Fulgy, mesaj pentru Viorica și Ioniță de la Clejani, după ce a spus că familia lui s-a destrămat: „Așa cum suntem”

.

Fulgy le-a transmis părinților lor, Viorica și Ioniță de la Clejani, un mesaj din Dubai, unde se află la studii și unde ar fi susținut mai multe spectacole cu ocazia Crăciunului.

Fulgy, mesaj pentru Viorica și Ioniță de la Clejani

Manole Dan Constantin Fulgeraș, cunoscut în spațiul public drept Fulgy, le-a transmis părinților lui, Viorica și Ioniță de la Clejani, că îi iubește, în ciuda declarațiilor controversate pe care le-a făcut la adresa lor în urmă cu puțin timp.

„Aș vrea să încep prin a-i mulțumim lui Dumnezeu pentru darul de mi l-a dat. Mamă, tată, știți că vă iubesc indiferent. Așa cum suntem, noi suntem ai noștri. Și îi mulțumesc lui Dumnezeu că, în ciuda dușmanilor de i-am avut de la o vârstă foarte fragedă, sunt bine rău de tot. Și, din punct de vedere financiar, iar pe viitor, v-am mai spus eu, o să aveți tablouri cu mine în casă. Vă pup pe toți în mod egal, indiferent de rasă, de speță sau de problemă”, a spus Fulgy pe TikTok.

În noiembrie 2025, Fulgy a spus despre familia lui că s-a destrămat. Tot el le-a numit pe mama și pe sora lui, Margherita de la Clejani, „vedete de carton”, și l-a îndemnat pe tatăl lui „să le lase în stradă unde le e locul”. A mai spus și despre rudele din partea mamei sale că sunt „jucători la cazinou și cerșetori prin Europa” și și-a încurajat tatăl să divorțeze.

În trecut, tânărul a admis că a avut probleme cu consumul de droguri. În urmă cu mai mult timp, acesta a decis să părăsească România și să se stabilească în Dubai, unde studiază muzica la o școală prestigioasă.

Citește și: Motivul pentru care Margherita de la Clejani a renunțat la scenă. Cine a înlocuit-o. Viorica de la Clejani: „Ca să urci la mine pe scenă, trebuie să fii bun”

Viorica de la Clejani, replică pentru cei care i-au criticat copiii

În ciuda tuturor acestor declarații controversate, Viorica de la Clejani a sărit în apărarea fiului său, după ce admiratorii ei și ai lui Ioniță au început să-l critice dur în mediul online.

„Cum spuneam, pe mine nu mă interesează părerile oamenilor, ce crede lumea. De exemplu, ce s-a întâmplat în scandalul ăsta cu Fulgy. Tatăl lui nu a vrut să dea nicio replică, eu am sărit, normal, că sunt mama lui. Indiferent ce s-ar întâmpla, eu sar. Dacă e cazul, îmi dau și viața. Pe mine nu mă interesează ce a zis lumea, ce părere au ei. Nu trăiesc cu ei.

Eu conștientizez. Nu mai mănânc carne. Asta pentru mine înseamnă că sunt cât mai aproape de Dumnezeu. Am lăsat tutunul. Conștiința mea e frumoasă, spre deosebire de alții care se duc la biserică, se roagă și fac numai nenorociri. De la omorârea și abandonarea animalelor, până la crime.

Nu-mi lipsește nimic. Doamne ajută să-mi dea sănătate și pot să mut munții din loc. Copiii mei sunt copiii mei”, a spus Viorica de la Clejani, potrivit Kfetele.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton