Cum arată bărbatul care o poate cuceri pe Teo Trandafir: „O singură calitate trebuie să aibă”

Teo Trandafir este unul dintre cei mai îndrăgiți oameni de televiziune de la noi și, deși este mereu zâmbitoare, nu puține au fost momentele care au marcat-o de-a lungul timpului pe prezentatoarea emisiunii „Teo Show”, de la mutările dese în alte orașe și până la o infecție abdominală care s-a complicat ulterior.

Teo Trandafir a povestit în podcastul moderat de Alex Velea și Antonia, de pe canalul lor de YouTube, momentele de groază prin care a trecut acum zece ani, atunci când starea ei de sănătate s-a înrăutățit și a fost transferată la un spital din Viena.

Am avut o durere mare în abdomen, chemasem salvarea în ziua aia (…). Mi-au făcut injecția, mi-a trecut, iar după câteva ore a început iar. Era să mierlesc, noroc că am știut să spun că mă doare în bară. Până la urmă, medicina mi-a salvat viața. Am ajuns la Spitalul Elias, după care am ajuns la un spital din Viena. Ce nu am spus nimănui niciodată, nu că e complicat să stai legat pentru că aveam tendința să mă smucesc, problema era că nu înțelegeam absolut nimic din ce se vorbește în jur. (…) Mi-au făcut cinci operații și după atâta anestezie generală, îmi pierdusem memoria, după care mi-am pierdut abilitatea de a vorbi de tot. Primul nume pe care mi l-am amintit a fost George Clooney, nu că aveam un copil acasă, nu că aveam părinți”, și-a amintit ea.

În podcast, Teo Trandafir a vorbit deschis despre ce calități ar trebui să aibă partenerul de lângă ea. Vedeta a trecut prin două mariaje și își crește de 17 ani fiica, de una singură.

O singură calitate trebuie să aibă: să fie blând și constant, mai ales din cauza traumelor pe care le-am avut”, a mai continuat Teo Trandafir în cadrul podcastului.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!