Camilla, reacție nervoasă la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. Ce a făcut-o să-și piardă cumpătul în public

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 20 septembrie 2022, 16:44

19 septembrie 2022 a fost o zi emoționantă pentru toată lumea. Pentru membrii familiei regale, înmormântarea reginei Elisabeta a II-a a fost de-a dreptul copleșitoare, iar stresul, emoțiile și tristețea și-au spus cuvântul. Regina consoartă Camilla a fost surprinsă având o reacție nervoasă când cei mai tineri participanți la funeralii, prințul George și prințesa Charlotte început să se necăjească unul pe altul, așa cum mai fac frații uneori.

Jeremy Freeman, un cititor pe buze, a detectat frustrarea reginei consoartă Camilla față de comportamentul Prințului George și al Prințesei Charlotte. În ciuda faptului că au fost lăudați pentru maturitatea lor la ceremonie, frații au avut un scurt moment de distracție.

Se pare că situația a amuzat-o și pe mătușa lor Meghan, ducesa de Sussex, care zâmbea în spatele lor.

George, care stătea lângă mama sa Kate Middleton, Prințesa de Wales, a ciupit-o pe sora sa Charlotte, care mergea în față alături de Camilla. Charlotte a fost văzută întorcându-se spre el și, conform lui Freeman, a spus „Ow!” relatează presa străină. În spatele lor, Meghan părea amuzată, înclinând ușor capul și zâmbindu-le nepoților. Întâmplarea a deranjat-o pe Camilla, care s-a i-a făcut semn lui Kate să o ia pe Charlotte de acolo și să intre în mașina care aștepta să îi ducă la Wellington Arch.

Camilla, reacție nervoasă la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. Ce a făcut-o să-și piardă cumpătul în public

George, în vârstă de nouă ani, și Charlotte, în vârstă de șapte, au fost cei mai tineri dintre strănepoții Reginei care au participat la slujba de înmormântare a reginei Elisabeta a II-a.

Prințul William și Prințesa Kate au decis să nu-l ia pe Louis, în vârstă de patru ani, din cauza vârstei sale fragede.

Citeşte şi: Prințul Louis nu poate conștientiza moartea străbunicii. Ce i-a spus mamei sale, Kate Middleton, în ziua înmormântării

Citeşte şi: De ce a apărut inițiala „R” pe biletul lăsat de Charles pe sicriul reginei Elisabeta a II-a

Citeşte şi: Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani, după o domnie de 70 de ani

Citeşte şi: Camilla, abătută și îngândurată în aparițiile publice. Ce se petrece cu Regina Consoartă a Regatului Unit

Pe rețelele de socializare George și Charlotte au fost lăudați, mulți internauți comentând despre maturitatea lor cu o ocazie atât de solemnă.

„Îmi place că prințesa Charlotte și-a făcut propria reverență și nu s-a uitat la Prințesa de Wales. Ea știe. Și îi aduce aminte și Prințului George să se încline! Familia Regală este pe mâini bune”, a spus cineva pe  Twitter.

„Cât de bine s-au comportat. Sunt atât de mândri de ei”, a adăugat altcineva.

Un al treilea mesaj a fost așa: „Cât de dulce a făcut o reverență prințesa Charlotte singură. Comportamentul lor a fost exemplar.”

Foto – Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!