Andreea Bălan, noi detalii despre divorț: „Este cam recalcitrant”

De Unica.ro pe
Andreea Bălan a oferit noi detalii despre iminentul divorț de George Burcea, tatăl fetițelor sale. Artista a mărturisit că a depus actele în urmă cu o lună, dar din cauza crizei coronavirus totul se petrece cu întârziere.

Andreea Bălan a oferit noi detalii legate de custodia celor două fetițe pe care le au împreună, Clara și Ella, și a făcut dezvăluiri legate de partajul bunurilor: „Actele s-au depus de o lună, nu s-au depus zilele acestea, doar că judecătoriile nu au lucrat. Urmează să i se comunice lui și el să vină în întâmpinare și apoi să se dea un termen. Cel mai probabil, primul termen va fi la vară, deci o să dureze”, a spus artista în cadrul emisiunii Showbiz Report, potrivit Spynews.

„În presă a apărut că eu vreau să mă răzbun, să îi iau și vila, și mașina. Nu există așa ceva, sunt invenții. Pentru că noi de la început am semnat un contract de separare de bunuri și fiecare pleacă cu ceea ce a venit. Și evident că mașina și casa erau de dinainte de relație, deci nu am ce să îi iau. Mi-a înapoiat și mașina, atunci când a rămas fără carnet,  pe care i-am făcut-o cadou.”

Citește și –  Ciprian Marica, primele declarații despre infidelitatea sa: „Da, am greșit. Îmi pare rău”

Important pentru mine este să fie fericit și mulțumit și să fie un tată responsabil. Îmi doresc să câștige mai bine pentru a-și putea îndeplini îndatoririle de tată. Cât despre custodie, rămâne de discutat. Eu îmi doresc să se implice, dar depinde foarte mult de comportamentul lui.  În ultimele luni mi-a arătat că este cam recalcitrant, îmi doresc un părinte model pentru fetele mele și să fie alături de ele, să le iubească. El trebuie să fie prezent, eu îmi doresc să facă parte din viața lor, pentru că au nevoie de figura paternă”, – a mai adăugat Andreea Bălan.

Citește și – Raluca Lăzăruț a născut în secret. Prima imagine cu fetița fostei prezentatoare de televiziune

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro