Harry a mers în Marea Britanie pentru încoronare, dar nu a zăbovit în Londra. Ba mai mult, nu a schimbat impresii cu fratele și tată său. Cu toate astea, ducele de Sussex a făcut o oprire rapidă în drum spre aeroport, asta în timp ce membrii regali erau ocupați cu evenimentele de după ceremonie.
Harry a vizitat Palatul Buckingham în timpul scurtei sale călătorii în Marea Britanie pentru încoronare. El a intrat și a ieșit rapid, fără a fi văzut de cineva din familia regală.
Harry nu a plecat direct la aeroport după încoronare
Ducele a petrecut mai puțin de jumătate de oră la Palat după încheierea slujbei de la Westminster Abbey, în ziua încoronării, conform The Telegraph, iar motivul vizitei rămâne un mister.
De acolo, a mers direct la aeroportul Heathrow, în timp ce familia lui era încă ocupată cu îndatoririle publice de după încoronare. El nu s-a alăturat familiei regale la pozele oficiale, dar a vorbit cu verișoarele sale și soții lor.
Sursele cred că Prințul Harry a renunțat să stabilească vreo întâlnire doar pentru că era dornic să se întoarcă la soția și copiii săi în America cât mai curând posibil. Harry a fost văzut la scurt timp după aceea la Heathrow, înainte de a-și lua zborul, la 15.45, către America.
Harry nu a mai mers la Palat de la înmormântarea Reginei
Este prima dată când ducele ajunge la Palat după înmormântarea bunicii sale. Anul acesta a fost în Marea Britanie pentru a participa la procesele sale, dar nu se știe că și-a văzut tatăl sau fratele, Prințul de Wales.
Atunci, ca și acum, în timpul vizitei sale de 24 de ore pentru încoronare, a rămas la Frogmore Cottage, fosta casă a familiei. Sâmbătă, el a fost preluat de la Frogmore de un BMW negru, chiar înainte de ora 9:30, cu care a mers la Westminster Abbey.
Prințul a fost păzit de o echipă de la Scotland Yard
Se crede că i-a fost desemnată o echipă de protecție de la Scotland Yard pentru a nu întâmpina probleme de siguranță. Harry și-a văzut pentru prima oară familia de la publicarea memoriilor sale, Spare. El a fost așezat în al treilea rând la încoronarea Regelui Charles și a Reginei Camilla, la două rânduri de fratele său, Prințul de Wales.
Ducele a fost surprins de fotografi cu verișoarele sale, Prințesa Beatrice și Prințesa Eugenie și cu soții lor, cărora le-a spus că zboară spre acasă „pe la patru fără un sfert”. Potrivit surselor, Jack Brooksbank l-a întrebat: „Atât de curând?”
Prințul Harry a purtat un costum închi la culoare și o cravată și nu s-a despărțit de medaliile sale din Afganistan. Încă purta costumul și medaliile când a sosit la Heathrow pentru zborul de întoarcere.
Harry și-a îmbrățișat copiii înainte de culcare
A aterizat în LA în aceeași după- amiază și se spune că a ajuns acasă la timp pentru a-și vedea copiii, pe Prințului Archie și pe prințesea Lilibet, înainte de culcare.
Se spune că decizia ducelui de a participa la încoronare i-a făcut plăcere Regelui, care sperase să-și aibă ambii copii la ceremonie. Harry s-a decis greu să meargă la Londra pentru eveniment, având în vedere relația sa dificilă cu familia regală.
În cele din urmă, a mers la ceremonia de la Westminster Abbey, dar nu și la concertul sau la recepția de la Windsor. Ducesa de Sussex a rămas în California cu Prințul Archie și Prințesa Lilibet.