Adina de la Heaven este însărcinată. A aflat sexul bebelușului în vis

De Mădălina Manole pe
Adina de la Heaven este însărcinată pentru prima dată. Artista va deveni mămică la finele lunii august, deși, după cum ea însăși povestește, își pierduse orice speranță.

Adina de la Heaven, în vârstă de 40 de ani, trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de rapperul Glance, în vârstă de 29 de ani. Aceasta a povestit că a aflat în vis, de la tatăl său mort, care va fi sexul bebelușului: În 2016, când îmi pierdusem orice speranţă că voi putea fi mamă, Carmen Harra mi-a spus că peste trei ani voi avea o fetiţă şi exact aşa se întâmplă. Trăiesc o minune, nu mă aşteptam să mai pot avea copii. Am rămas însărcinată în decembrie 2018, chiar după ziua de naştere a tatălui meu şi am aflat cu puţin înainte de ziua mea. Atunci mi-a apărut tata în vis şi mi-a spus să am grijă de fetiţă. La primele două ecografii, mi s-a spus că voi avea băieţel, apoi analizele de sânge au arătat că vine o fetiţă.” – a povestit Adina pentru Click.

Adina Postelnicu- Heaven si iubitul sau

„Voi naşte natural. Poate fetiţa va fi singurul meu copil şi prefer să simt toate senzaţiile, dar vreau şi al doilea copil, dacă va fi posibil. Glance îşi doreşte şi 10 copii. Nu ne-am cununat civil şi nici nu ne grăbim. Din octombrie 2018, construim în Pantelimon un duplex în care vom sta noi, sora mea cu băieţelul ei şi mama noastră. Sperăm să sărbătorim Crăciunul în noua noastră locuinţă”, – a mai povestit Adina pentru sursa citată.

Adina Postelnicu a dat vestea cea mare pe conturile de socializare într-o zi cu totul specială, de 1 iunie: „E fetiță! Rezultatul dragostei noastre! Azi se împlinesc 25 de săptămâni de când trăiesc cele mai frumoase senzații pe care le poate trăi o femeie. A venit în viața mea atunci când aproape tot universul meu se prăbușise. Abia acum am înțeles cu adevărat ce înseamnă să treci de la agonie la extaz. Sunt absolut convinsă că TATI..acolo sus.. mi -a pus o vorba bună la Dumnezeu și mi-a trimis cel mai frumos cadou pe care aș fi putut să l primesc vreodată la împlinirea celor 40 de ani….acela de a deveni mamă. Am ales această zi specială …ziua copilului…pentru a-mi împărtăși bucuria cu voi. La mulți ani tuturor copiilor. ..mici și mari! Va iubesc!”, – a scris Adina Postelnicu pe Facebook.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Cum arată Andreea, iubita fotbalistului Cristi Manea, și ce a pățit tânăra la finalul meciului România - Franța

Cum arată Andreea, iubita fotbalistului Cristi Manea, și ce a pățit tânăra la finalul meciului România - Franța