Cătălina Mustață, dezvăluiri despre carieră și relația cu soțul: „Nu mai voiam să mă recăsătoresc / Exclusiv

Actrița Cătălina Mustață face dezvăluiri exclusive despre carieră, familie și soțul ei, Mihai Avram. L-a revăzut la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului și, de atunci, viața ei s-a schimbat. După divorțul dureros de actorul Florin Zamfirescu, alături de care a trăit 21 de ani, actrița spune că a rămas cu un gust amar și nu intenționa să se recăsătorească.

Într-un interviu exclusiv pentru UNICA.ro, actrița Cătălina Mustață, în vârstă de 56 de ani, ne spune cum arată viața ei profesională în prezent, dar și cum trăiește relația la distanță cu soțul ei, Mihai Avram. Mărturisește că nu a fost genul care să se retragă sau să abandoneze după divorțul greu prin care a trecut în 2012. După 21 de ani petrecuți alături de actorul Florin Zamfirescu a urmat o despărțire dureroasă, însă, în prezent, celebra actrița trăiește o poveste de dragoste în care pasiunile comune, respectul și răbdarea partenerului o fac să vadă viața cu alți ochi. Mihai Avram, soțul ei, i-a fost profesor de fizică în liceu și diriginte. De aproape 24 de ani, actualul partener al actriței locuiește în Texas și a predat fizică la Austin Community College. Aflăm, de asemenea, de ce greutăți s-a lovit pe perioada facultății și cum a reușit să depășească cel mai greu moment din viața ei, moartea tatălui.

Cătălina Mustață: „Nu mă caracterizează să abandonez ori să mă retrag după divorț”

Ai locuit câțiva ani în America și, totuși, ai revenit în țară. Care a fost motivul?

Cătălina Mustață în America. Sursă foto: Arhivă personală

VEZI GALERIA FOTO(1 / 7)

E bună întrebarea. Anumite publicații, pentru care nu am nici un fel de stimă, au răspândit această informație cum că m-aș fi mutat în străinătate pe o perioadă cum ar fi cea de cinci ani. Este adevărat ca m-am căsătorit în Texas, acum opt ani. Dar, spre dezamăgirea cititorilor, pot să-i informez că de atunci am călătorit extrem de mult, dar asta numai în vacanțe. Respectiv în timpul dintre stagiunile teatrale.

Toți fumătorii din România trebuie să știe! O nouă lege va intra în vigoare

Recomandarea zilei

Așadar, am activat pe tărâmul artistic românesc în toată aceasta perioada, la teatrul Odeon și în teatrul Independent. Călătoriile, pentru mine, sunt un fel special de instrucție. Câteodată ele te învață cu mult mai mult decât o carte mediocră, din care nu numai că nu înveți nimic citind-o, dar e și pierdere de timp. Călătoria ca atare este un mijloc de a pricepe în ce constă specificul respectivei țări. Păcat că globalizarea face totul otova atunci când intri în magazine și vezi cam aceleași produse peste tot. Rămân, totuși, obiectivele turistice, care compensează totul.

„Am urcat pe munți în Colorado, am înotat în Caraibe”

Ce ți-a plăcut și ce nu la țara tuturor posibilităților?

Prins cu iubita pe ringul de dans, deși el are încă nevastă! Mulți români îl admiră, e super celebru la noi în țară, dar viața lui personală pare ruptă din telenovele... „Am sărbătorit”. Nici măcar nu se mai ascunde! Avem imaginile! FOTO

Recomandarea zilei

În tara tuturor posibilităților am avut un proiect pentru comunitatea română din Austin, Texas. O comedie, un one women show cu titlul „Self Management and Anger Control”. Piesa de teatru scrisă de minunata regizoare Teo Herghelegiu. Împreună cu soțul meu, Mihai Avram, care a asigurat background-ul muzical la chitară electrică, am avut o reprezentație care de altfel are și un trailer pe youtube. Spectacolul a fost pro bono pentru fundația Blue Heron care oferă burse pentru master, doctorat, copiilor orfani din România.

În alta ordine de idei, apropos de întrebarea ce mi-a plăcut și ce nu în America, pot să spun ca întâlnirea cu oameni și mentalități diferite de ale noastre m-a îmbogățit. Am cunoscut texanii la ei acasă, am urcat pe munți în Colorado, unde de altfel am și învățat, în fârșit, să schiez. Am înotat în Caraibe și m-am bucurat să fiu spectator la culturi noi și civilizații. Am cunoscut mexicani, mayași, am experimentat mâncărurile lor tradiționale și m-am bucurat de toate excursiile pe care am avut șansa să le fac împreună cu soțul meu. Ce mi-a displăcut în tot acest periplu? Poate faptul ca nu sunt cu un an mai tânără ca să-mi încep cariera la Hollywood.

Și-a reinventat cariera după divorț

Acum în ce spectacole joci, unde pot veni oamenii să te vadă?

Spectatorii pot veni sa mă vadă în continuare la teatrul Odeon și în teatrul Independent. Deocamdată pot aminti de un spectacol drag mie, „Aeroport”. Este o piesă scrisă de Ștefan Caraman în patru personaje, în regia lui Alexandru Naghi, de altfel primul spectacol jucat într-un aeroport din Romania. Mai am proiecte despre care veți afla, cu siguranță, în timp util. Sunt convinsă, căci nu mă caracterizează nicicum, să abandonez ori să mă retrag după divorț. Dimpotrivă, (e de crezut sau nu!), dar faptul m-a întărit.

Mai am un spectacol care se joacă și astăzi la Odeon. Este vorba deste „Tipografic majuscul” regizat de Gianina Cărbunariu. Este o piesă care a avut succes nu numai la sediu ci și în cele 9 țări excomuniste în care am fost în turneu.

Cum și-a descoperit Cătălina Mustață pasiunea pentru teatru: „La școala populară de artă am fost primită cu dispensă de vârstă”

Pasiunea pentru teatru a apărut în copilărie sau a venit mult mai târziu?

De când mă știu am vrut sa fiu actriță. Am început cu poveștile ascultate la pick-up, în vremea respectivă, când aveam în jur de trei ani. Erau piese de teatru radiofonice în care se regăseau vocile marilor actori, poate vă amintiți de vinilurile scoase de compania Electrecord. Poveștile le știam pe de rost și le spuneam ori de cate ori eram invitată sa mă dau în spectacol. Mama, care era învățătoare, mă ducea deseori în fața elevilor ei ca să mă desfășor artistic. Preferata era desigur comedia, așa că cel mai des spuneam „Sarea în bucate”, unde exista, cum se știe, un împărat bâlbâit.

Pe urmă, spre disperarea mamei, am continuat cu Școala populară de artă, unde am fost primită cu dispensă de vârstă, la 14 ani. Apoi a urmat, evident, Cântarea României, unde luam de regulă premiul întâi la faza pe tară, unde recitam poezii patriotice. (Patriotice, dar nu partinice). N-a mai lipsit decât un pas să dau examen la facultatea de teatru unde concurența era acerbă. Eram 238 de candidate pe un loc.

La 14 ani, Cătălina Mustață a intrat la școala populară de arte. Sursă foto: Arhivă personală

Cătălina Mustață, amintiri din copilărie: „Eram cu siguranță șefa maidanului”

Apropo de copilărie, erai șefa ‘tribului’ sau mai mult genul timid?

Se poate spune și trib, dar eram cu siguranță șefa maidanului in cartierul Steagul Roșu din Brașov, unde locuiam. Acolo eram acceptată cu dispensa de vârstă în mod automat, deși aveam doar opt ani. Dincolo de jocurile cunoscute din copilăria noastră eu inventam și altele. În plus regizam și piese de teatru în scara blocului, spre încântarea sau dezaprobarea locatarilor. Descriu în amănunt toate evenimentele întâmplate atunci într-o carte autobiografică la care lucrez în acest moment. Se va numi chiar „Șefa de Maidan, cu și despre Cătălina Mustață”. Vă anunț când o să lansez cartea, sper anul acesta.

Mă întrebai dacă sunt genul timid și iți mărturisesc că nu sunt, dar intimidată am fost de multe ori. Cineva îmi spunea odată ca sufăr de prea mult bun simț. Așa o fi, pentru că de multe ori am avut de înfruntat situații, chiar și în teatru, din care n-am ieșit învingătoare, tocmai din acest motiv. Nu mă plâng, fiindcă în contrapondere am avut și oportunități în meserie care m-au ajutat să fiu eu cu adevărat și să mă pot exprima ca atare. Cu alte cuvinte am pregătit tot timpul porția de aterizare pentru îngeri.

Cătălina Mustață în copilărie. Sursă foto: Arhivă personală — Cătălina Mustață, în copilărie. Sursă foto: Arhivă personală

Cătălina Mustață vorbește despre facultate: „Cantina se închidea deseori din cauza toxiinfecțiilor alimentare”

Înțeleg că viața la facultate nu a fost tocmai ușoară. Povestește-mi mai mult. Banuiesc că, de atunci, nu mai vrei să auzi de eugenii.

În privința anilor studenției pot să spun că nu aveam decât un abonament la cantina care se închidea deseori din cauza toxiinfecțiilor alimentare. În rafturile alimentarelor erau doar conserve cu fasole, pește oceanic și… blestematele eugenii care, în ultimul timp, nu mai aveau nici un gust. Nici măcar cămin nu aveam, deși eram doar opt studenți într-un an. Ca urmare am stat la început în căminul facultății de Drept și pe urmă în căminul celor de la Arhitectură.

În anul întâi, pentru că eram zi-lumină la facultate, mâncam noaptea. Asta grație faptului că, nu știu cum, dar mama reușea să-mi trimită pachete cu de-ale gurii. În rest, eugeniile asigurau supraviețuirea. Așa cum pentru un coleg de-al meu au fost conservele de pește, din pricina cărora spunea că mai are puțin si devine fosforescent. Nu era departe de adevăr…

„Eu cred că nu-i rău să existe invidia. E știut faptul că ea apare acolo unde există valoare”

Există prietenii adevărate în acest domeniu sau invidia este prea mare?

Existau prietenii adevărate atunci și existau întâlniri din care aveai ce învăța. Cât privește invidia, eu cred că nu-i rău să existe, ca în oricare alta meserie. E știut faptul că ea apare acolo unde există valoare. Pot să spun, fără să mă laud, că am o armata de prieteni minunați cu care pot comunica uneori și fără cuvinte. De altminteri, cultul prieteniei mi-a fost hărăzit structural. Așa au prescris ursitoarele. Spuneam mai înainte de întâlniri și aici mă refer la cele profesionale, care într-un final s-au transformat și ele în adevărate prietenii.

„Am înțeles că, nefăcând compromisuri, poți să și pierzi”

A existat vreun moment în care, din varii motive, ai vrut să renunți la cariera artistică?

Niciodată. De cele mai multe ori am învățat mai mult din insuccese și am înțeles că, nefăcând compromisuri, poți să și pierzi. Am luat lucrurile ca atare și am mers mai departe cu fruntea sus. Mai presus de orice am pus plăcerea de a face un lucru în loc să mă simt învingătoare pe Golgota, cu orice preț. În pierdere, ca și în câștig, am căutat să rămân echidistantă și consider că am fost mereu învingătoare. Am făcut cu pasiune și plăcere ceea ce această meserie, care e de fapt o vocație, mi-a oferit. Credința în ceea ce faci este definitorie. Nu o ai, nu poți face nimic din toate acestea. Mai ales în profesia noastră.

Cătălina Mustață a așteptat 8 ani să primească un rol mare

Esti selectivă atunci când îți alegi rolurile?

Am început să fiu selectivă. Consider că am trecut de perioada de ucenicie în care nici o ofertă nu trebuie ratată. Asta am făcut imediat după ce am fost angajată la Teatrul Mic. Mă consider bogată și privilegiată ca am jucat pe scenă cu Leopoldina Bălănuță, Valeria Seciu, Mitică Popescu, Dan Condurache, Geo Visu și nu numai. De asemenea că teatrul radiofonic iși menținea tradiția și că am jucat alături de marii actori ai teatrului românesc. Acum mi se pare firesc să interpretez roluri care necesită o anumită experiență pe care am căpătat-o în timp și pot să-mi dau măsura, cum s-ar zice.

E drept că, atunci când am debutat eu, timpul curgea parca altfel. Am avut răbdarea să primesc primul rol de forță după opt ani în care am jucat numai ingenue. Cred că s-a întâmplat așa pentru că aveam părul lung blonziu, pistrui, ochi albaștri și roșeam ușor, ca domnișoarele vieneze ele anilor 1800, care se îmbrăcau pe ringul de dans exclusiv în alb și roșeau de fiecare dată când erau salutate.

Citește și: Florin Zamfirescu, despre căsniciile sale: „Eu nu m-am uitat la calități, la potriveală, am vrut să arate bine”

Citește și: Cine este și cu ce se ocupă Daciana Toma, „soția” lui Florin Zamfirescu: „E norocul vieţii mele”

Citește și: Ce spune Florin Zamfirescu despre divorțul fiului său, Vlad Zamfirescu: „Mihaela, fosta soție, nu are nicio vină”

Cătălina Mustață spune ce îi lipsește teatrului românesc:„Politicienii nu realizează faptul că arta este înaintemergătoare”

Ce îi lipseste teatrului românesc la ora actuală?

Teatrului românesc îi lipsește susținerea. Și nu mă refer acum la cea a spectatorilor, ci la reala susținere din partea vârfurilor guvernamentale ale timpului. Politicienii nu realizează faptul că arta este înaintemergătoare, ca un pașaport al unicității pe care îl prezinți lumii întregi. Că este un lux pe care națiunile evoluate spiritual și-l permit, încă de la Eschil încoace. Că fără artă devenim anonimii care se scufundă ca un corp fără spirit în neantul nimicniciei și al derizoriului (mai ales!). Vom intra într-o mlaștină a globalizării în care nu mai contează unicitatea, ci doar uniformizarea. Și nu știu de ce mă gândesc la comunism în acest moment. În teza mea de doctorat, „Lexus si Măslinul”, ating acest subiect care mi se pare cât se poate de actual.

Cătălina Mustață, despre a doua căsnicie: „Nu mai voiam să mă recăsătoresc, am rămas cu un gust amar după prima experiență”

Pe 14 martie 2016 te-ai căsătorit, în secret. De ce ai luat decizia de a ține totul departe de ochii lumii?

Nu m-am căsătorit deloc în secret, doar că ceremonia a avut loc în Texas, atâta tot. Iar reporterii români nu prea pot ajunge până acolo. E un ocean de străbătut și mai e (bată-l vina!) și pârdalnicul de cost al biletului. Și-acum serios, eu nu mai voiam să mă recăsătoresc vreodată, pentru că am rămas cu un gust amar după prima experiență. Am recidivat însă pentru că totul a venit de la sine. Nu am făcut decât sa las lucrurile să intre în matca lor, Mihai a avut răbdare.

Cătălina Mustață joacă alături de soțul ei. Sursă foto: Arhivă personală

Care este cea mai mare calitate a soțului tău?

Avem pasiuni comune amândoi și ni le respectam, el e cu rock-ul, eu cu teatrul. Călătorim ori de câte ori avem ocazia. Luna de miere am petrecut-o în Jamaica, iar atunci când el vine în vacanțe, în România, facem excursii prin Europa. Suntem la fel de curioși și dornici să cunoaștem lume noua și locuri nevizitate.

Cel mai greu moment din viața Cătălinei Mustață: „Când s-a stins, fără preaviz, am simțit o uriașă responsabilitate”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta?

Cel mai greu moment a fost atunci când a murit tata, intram în anul doi de facultate. Tata avea fire de artist, cu o voce de tenor veritabilă. M-am născut de ziua lui și aveam o comunicare cu totul aparte. Mi-a spus, la un moment dat, în mare secret, să-l răzbun artistic pentru ca el nu și-a îndeplinit visul. A apucat să mă vadă studentă la teatru și, în toată modestia lui, am simțit cum răzbătea mândria că are o fată artistă. Când s-a stins, fără preaviz, am simțit o uriașă responsabilitate. Atunci am decis să-i port numele ca actriță. La fiecare premieră pe care am avut-o și pe care urmează să o mai am, știu că am un înger păzitor care mă veghează.

Ce spune Cătălina Mustață despre divorțul de Florin Zamfirescu: „A fost nedrept de urât după 21 de ani de căsnicie”

După divorțul de Florin Zamfirescu s-au scris și declarat multe. Cum ai făcut să nu te afecteze, cel puțin la prima vedere?

Divorțul în sine a fost nedrept de urât după 21 de ani de căsnicie. Mult timp am fost hărțuită de asa-zisa presă numită de scandal, cu care am avut o singură reușită. Am dat în judecată o publicație pentru minciunile sfruntate și pentru bazaconiile inventate pe seama mea. Am câștigat procesul.

Paparazzii și-au pierdut un an și jumătate din timp să mă urmărească și să-și câștige existența pe seama altora. Cred că au avut mari dezamăgiri secondându-mă în drumurile mele spre repetiții pentru că da, în perioada imediat următoare divorțului am primit propuneri să joc în multe locuri. Am scos premieră după premieră. Dumnezeul nostru spiritual oferă adesea compensații nedreptăților voluntare sau involuntare.

„Catharsisul a venit de-acolo de unde simțeam că aparțin”

În ce ai jucat după divorț?

Am început cu spectacolul de autor al colegei mele, actrița de mare talent, dramaturg și regizor, Antoaneta Zaharia, cu piesa „Ceao Bella!”, spectacol pe care l-am jucat în teatrul independent. A urmat premiera la Teatrul Național din Târgu Mureș, cu piesa „Efectul Genovese”, scrisa de Alina Nelega și regizată de Gabriel Kadariu. Am continuat cu o premieră la Târgoviște, în regia lui Toma Enache, „D’ale Carnavalului” (I. L. Caragiale), unde am jucat personajul Mița Baston. În paralel am scos o premieră la teatrul Odeon în regia lui Dragoș Galgoțiu, „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”. Și nu m-am oprit aici. Când mai primeam câte un telefon de la vreun scandalagiu al publicațiilor mai sus amintite, unde mi se puneau întrebări jenante, răspundeam și eu așa cum meritau: „De ce nu mă întrebați despre ultimele premiere teatrale? ”. Catharsisul a venit, așadar, de-acolo de unde simțeam că aparțin.

Care este cea mai importantă calitate a ta și cel mai mare defect?

Calitățile și defectele le judecă fiecare prin prisma lui. Mie, ca persoană publică, nu-mi place să mă bat cu pumnul in piept pentru defectele mele. Iar pentru calități, nici atât!

Ce știi sigur că nu ai face niciodată în viața ta?

Dacă m-ai fi întrebat înainte de prima căsătorie, aș fi știut ce să-ți răspund…

Dacă ai fi iar la începutul carierei, ce greșeală știi sigur că nu ai mai repeta?

Acum nu mi-aș dori să fiu la începutul carierei. Consider că experiențele pe care le-am avut, bune sau rele, au fost un dat al existenței mele.

Arăți senzațional. Ai vreun secret, faci sport, ai renunțat la anumite alimente?

N-am nici un secret. Dansez când e muzica bună, mănânc ce-mi place, cânt când sunt fericită, gândesc pozitiv. Iar când am fost în Italia, adoram să mănânc… gelato!

Foto: Cătălina Mustață