Cum arată fiica lui Florin Busuioc (Busu). Catinca este vicecampioană mondială la dans

.

Florin Busuioc (61 ani) este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de televiziune din România, însă a reușit să își țină familia departe de luminile reflectoarelor. Busu, așa cum este cunoscut, are două fete din cea de a doua căsnicie a sa, cu Liliana Busuioc.

Celebrul actor și prezentator al rubricii Meteo de pe Pro TV se mândrește cu fetele lui, Natalie și Catinca. Dacă cea mare este deja la facultate și a ales să nu intre în atenția publică, Catinca, pe de altă parte, iubește să se afle pe scenă.

Catinca, fiica lui Florin Busuioc, vicecampioană mondială la dans

Catinca Busuioc face gimnastică de la vârsta de 3 ani, iar acum este pasionată de dans. Împreună cu trupa din care face parte, tânăra a ajuns vicecampioană mondială și urmează să participe la una dintre cele mai mari competiții ce se desfășoară la Los Angeles.

Trupa de dans Blue Stars a fost invitată în platoul emisiunii lui Cătălin Măruță, moment în care telespectatorii aua vut ocazia să o vadă și să o cunoască mai bine pe mezina lui Florin Busuioc.

„Semeni foarte bine cu cineva. Cu domnul acela din spate? Spune Cătălin Măruță arătând spre Florin Busuioc”, îi spune Cătălin Măruță fetei.

„Poate este tatăl meu?!”, a răspuns Catinca Busuioc.

„E posibil să fie Busu?”, a continuat Măruță.

„Da!”, a spus ea amuzată.

Florin Busuioc a dezvăluit că fata lui exersează tot timpul dansurile acasă, fiind cu adevărat pasionată de această activitate.

„E tot timpul cu picioarele pe sus prin casă și tot timpul își repetă dansurile. Ne-a terminat pe toți și ne-a zăpăcit. Dar este extraordinar că face asta, este o pasiune foarte mare”, a spus el.

Catinca a povestit și de unde a moștenit pasiunea pentru dans.

Citește și: Scandaluri uitate în showbiz. De ce au ajuns la cuțite Florin Busuioc, Andrei Zaharescu sau Nicoleta Voicu cu propriii copii

Citește și: Florin Busuioc, despre fiul pe care l-a abandonat la o lună de la naștere: ”Mă simt vinovat, dar nu regret”

„Sora mea mai mare făcea dansuri în același loc și când eram mică mergeam cu mama ca să o luăm acasă și la un moment dat antrenoarele mi-au spus să rămân acolo. Trei luni am plâns, dar nu contează perioada aceea. Și am rămas acolo și de când sunt mică, de la 3 ani fac gimnastică, de 11 ani”, a dezvăluit Catinca Busuioc.

Tatăl ei spunea, la un moment dat, că mezina sa are înclinații artistice și și-ar putea continua studiile la liceul Nicolae Tonitza.

Cu ce se ocupă Natalie, fata cea mare a lui Busu

În timp ce Catinca se dedică dansului și școlii, urmând să dea anul acesta examenul de Capacitate, Natalie este studentă la Politehnică, unde studiază Chimie în limbi străine.

În ultima vreme, fata a ajuns în atenția publicului după ce s-a aflat că formează un cuplu cu comediantul Teo Ioniță.

Citește și: Noii concurenți de la Survivor All Stars România îi avertizează pe Faimoși și Războinici. Sorin Pușcașu: „Acum merg să câștig!” / Exclusiv

Citește și: Ana Baniciu, probleme pe aeroport: „Simțeam că mi se face rău”. Artista și Edy Kovacs se pregăteau să plece în vacanță

În unul dintre numerele sale de stand-up, tânărul a confirmat relația cu Natalie Busuioc.

„Hai să vă zic de gagică-mea! Gagică-mea e o femeie foarte mișto. Are ce n-am avut eu niciodată. Și anume, un tată! Are un tată care o susține în tot ceea ce face. Tatăl ei e Florin Busuioc, Busu de la Meteo. Și e pe bune asta. Și se vede în tot ceea ce face: E o fată devreme acasă, instabilă ca vremea și, de fiecare dată când mă cert cu ea, plouă afară. Cred că vorbește cu tac-su: «Tată, dă-le ploaie la săraci!». Și tăticu le dă, imediat bagă ciclonul. Tot fiind cu gagică-mea, am început să dezvolt o relație și cu taică-su. Am început să fim prieteni”, a spus Teo Ioniță, potrivit Cancan.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arată Catinca, fiica lui Florin Busuioc

Sursă foto: Captură video, TikTok

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton