Exclusiv! Gina Chirilă, declarații despre sarcină

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 02 martie 2020, 17:32
Gina Chirilă a vorbit, în exclusivitate pentru Unica, despre sarcina sa. Soția lui Bogdan Vlădău este însărcinată cu primul copil și este nerăbdătoare să devină mămică.

Gina a fost nevoită să se retragă din emisiunea „Bravo, ai stil!”, la recomandarea medicului. Însă, acum spune că se simte bine, iar sarcina sa evoluează normal.

Sarcina decurge foarte bine, sunt în săptămâna 27, pofte nu am avut deloc până acum… Nu mănânc cantități mari de mâncare, încerc să mă limitez la strictul necesar din care să iau vitaminele, energia și elementele nutritive de care avem nevoie”, a afirmat modelul.

De asemenea, ea spune că nu s-a îngrășat prea mult.

Exclusiv! Gina Chirilă, declarații despre sarcină

Am luat doar 3,5 kg până acum, consumul de apa în sarcină este foarte important din punctul meu de vedere”, a precizat Gina Chirilă pentru Unica.

Mai avem puțin, sunt foarte mulțumită cu parcursul sarcinii până acum, chiar dacă la început a fost mai greu. În primele 4 luni am avut nevoie de perfuzii din cauza stărilor de vomă frecvente, dar acum totul este în regula. Mă bucur de liniște și odihnă, dar în același timp nu uit să fac mișcare și să mă ocup de atelier”, a mai spus soția lui Bogdan Vlădău.

Gina Chirilă și Bogdan vor deveni părinții unei fetițe. La începutul acestui an, ei au dezvăluit că familia lor se mărește.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Gina Chirilă.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!