de asemenea a devenit deținător de EGOT duminică seară.

Citește și: Jamie Oliver, considerat erou, după ce a imobilizat un hoț care a încercat să îi spargă casa

Înainte de această seară doar 12 persoane au câștigat un Emmy, Grammy, Oscar și Tony în categorii competitive. Domnii Andrew Lloyd Webber, Tim Rice și cu mine ne-a alăturat acestui grup când am câștigat un Emmy pentru producția noastră al legendarului show Jesus Christ Superstar. Aâtât de fercit să fac parte din această echipă. Atât de onorat că au avut încredere în mine să îl joc pe Iisus Hristos. Atât de uimit să fiu într-un aer atât de rarefiat. #EGOT”, a scris John Legend în mesajul ce însoțea fotografia.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro