Home > Vedete > Cătălin Botezatu, din nou pe mâna medicilor. Cu ce problemă se confruntă și ce operație va face: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
Cătălin Botezatu, din nou pe mâna medicilor. Cu ce problemă se confruntă și ce operație va face: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Cătălin Botezatu pune mare preț pe sănătatea lui, mai ales după încercările dificile prin care a trecut. designerul a mărturisit de curând că urmează să ajungă din nou pe masa de operații, iar pentru asta va merge în Turcia, din nou.
Vedeta a avut o perioadă aglomerată, iar acum vrea să se concentreze pe bunăstarea lui fizică. Pentru asta, el va pleca în Turcia pentru a își mai face o serie de investigații, iar după se va lăsa pe mâna medicilor pentru o operație, însă spune că situația nu este gravă.
El vrea să se ocupe de toate aceste lucruri atunci când se va mai calma pe plan profesional. Medicii i-au recomandat să își trateze hernia, așa că așteaptă finalul anului ca să se ocupe de acest lucru.
„După 25 decembrie până pe 15 ianuarie o să mă ocup de mine. Poate chiar o să mă duc la Istanbul și o să-mi fac niște analize, poate chiar o să fac o operație mică. E o hernie, nu e ceva important, dar trebuie să o fac când sunt foarte liniștit. Poate în perioada aceea așa voi petrece vacanța”, a declarat Cătălin Botezatu, pentru Antena Stars.
Nu e prima oară când se internează de Crăciun
Designerul spune că nu este prima oară când va fi internat de Crăciun. El spune că și-a petrecut timpul cu oamenii din spital, pe care i-a ajutat cu ce a putut, lucru care l0a împlinit sufletește.
„Am mai fost internat de Crăciun și mi-am făcut analize. Am petrecut. Crăciunuri cu oameni ai străzii, în locuri alături de bătrâni. În noaptea de Crăciun am fost la oameni care locuiau în containere și le-am dus mâncare. Asta se întâmpla an de an, deja mă cunoșteau. Cred că au fost vreo șapte, opt ani la rând în noaptea de Crăciun”, a mai adăugat el.
Cătălin Botezatu a suferit în urmă cu doi ani mai multe operații la inimă. Într-una dintre intervenții, acestuia i s-a montat un nou stent, ajung la șase în total.
„Mă bucur că am avut șansa să nu ajung la complicații. Mă voi întoarce acasă cu forțe proaspete si pregătit să-mi continui proiectele la nivel național si internațional”, a declarat Cătălin Botezatu, după intervenție.
El a fost diagnosticat în 2019 cu cancer, reușind să treacă cu bine peste această încercare.