Ioana Simion, soția lui Ilie Năstase, a depus actele de divorț

Ultimul update Marți, 26 octombrie 2021, 12:40

După o relație tumultoasă, cu mai multe despărțiri și împăcări, Ioana Simion pare hotărâtă să divorțeze de Ilie Năstase. Aceasta ar fi depus deja actele la Judecătoria Constanța.

Ioana Simion a anunțat recent pe rețelele de socializare că răbdarea ei a ajuns la sfârșit, astfel că un capitol din viața ei s-a încheiat. Aceasta nu a menționat dacă e vorba de căsnicia sa, însă în urmă cu câteva zile, pe 21 octombrie, ar fi depus actele de divorț la Judecătoria Constanța, potrivit Libertatea.

Este a doua oară când soția fostului jucător de tenis este hotărâtă să pună capăt mariajului său. Și în luna martie a acestui an Ioana Simion a depus actele de divorț, însă a renunțat la proces și s-a împăcat cu soțul ei. Aceasta declarase că Ilie Năstase a fost violent și a fost nevoită să cheme Poliția.

Ioana Simion, soția lui Ilie Năstase, a depus actele de divorț

O ploaie de palme! Folosesc acești termeni ca să păstrez cât de cât decența. Nu mi s-a întâmplat așa ceva în viața mea. Pentru că nu știam dacă mai ies vie, am chemat poliția. Am ieșit pe ușă, m-am urcat în mașină și am plecat direct spre Constanța.

Eu nu i-am dat lui niciun motiv pentru acest comportament, însă pot să spun că este un om extrem de influențat. Sunt anumite persoane care au influență asupra lui, iar aici nu vorbesc de prieteni, pentru că prietenii lui mă respectă. Prefer să tac. Nu zic mai multe, a povestit atunci Ioana Simion.

După câteva luni în care lucrurile păreau să meargă bine între cei doi, soția lui Ilie Năstase a transmis prin intermediul rețelelor sociale că răbdarea ei a luat sfârșit.

Mesajul transmis de Ioana Simion

Astăzi, un capitol din viața mea a luat sfârșit! Mă consider o femeie puternică și mândră de faptele mele. Răbdarea mea, iertarea mea, voința și bunele intenții. Pot spune că această experiență m-a schimbat foarte mult din toate punctele de vedere, chiar dacă a fost nevoie de foarte multă stăpânire de sine. RĂBDAREA MEA A LUAT SFÂRȘIT!

În toată această perioadă am avut și ocazia de a cunoaște oameni buni, de o mare valoare și bine intenționați, iar pentru asta le mulțumesc! Poate unii dintre dumneavoastră m-ați judecat greșit, alții mi-ați acordat înțelegere și mi-ați apreciat răbdarea care nu a fost deloc ușoară.

Am continuat să lupt, crezând și sperând că se va schimba ceva în bine. Vă rog să mă înțelegeți că în această perioadă voi avea nevoie de liniște și puțină intimitate. Vă mulțumesc frumos pentru înțelegere! Cu deosebit respect, IOANA!, a anunțat Ioana Simion pe Facebook.

Citește și: Ce relație este între Raluca Bădulescu și Cătălin Botezatu: „Suntem mai mult decât prieteni!”

Actorul James Michael Tyler, cunoscut pentru rolul Gunther din serialul „Friends”, a murit

De ce se îmbracă Patrizia Paglieri mereu în negru

Luca Reghecampf, fiul cel mare al lui Laurențiu Reghecampf, a numit-o pe Anamaria Prodan „a doua mamă pentru el”

Ilie Năstase, reacție agresivă în mediul online

După ce Ioana a primit numeroase mesajele de la urmăritoare, în care era încurajată să divorțe, Ilie Năstase a avut o reacție agresivă la adresa lor: „S*** p***!; Mai bine fă o vizită urgentă la estetician, ai mare nevoie!; Fraiero, tu știi ce am făcut în viața mea? Tu nu ai realizat nimic, p**** j****** ce ești!”, sunt doar câteva dintre mesajele scrise de fostul tenismen, potrivit WOWbiz.

Ulterior, Ioana Simion i-a răspuns: „Dragă Ilie, te rog să te oprești să mai jignești aceste doamne! Nu ți-au făcut niciun rău și nu te-au jignit cu absolut nimic. Te-am rugat și te rog, în fața bunului Dumnezeu, să fii un om bun! Te rog, oprește răutățile! Mulțumesc!”. În cele din urmă aceasta a șters postarea.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!