Adriana Trandafir se pregătește din nou de nuntă

De Mădălina Manole pe
Adriana Trandafir este una dintre cele mai îndrăgite și apreciate actrițe de la noi, însă puțini cunosc trecutul dureros pe care l-a avut de înfruntat până când și-a găsit liniștea sufletească.

Adriana Trandafir, în vârstă de 62 de ani, a fost căsătorită de două ori. Prima oară, în tinerețe, actrița a avut de înfruntat o situație cumplită pentru orice mamă. În urma procesului de divorț, Adriana Trandafir a pierdut custodia fiului său, Ștefan Bogrea, pe motiv că nu-l poate întreține: “Am rămas atunci singură, fără băiat și părăsită de tatăl meu, care a plecat din Tribunal la braț cu fostul meu soț!”, – declara Adriana Trandafir în urmă cu câțiva ani.

Adriana Trandafir a reușit să-și refacă viața alături de actualul său soț, Bogdan, și iată că acum sărbătoresc 20 de ani de căsnicie și vor organiza nunta de argint: „20. Împreuna la bine și la greu! Mulțumesc lui Dumnezeu că a îngăduit ca Bogdan să-mi fie alături în această minune! Deja am început pregătirile pentru nunta de argint!”, – a anunțat Adriana Trandafir pe contul său de Facebook, acolo unde a publicat și o fotografie reprezentativă.

Adriana Trandafir se pregătește din nou de nuntă

Adriana Trandafir mai are o fată din cel de-al doilea mariaj, pe maria Speranța: “Sunt fericită. La mine acasă sunt trei generații: eu, născută, crescută la țară, soțul, crescut în lift, și copiii, crescuți la Mall”. – povestea Adriana Trandafir într-un interviu mai vechi.

Citește și – Gheorghe Turda a fost diagnosticat cu cancer. Care este starea artistului în prezent

Citește și – Mihai Petre și-a botezat fetița. Foto de colecție

Sursă foto: Arhivă Ringier

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO