Ce tradiții NU va respecta Adelina Pestrițu la nunta cu Virgil Șteblea și care este motivul

De Mădălina Manole pe
Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea mai au foarte puțin până vor ajunge în fața altarului. Cei doi s-au căsătorit civil, iar în acest weekend se vor căsători și religios.

Adelina Pestrițu a dezvăluit că sunt anumite tradiții de nuntă pe care nu le va respecta și a explicat și care sunt motivele pentru care a luat această decizie: „Furatul miresei. Haideți să facem un exercițiu de imaginație: au ajuns invitații la petrecere. Muzică, meniul, totul perfect pentru o seară în care toată lumea și-a propus să se distreze până în zorii zilei. Se fură mireasa. Se oprește muzică, vine la microfon cineva care dorește să ceară răscumpărare și începe negocierea ca pe obiecte, care și ea durează cel puțin 20 de minute. Timp în care ceilalți oameni căscă plictisiți pentru că au văzut acest moment tras la indigo la cel puțin 50 de nunți pe parcursul vieții. Și, evident, nimic nu-i mai poate surprinde. Cunosc deja finalul, când mireasă revine. Mirele oferă, el (negociatorul) nu este de acord, că într-un final să vezi un mire care acceptă, fără o dorință a lui arzătoare, lucrurile la care este supus, în schimbul femeii lui. În partea cealaltă, mireasa stă stingheră, ascunsă într-o mașină, așteptând să fie chemată. Sau cel mult dansează într-un club din apropiere, sub privirile mirate ale celor prezenți. Îl considerăm un moment fără sens în acest punct al vieții noastre și nu-i găsim sensul la petrecere. Deci îi vom spune pas”,  – ascris Adelina Pestrițu pe contul său.

 Totodată, la nunta sa, Adelina Pestrițu nu va schimba voalul de mireasă cu basmaua. „Schimbul voalului cu basmaua, la finalul petrecerii, asta pentru a o face pe mireasă să înțeleagă că s-a terminat cu burlăcia, iar de acum e nevastă cu acte în regulă și trebuie să aibă grijă de soț și de copii. Fie că mireasă face acest schimb sub atenta supraveghere și asistență a nașei sau efectiv se lipsește de această acțiune, cu siguranță în căsnicie își va însuși rolul de soție cu responsabilități și grijă familiei ei. Așadar nu este nevoie nici de acest moment “expirat” la o așa petrecere”, – a mai punctat Adelina Pestrițu.

Cât despre superstițiile de nuntă, Adelina Pestrițu își permite să nu creadă în ele și să le ignore: „– Nu purta două rochii că te vei despărți – Nu îți pune cale în buchet, că aduc ghinion în căsnicie – Nu intra cu stângul în biserică, vei rămâne văduvă – Nu da tortul înainte de 12 noaptea că o să te cerți cu bărbatul Doamne ferește! Câte teorii deplasate și aberante care sunt menite să-ți limiteze fericirea în ziua nunții. Poartă câte rochii vrei, pune-ți ce flori dorești în buchet și intră cu ce picior vrei spre altar. Bucură-te de viață alături de cel ales și ignoră aceste teorii fără nicio noimă, care tronează în mințile celor fixați să trăiască după cum se dictează de când lumea pe pământ. Dacă ai ghinionul să te despărți sau să nu ai o căsnicie fericită, este pentru că pur și simplu așa vă este scris, în niciun caz că ai vrut să porți două rochii în ziua celui mai fericit eveniment din viața ta”. – a încheiat Adelina Pestrițu.

Vezi imagini cu Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea de la cununia civilă în galeria foto de mai sus! 

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Delia și sora ei, Oana, în premieră pe coperta Unica

Delia și sora ei, Oana, în premieră pe coperta Unica