Actorul Dima Trofim va deveni tată pentru prima oară

De Unica.ro, pe

Dima Trofim (32 de ani) va deveni tată pentru prima oară în doar câteva luni. Actorul a dezvăluit și sexul bebelușului său în cadrul emisiunii Star Matinal, pe care o prezintă. Iubita lui, Angela Ciupitu, este deja la jumătatea sarcinii.

Actorul Dima Trofim va deveni tată pentru prima oară

„Nu mi-a fost ușor să spun pentru că emoțiile mă copleșeau. Pierdeam cuvintele. Este un copil dorit. Ne-am gândit la treaba asta și l-am făcut. E cu Doamne-ajută. Mai avem încă jumătate de parcurs.

Am anunțat-o pe mămica. I-am spus rapid prin telefon, după care față în față. Toată familia a fost super fericită”, a spus Dima Trofim la Antena Stars, potrivit Spynews.

Actorul Dima Trofim va deveni tată pentru prima oară

„Mi-au lăcrimat ochii. În momentul în care m-a anunțat, mi-a trântit trei teste de sarcină pozitive. A fost un moment de block, dar chiar mi-am dorit un copil. Un an și un pic a trecut de când suntem într-o relație”, a mai povestit prezentatorul Star Matinal.

Ce va avea, fetiță sau băiețel?

Angela va naște la finalul lunii septembrie a anului acesta, pe 26, 27. Prezentatorul TV a dezvăluit și sexul bebelușului. „Este fetiță”, a mărturisit Dima Trofim.

În 2008, Dima a participat la prima ediție a emisiunii-concurs Fabrica de Staruri, din Republica Moldova, devenind unul dintre finaliști. Ulterior, Dima a părăsit Republica Moldova și s-a mutat în București.

Citește și:

Fiul lui Tily Niculae a suferit o arsură de gradul 2. „Radu se recuperează foarte bine”

Când va naște Cristina Ștefan și cum se menține în formă în timpul sarcinii

Fiica lui Ion Dichiseanu, Ioana, a vorbit despre medicii care l-au îngrijit pe actor

Dima a devenit cunoscut publicului românesc datorită rolului jucat în serialul TV Pariu cu viața. Ulterior, tot datorită serialului, a luat naștere formația de dance/pop-rock Lala Band. Dima a jucat și în serialul O nouă viață, care i-a avut ca protagoniști pe membrii trupei.

Dima Trofim a lansat trei single-uri, Cerșesc iubire, Stai cu mine și Urzici, iar în 2016 a colaborat cu artista Amna pentru piesa Cireș de mai. Piesa a fost în top 40 Kiss FM timp de 14 săptămâni.

În 2017, Dima a participat la audițiile celui de-al șaptelea sezon al emisiunii-concurs Vocea României, interpretând piesa Fairytale a lui Alexander Rybak. Dintre cei patru antrenori, Loredana Groza și Smiley s-au întors, iar artistul a ales să facă parte din echipa lui Smiley. În a doua etapă a emisiunii, cea a confruntărilor/duelurilor, Dima a fost eliminat din competiție.

Dima a mai participat în emisiuni-concurs precum Dansez pentru tine (sezonul 14), Ferma vedetelor (sezonul 1), Te cunosc de undeva! (sezonul 10) și Ultimul trib (sezonul 1).

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!